Evoluţia contabilităţii este strâns legată de evoluţia economica, preocupările pentru a reţine şi ordona datele şi informaţiile cu privire la gestiunea averii personale sau a celei publice , născându-se atunci când existenta şi mişcarea bunurilor nu mai poate fi memorată decât în scris.

    Arheologia a furnizat numeroase dovezi din care rezulta că popoarele lumii antice au folosit anumite tehnici contabile. Contabilitatea, de la începuturile sale şi până în Epoca Renaşterii, produsă în Evul Mediu, a folosit ca tehnică de lucru “partida simplă” şi “cantul” cu ajutorul cărora se sintetizau existenţa şi mişcarea bunurilor şi banilor.

    Forma iniţiala de organizare a contabilităţii în  Evul Mediu a fost contabilitatea memorală, constând din însemnări cu caracter contabil care substituiau memoria în condiţiile creşterii operaţiilor economice şi financiare. Registrele folosite pentru contabilitatea memorală au stat la baza organizării contabilităţii în partidă simplă. În această fază de organizare, contabilitatea scotea în evidenţa ceea ce diferitele persoane trebuiau “să dea” sau “să ia” din unitatea pentru care se ţinea evidenţa. În aceste condiţii câştigul sau pierderea se determinau prin inventarieri succesive , care se comparau între ele.

    Odată cu creşterea dimensiunilor activităţii economice şi financiare, contabilitatea în partidă simplă a devenit nesatisfăcătoare. În noile condiţii create de dezvoltarea comerţului , se naşte contabilitatea în partidă dublă. Aşa cum nu se cunoaşte numele celui care a inventat roata, tot aşa un anonim este descoperitorul contabilităţii în partidă dublă, care a devansat în practica primele scrieri despre acest sistem cu cel puţin 100 de ani în urma.

Istoriografia menţionează mai mulţi autori italieni care au formulat în scris principii ale contabilităţii în partidă dublă (C.Giovanni, Benedetto Cotrugli), dar recunoaşte ca părinte al acestui sistem pe Luca Pacioili (numit de unii autori Paciolo ), născut în anul 1445, la Toscana. Cunoscut prin preocupări diverse ca mediator, călugăr, profesor de matematica, autor de lucrări în domeniul uzanţelor comerciale, matematicii, contabilităţii, Luca Paciolo sintetizează în lucrarea intitulată “Summa de l’Arithmetica Proportioni e Proportionalita”, cunoştinţe de aritmetică, algebră, geometrie, matematici comerciale şi financiare, contabilitate şi uzanţe comerciale. Această lucrare enciclopedică a fost editată în anul 1494 şi reeditată în anul 1523, cu o influenţă covârşitoare în europa secolului XVI.

    În România s-au publicat lucrări de contabilitate abia la începutul secolului XIX, iar în anul 1861 s-a introdus contabilitatea publicată prin lege. În anul 1864 s-au înfiinţat şcoli profesionale la Galaţi şi Bucureşti, urmate de şcolile comerciale de la Iaşi, Craiova, Constanţa, Ploieşti, Brăila. Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a fost înfiinţată la Bucureşti in anul 1913, o instituţie similară înfiinţându-se la Cluj, în anul 1920.

    Rolul contabilităţii este precizat prin lege, ca fiind instrument principal de cunoaştere, gestiune şi control al patrimoniului şi al rezultatelor obţinute.

    Contabilitatea patrimoniului are ca obiectiv reflectarea în expresie bănească a următoarelor elemente:

- bunuri mobile şi imobile, inclusiv solul, bogăţiile naturale, zăcămintele şi alte bunuri cu potenţial economic;

- disponibilităţi băneşti;

- titlurile de valoare;

- drepturile şi obligaţiile agenţilor economici şi instituţiile publice;

- mişcările şi modificările intervenite în urma operaţiunilor patrimoniale efectuate;

- cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute de către unităţile patrimoniale.

    Contabilitatea s-a născut din necesităţi practice ale activităţii economice şi s-a dezvoltat odată cu acestea. Este ştiinţa care are un domeniu propriu, o metodă de cercetare şi este utilă în viaţa economico-socială.

    Funcţiile contabilităţii sunt:

- funcţia de înregistrare, consta în aceea că reflectă operativ, precis toate procesele şi fenomenele economice care apar într-o unitate patrimonială;

- funcţia de informare şi cunoaştere, contabilitatea furnizează informaţii asupra structurii şi dinamicii patrimoniului. Rezultă că contabilitatea are rolul de instrument de cunoaştere a realităţii.

- funcţia de control gestionar, constă în verificarea cu ajutorul datelor oferite de contabilitate, modul în care se păstrează şi se utilizează valori materiale şi băneşti;

- funcţia previzională, contabilitatea oferă date pentru analiza economică, financiară, pentru stabilirea rezultatelor, în concluzie oferă posibilitatea descoperirii tendinţelor viitoare a fenomenelor şi proceselor economice.

    Obiectul contabilităţii îl constituie reflectarea în expresie bănească a patrimoniului aflat în gestiunea unităţilor economice, a mişcărilor şi transformării lui ca urmare a operaţiilor economice şi financiare şi a rezultatelor obţinute.

    Prin patrimoniu se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au estimare bănească. Existenţa patrimoniului este legată de existenţa unei persoane (fizice sau juridice) ca subiect de patrimoniu, care să aibă posesia şi gestiunea bunurilor materiale, drepturilor şi obligaţiilor, cu condiţia de a exercita liber acte de dispoziţie şi administraţie asupra sa.

    Noţiunea de patrimoniu poate avea mai multe înţelesuri:

- patrimoniu economic;

- patrimoniu juridic;

- patrimoniu contabil.

    Patrimoniul economic exprimă bunurile componente ale unui anumit patrimoniu indiferent de condiţia apartenenţei bunurilor respective. Aceste bunuri materiale pot fi proprii şi străine, situaţie în care intervine obligaţia de achitare sau de restituire.

    Patrimoniul juridic exprimă atât înţelesul economic sub aspectul existenţei, cât şi drepturile şi obligaţiile ce se creează ca urmare a existenţei şi folosirii patrimoniului respectiv.

    Noţiunea de patrimoniu trebuie să cuprindă ambele concepte. Nu poate să existe un bun fără existenţa unui drept asupra lui, şi invers.

    Patrimoniul contabil exprimă atât elementele patrimoniale sub aspectul existenţei şi, deci al patrimoniului economic, cât şi drepturile şi obligaţiile ce derivă, adică patrimoniul juridic.

     Prin intermediul patrimoniului contabil se stabileşte egalitatea între cele două noţiuni, în sensul că:

1. patrimoniul economic = patrimoniul juridic;

2. totalitatea bunurilor economice = totalitatea drepturilor şi obligaţiilor.

    În contabilitate, patrimoniul exprimă un conţinut economic concretizat în bunuri materiale şi băneşti şi un conţinut juridic concretizat în drepturi şi obligaţii.

    Reflectarea în contabilitate a celor două concepte de patrimoniu se face cu ajutorul principiului dublei reprezentări.     Reflectarea în contabilitate a patrimoniului într-o parte distinctă, numită activ şi separat a drepturilor şi obligaţiilor, numită pasiv. În felul acesta patrimoniul este prezentat în contabilitate ca o balanţă în care, în mod convenţional partea stângă se numeşte activ, iar partea dreaptă pasiv. Mărimea elementelor patrimoniale de activ şi pasiv, la un moment dat, trebuie să fie egale deoarece exprimă acelaşi bun economic privit din două puncte de vedere diferite: al componentei materiale şi al sursei de formare, dobândire.

    Conţinutul obiectului contabilităţii îl constituie patrimoniul, respectiv evidenţa, calculaţia şi controlul existenţei mişcării şi al transformării mijloacelor economice în cadrul proceselor economice, rezultatul final al acestor transformări, relaţiile juridice de natură pecuniar – patrimoniale care generează drepturi şi obligaţii oglindite în etalon bănesc şi, uneori, contabil în perimetrul unităţilor patrimoniale.

    Ţinând seama de definiţiile activului şi pasivului, patrimoniul se va prezenta sub forma unui bilanţ de deschidere a activităţii, prin bilanţ se înţelege un tabel care prezintă situaţia patrimoniului unităţii la un moment dat. Instrumentul de lucru este contul, care reprezintă socoteala scrisă ce reflectă existenţa şi mişcarea unui mijloc economic sau proces, cu ajutorul căruia se ţine evidenţa elementelor de patrimoniu.

    O trăsătură specifică ce aparţine contului este aceea de a avea funcţiune numai când are sold. Contul soldat nu reprezintă decât interes statistic cu privire la rulajul sumelor pe debit şi credit (prin rulaj înţelegându-se totalul înregistrat pe debit sau pe credit).

    Contul fiind socoteala care se ţine pentru fiecare element patrimonial, rezultă că vom avea atâtea conturi câte elemente patrimoniale sunt cuprinse în activul şi pasivul bilanţului. Multitudinea conturilor a făcut necesară clasificarea lor.

    Clasificarea conturilor după funcţionarea lor:

- conturi de activ, care încep prin a se debita, se debitează cu toate intrările, se creditează cu toate ieşirile şi au sold debitor;

- conturi de pasiv, care încep prin a se credita, se creditează cu toate intrările, se debitează cu toate ieşirile şi au sold creditor;

- conturi bifuncţionale, care încep să funcţioneze alternativ, după regula conturilor de activ sau pasiv şi pot avea sold debitor sau creditor, exemplu în acest sens fiind contul de “profit şi pierderi”, care are cont de pasiv, când oglindeşte pasivul, şi de activ, când se realizează pierderi.

CAP.1. BAZELE ORGANIZĂRII CONTABILITĂŢII

1.1.Unităţile patrimoniale obligate prin lege să-şi organizeze contabilitatea

1.2.Evoluţia şi rolul contabilităţii ca instrument de gestiune

1.3.Evaluarea patrimoniului

CAP.2. CONTABILITATEA CAPITALULUI

2.1.Capitaluri-delimitări şi structuri

2.2.Formele capitalului social

2.3.Evaluarea curentă a capitalului social

2.4.Contabilitatea capitalului social

   2.4.1.Contabilitatea aportului în bani şi în natură

   2.4.2.Operaţii de capital: creştere, micşorare, amortizare

2.5.Contabilitatea primelor legate de capital

   2.5.1.Contabilitatea primelor de emisiune, aport

   2.5.2.Contabilitatea primelor de fuziune

2.6.Rezervele şi contabilitatea constituirii şi utilizării lor

2.7.Cazul întreprinzătorului individual

2.8.Contabilitatea fondurilor societăţilor comerciale

2.9.Contabilitatea rezultatelor financiare ale activităţii

2.10.Contabilitatea subvenţiilor pentru investiţii

2.11.Contabilitatea provizioane

   2.11.1.Concepte privind provizioane

   2.11.2.Clasificarea provizioane

   2.11.3.Provizioane reglementare

   2.11.4.Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

2.12.Contabilitatea împrumuturilor şi datoriilor asimilate

   2.12.1.Împrumuturi din emisiune de obligaţiuni

   2.12.2.Credite bancare pe termen lung şi mijlociu

   2.12.3.Contabilitatea datoriilor privind concesiunile şi alte drepturi asimilate

   2.12.4.Contabilitatea datoriilor legate de participaţii