INTRODUCERE
Obtinerea de catre agentii economici a unei eficiente economice sporite, este conditionata de existenta unei conduceri bazate pe o buna cunoastere a legilor economice, pe cunostarea exacta a cererii si ofertei pe piata interna si externa. Acest lucru impune promovarea in munca de conducere a unor metode, tehnici si mijloace moderne de informare, analiza si decizie.
In cadrul unei societati comerciale, un rol important il are activitatea de aprovizionare, care asigura resursele materiale necesare (respectiv materii prime, materiale, combustibili, energie, utilaje) desfasurarii activitatii.
Obiectivul activitatii de aprovizionare il reprezinta asigurarea completa si complexa a unitatii economice cu materiile prime si materialele necesare, la termenele solicitate si cu costuri cat mai mici.
In vederea realizarii acestui obiectiv se realizeaza o serie de activitati specifice, cum ar fi:
determinarea volumului de materii prime si materiale necesare desfasurarii activitatii societatii;
prospectarea pietei interne si externe in vederea selectarii furnizorilor a caror oferta prezinta cele mai avantajoase conditii economice si asigura certitudine in livrarile viitoare pe termen scurt sau lung;
elaborarea strategiilor de achizitionare a resurselor in raport cu piata interna;
negocierea si concretizarea relatiilor cu furnizorii selectati;
stabilirea spatiilor de depozitare, alegerea sistemelor eficiente de deozitare.
Proiectarea unui subsistem informatic simplu si operativ, pentru activitatea de gestiune a stocurilor de marfuri, este necesara pentru a vehicula volumul mare de informatii intr-un timp scurt, pentru evidentierea clara a starii reale a procesului de aprovizionare si a situatiei marfurilor in orice moment.
CAPITOLUL 1
APROVIZIONAREA TEHNICO-MATERIALA SI ACTIVITATEA DE DESFACERE-VANZARE A PRODUSELOR
1.1. NOTIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE APROVIZIONARE SI DE DESFACERE
Managementul aprovizionarii reprezinta activitatea prin care se asigura elementele necesare productiei, in volumul si structura care sa permita realizarea obiectivelor generale ale intreprinderii, in conditiile unor costuri minime si ale unui profit cat mai mare. In acelasi cadru se include si activitatea de cooperare dintre intreprinderi pentru realizarea unor produse, ca o consecinta directa a gradului de dezvoltare si specializare in productie, de diversificare a relatiilor economice dintre acestea.
Managementul desfacerii produselor reprezinta activitatea prin care se asigura vanzarea rezultatelor productiei. Aceasta impica stabilirea cailor, formelor si modalitatilor prin care urmeaza a fi vandute produsele, si a pietelor care pot constitui sfera de desfacere. Prin desfacerea produselor se incheie practic circuitul economic al intreprinderii.
Managementul aprovizionarii si respectiv al desfacerii sunt concepte unitare complexe, carora le este proprie o structura extinsa de activitati componente, care au in vedere, ca elemente de ansamblu, probleme de conducere-coordonare, de organizare, antrenare, de urmarire-control, analiza si evaluare.
In ceea ce priveste managementul aprovizionarii, acesta asigura echilibrul intre necesitatile (de resurse) si disponibilul de resurse materiale care poate fi asigurat de o unitate economica. Principalul obiectiv al activitatii de aprovizionare se concretizeaza in asigurarea unitatii economice cu resurse materile si tehnici corespunzatoare calitativ, la locul si termenele solicitate, cu un cost minim. Pentru realizarea acestui obiectiv, se desfasoara mai multe activitati specifice dintre care amintim:
identificarea si stabilirea volumului si structurii materiale si energetice necesare desfasurarii activitatii de ansamblu a unitatii economice si in primul rand a celei comerciale;
fundamentarea tehnico-economica a planului de aprovizionare materiala si energetica a unitatii;
dimensionarea pe criterii economice a stocurilor si a loturilor (a cantitatilor de comandat) de resurse materiale pentru comanda si aprovizionare;
prospectarea pietei interne si externe de resurse materiale si energetice in vederea localizarii surselor reale si potentiale de furnizare;
alegerea furnizorilor a caror oferta prezinta cele mai avantajoase conditii economice si asigura certitudine in livrarile viitoare pe termen scurt sau lung;
negocierea si concretizarea relatiilor cu furnizorii alesi;
urmarirea si controlul derularii contractelor de asigurare materiala, intocmirea fiselor de urmarire operativa a aprovizionarii pe furnizori si resurse;
asigurarea conditiilor normale de primire-receptie a partizilor de materiale sosite de la furnizori;
urmarirea si controlul utilizarii resurselor materiale si energetice pe destinatii de consum;
conceperea si aplicarea unui sistem informational simplu si operativ, asezat pe baze informatice, care sa permita: vehicularea volumului imens de informatii intr-un timp scurt, evidentierea starii reale a procesului de asigurare materiala, evidentierea corecta a materialelor.
Prin natura informatiilor, sistemul aprovizionare materiala poate contribui si la imbunatatirea performantelor tehnice si de calitate a produselor fabricate de intreprindere, aceasta prin identificarea de standarde noi de calitate care se impun pe piata, de materiale si echipamente tehnice noi.
Importanta subsistemului aprovizionare materila pentru activitatea intreprinderii decurge si din faptul ca, prin aceasta se asigura resurse materiale a caror pondere in costul total al productiei este semnificativa, respectiv de peste 50%. Ca urmare, orice actiune a subsistemului aprovizionare care determina reducerea costurilor materile este benefica.
Managementul desfacerii – componenta a functiunii comerciale a intreprinderii - are ca obiectiv principal vanzarea produselor din profilul propriu de fabricatie in conditii de eficienta. In acest scop se desfasoara mai multe activitati specifice, si anume:
elaborarea studiilor de marketing, in vederea cunoasterii cererii si a situatiei concurentei, a preturilor, a noilor produse care pot fi asimilate;
colectarea comenzilor emise de cienti, incheierea de contracte comerciale in stricta concordanta cu cererile clientilor;
elaborarea programelor de livrare-vanzare a produselor contractate pe sortimente corecte si pe caile de distributie-vanzare stabilite;
modernizarea si extinderea retelelor proprii de desfacere a produselor pe piata interna si externa;
organizarea unor retele proprii de service sau modernizarea si extinderea celor existente;
extinderea relatiilor de vanzare pe baza de comenzi, contracte prezinta o actiune care asigura certitudine in activitatea de desfacere pentru o anumita perioada;
informatizarea sistemelor de gestiune a stocurilor de desfacere, de urmarire a derularii livrarilor, de intocmire a documentiei de livrare;
1.2. GESTIUNEA ECONOMICA A STOCURILOR
1.2.1. STOCURILE – DEFINITIE, ROL, FUNCTII SI NATURA ECONOMICA
Stocurile sunt cantitati de resurse materiale care se acumuleaza in depozitele si magaziile unitatilor economice, intr-un anumit volum si o anumita structura, pe o perioada de timp determinata, cu un anumit scop. Stocurile sunt de fapt rezultatul activitatii de aprovizionare si de desfacere, al activitatii comerciale, in general, care este dependenta de natura si caracteristicile materialelor si produselor, de conditiile si modalitatile de furnizare si asigurare-transport.
Agentii economici isi constituie stocuri de resurse materiale sau de produse pentru a asigura alimentarea continua a subunitatilor de consum sau servirea clientilor in vederea desfasurarii normale a activitatii si realizarii obiectivelor pe care si le-au propus.
Formarea stocurilor de materiale si produse asigura conditii optime pentru desfasurarea, dupa un sistem rational, a activitatii fiecarei unitati economice; fara stocuri nu se pot satisface cererile clientilor in stricta concordanta cu pretentiile pe care le emit, nu se pot desfasura o serii de operatii din sistemele aprovizionare si desfacere cu cheltuieli rezonabile.
Detinerea de stocuri necesita spatii special amenajate si dotate, cheltuieli de depozitare-pastrare, taxe de asigurare, dobanzi pentru credite s.a, amplificand efortul investitional aferent. La acesta situatie se adauga efectele negative ale uzurii morale a resurselor materiale sau produselor stocate. Sub acest aspect nu ar fi justificata formarea de stocuri, dar in procesul de furnizare, aprovizionare si utilizare a resurselor materiale, intervine influenta multor situatii care conditioneaza necesitatea formarii stocurilor si anume:
periodicitatea productiei la furnizori determina formarea de stocuri curente la utilizatori;
aparitia unor dereglari in livrarile de la furnizori determina formarea de stocuri de siguranta la consumatori sau in magazinele de desfacere;
intreruperea exploatarii sau a transportului ca urmare a conditiilor naturale sau sezonalitatea productiei determina formarea stocurilor sezoniere;
necesitatea conditionarii materialelor inaitea trecerii lor in consum implica constituirea stocurilor de pregatire.
Principalele probleme care se pun in fata agentilor economici se refera la: stabilirea tipurilor de stocuri care trebuie constituite la nivelul acestora. In vederea stabilirii avantajelor si dezavantajelor care sunt determinate de procesul de stocare, este necesara cuantificarea efortului de stocare Es pe care il face unitatea economica. Practic, acesta se compune din:
efortul direct Eds care cuprinde cheltuielile pentru detinerea stocurilor de materiale (cheltuieli cu salariile personalului administrativ, din depozire; cheltuieli pentru energia electrica, combustibili; cheltuieli cu amortismentele mijloacelor fixe din depozite; cheltuieli pentru intretinerea si repararea echipamentelor; cheltuieli pentru materialele auxiliare necesare activitatii depozitului);
efortul indirect Eids determinat de marimea investitiei financiare efectuate pentru cumpararea si stocarea unor cantitati de materiale sau produse pe o anumita perioada de timp.
Efortul total Es trebuie amortizat prin efectele favorabile determinate de constituirea stocurilor.
In consecinta, o politica eficienta este cea care asigura formarea unor stocuri minim necesare, care, prin nivel si structura, asigura continuitate in alimentarea consumului in conditiile unui cost minim de stocare.
1.2.2. TIPURI DE STOCURI DE MATERIALE
Pentru desfasurarea normala a activitatii, unitatile economice isi constituie stocuri in functie de conditiile de aprovizionare, de natura resurselor materiale, de organizarea subunitatilor de consum, de strategia si politica adoptate in formarea stocurilor.
La nivelul unitatii economice, se prevede constituirea obisnuita a stocului curent si, cu titlu de exceptie, stocurile de siguranta, de conditionare, de transport intern si de iarna.
Stocul curent reprezinta cantitatea de materii prime si materiale noi si refolosibile, de combustibili si lubrifianti, de piese de schimb, subansamble care se acumuleaza in depozitele si magaziile unei unitati economice in scopul acoperirii cererilor pentru consum in intervalul dintre doua aprovizionari succesive. Este stocul care se formeaza in mod obisnuit in intreprinderi, pentru alimentarea consumului.
Evolutia stocului curent, pe percursul formarii si utilizarii inregistreaza mai multe nivele:
nivelul maxim se inregistreaza in momentul intrarii, receptiei si trecerii in gestiune a unui lot nou de materiale sosit de la furnizori;
nivelul mediu estimat va fi nivelul maxim impartit la doi;
nivelul minim estimat este teoretic egal cu zero.
Consumul din stoc poate fi ritmic sau neritmic, continuu sau periodic, constant uniform in timp sau variabil. Semnificativ este momentul calendaristic la care urmeaza a se declansa actiunea de comanda-aprovizionare, acesta putand fi prestabilit in functie de: durata de aprovizionare, distributia statistica a cererii, conditiile de furnizare.
