Rezultate cautare

Detalii Nivel Nota Pagini Pret
Extradarea si expulzarea, institutii de drept penal si drept international

Lupta contra infracţiunilor este o problemă care intereseză nu numai un stat, ci şi alte state. De multe ori, efectele infractiunii săvărşite într-un stat se răsfrâng, într-un fel sau altul şi asupra altor state.

Facultate 10 72 2
Infractiunea de omor deosebit de grav

Omul reprezintă suprema crealie a lumii, singura fiinţă superioară din universul cunoscut, înzestrată cu conştiinţă. El este creatorul tuturor bunurilor materiale şi spirituale, care, fiind transmise din generaţie în generatie, asigură progresul continuu al societăţii; spiritul său continuu neobosit tinde mereu spre perfectionare. Totodată, spre deosebire de toate celelalte fiinţe, omul este acela care reuşeşte să-şi domine pornirile primare.

Facultate 10 99 2
Drept penal internațional - extrădarea - curs

Curs de drept internațional penal - subiect: extrădarea Extrădarea – principala modalitate de asistenţă judiciară internaţională în combaterea criminalităţii  Convenţia europeană de extrădare, cadrul juridic general al extrădării între statele membre ale Consiliului Europei  Noţiunea de extrădare în lumina Convenţiei europene de extrădare  Condiţiile de acordare şi de solicitare a extrădării potrivit Convenţiei europene de extrădare  1. Obligaţia de extrădare asumată de părţile contractante  2. Infracţiuni care dau loc la extrădare  3. Infracţiuni pentru care nu se acordă extrădarea  Situaţii în care nu se acordă extrădarea  Persoane care pot fi extrădate  Persoane exceptate de la extrădare  Procedura extrădării din România  Transferul procedurilor penale în cazurile de refuz al extrădării  Extrădarea naţionalilor  Principiul specialităţii extrădării şi reextrădarea către al treilea stat  Principiul specialităţii extrădării şi reextrădarea către al treilea stat  Etapele procedurii extrădării pasive  Arestarea provizorie în vederea extrădării  Procedura la curtea de apel  Solicitarea extrădării de către România  Concursul de cereri de extrădare  Soluţionarea cererii de extrădare  Punerea în executare a hotărârii de extrădare  Tranzitarea extrădaţilor  Condiţii pentru solicitarea extrădării  Procedura de solicitare a extrădării  Efectele extrădării în România  Dispoziţii comune privind extrădarea  Cheltuielile ocazionate de extrădare  Frauda la extrădare

Facultate 10 37 10
Raspunderea penala a minorului

Traind vremurile acestea este bine sa aprofundam acest subiect sensibil. Lucrarea prezinta note de subsol, bibliografie, cuprins si de asemenea exemplificarea unei spete

Facultate 10 8 10
Omorul deosebit de grav

Omul este singura fiinţă superioară din universul cunoscut; el crează valorile şi le transmite generaţiilor viitoare. Totodată, omul în exclusivitate, prin trăirea cu adevărat a tot ceea ce este bun, frumos şi drept, se impune în plan etic şi dă dovadă de personalitate, dominând impulsurile inferioare.

Facultate 10 105 14
Punerea in executare a hotararilor judecatoresti

Potrivit art.1/ C.pr.pen., infaptuirea justitiei penale in scopul apararii si realizarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, precum si a celorlalte drepturi si interese deduse judecatii, se realizeaza prin obligatia pe care o au organele judiciare de a incepe si desfasura activitatea procesual penala din proprie initiativa chiar si atunci cand sunt lezate interesele unor persoane fizice sau juridice care nu isi manifesta dorinta, independent de vointa acestora sau a reprezentantilor lor cu exceptia cazurilor in care actiunea penala se pune in miscare sau se exercita la plangerea prealabila a partii vatamate. Aceasta obligatie o au si organele de cercetare penala si pentru toate organele judiciare este inscrisa in art.2 alin.2 al Codului de procedura penala in urmatoarea formulare: “Actele necesare procesului penal se indeplinesc din oficiu, afara de cazul cand prin lege se dispune altfel.”

Facultate 10 124 4
Ultrajul

Infracţiunea de ultraj este reglementată în articolul 239 din partea specială a Codului penal : “Insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, contra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.”

Facultate 10 69 4
PARTICIPANTII IN PROCESUL PENAL. SUCCESORII, REPREZENTANTII SI SUBSTITUITII PROCESUALI

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre PARTICIPANTII IN PROCESUL PENAL. SUCCESORII, REPREZENTANTII SI SUBSTITUITII PROCESUALI. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape care sunt PARTICIPANTII IN PROCESUL PENAL. SUCCESORII, REPREZENTANTII SI SUBSTITUITII PROCESUALI. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 71 2
Extradarea si expulzarea, institutii de drept penal si drept international

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Extradarea si expulzarea, institutii de drept penal si drept international. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Extradarea si expulzarea, institutii de drept penal si drept international. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 55 2
Victimologia şi consecinţele criminalităţii în raport de victimă şi societate

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Victimologie şi consecinţele criminalităţii în raport de victimă şi societate. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Victimologia şi care sunt consecinţele criminalităţii în raport de victimă şi societate. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 71 2
DREPTUL PENAL ROMAN

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre DREPTUL PENAL ROMAN. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna DREPTUL PENAL ROMAN. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 23 2
Infractiunea de tainuire

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Infractiunea de tainuire. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Infractiunea de tainuire. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 90 2
TRAFICUL DE DROGURI

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre TRAFICUL DE DROGURI. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna TRAFICUL DE DROGURI. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 66 2
ACTELE DE AUTORITATE CU CARACTER MILITAR

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre ACTELE DE AUTORITATE CU CARACTER MILITAR. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape care sunt ACTELE DE AUTORITATE CU CARACTER MILITAR. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 76 10
Deturnarea de fonduri. Fonduri si modalitati in administratia militara

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Deturnarea de fonduri. Fonduri si modalitati in administratia militara. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Deturnarea de fonduri. Fonduri si modalitati in administratia militara. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 69 2
Infractiuni contra intereselor publice savarsite de functionarii publici si alti functionari

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Infractiuni contra intereselor publice savarsite de functionarii publici si alti functionari. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Infractiuni contra intereselor publice savarsite de functionarii publici si alti functionari. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 122 2
Infractiuni privitoare la regimul armelor, munitiilor, materiilor radioactive si materiilor explozive

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Infractiuni privitoare la regimul armelor, munitiilor, materiilor radioactive si materiilor explozive. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Infractiuni privitoare la regimul armelor, munitiilor, materiilor radioactive si materiilor explozive. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 83 2
Reproducerea neautorizata a programelor de calculator

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Reproducerea neautorizata a programelor de calculator. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Reproducerea neautorizata a programelor de calculator. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 76 2
NE BIS IN IDEM

Lucrarea contine 11 pagini cu tot cu bibliografie si contine o analiza succinta a principiului ne bis in idem, recunoscut atat la nivel national, cat si la nivel european

Facultate 10 11 4
INFRACTIUNI ASOCIATE MALPRAXISULUI - LICENTA / DISERTATIE

lucrarea cuprinde 30 de pagini și analizeaza teoretic si practic infractiunile asociate malpraxisului, precum si raspunderea medicilor pentru faptele penale

Facultate 10 30 12