CONCEPTE DE VALOARE, PREFERINŢA, UTILITATE
Estimarea valorii apare în multe din activitǎţile componente ale procesului decizional.Acest concept poate fi examinat din diferite puncte de vedere.
Petre Andrei a studiat în profunzime, efectuând o amplǎ documentare asupra diferitelor concepte, asupra valorii întâlnite în filosofia clasicǎ şi modernǎ.1
Acesta sistematizeazǎ în trei grupe de concepţii teoriile psihologice asupra valorii :
- concepţia personalistǎ care considerǎ valoarea ca un fenomen pur subiectiv;
- concepţia materialistǎ care considerǎ valoarea ca ceva obiectiv, aparţinând lucrurilor în sine;
“ Filosofia valorii” – Petre Andrei; Ed. Fundaţiei, Bucureşti 1945;
- concepţia simţirii internaţionale, conform cǎreia în constituirea valorii existǎ un element aprioric;
Petre Andrei defineşte valoarea ca “ o relaţie funcţionalǎ dintre un subiect şi un obiect, obiectul având în sine o dispoziţie psihicǎ cǎtre valoare, care se actualizeazǎ în aceastǎ relaţie”.In ceea ce priveşte natura acestei dispoziţii psihice, existǎ douǎ concepţii :
- concepţia emoţionalistǎ care pune valoarea în dependenţǎ de
sentiment;
- concepţia voluntaristǎ care afirmǎ ca valoarea unui lucru constǎ în puterea sa de a mulţumi o trebuinţǎ, de a realiza un scop dorit de a da satisfacţie voinţei.
Filosoful francez T.Ribot a studiat conceptul de valoare dintr-o perspectivǎ exclusiv psihologicǎ, considerând cǎ “valoarea lucrurilor constǎ în proprietatea acestora de a provoca o dorinţǎ şi valoarea fiind proportionalǎ cu intensitatea dorinţei, trebuie admis cǎ noţiunea de valoare este esenţialmente subiectivǎ, dar nu în mod absolut”.2
Pentru majoritatea accepţiunilor asupra valorii elementul comun îl constitue asocierea , explicitǎ sau implicitǎ, a conceptului de mǎrime care trebuie ataşatǎ valorii, care la rândul ei implicǎ mǎsurare, mǎsurarea implicând opţiune, adicǎ decizie.
Acest lanţ de implicaţii ne permite sǎ constatǎm cǎ valoarea reprezintǎ o categorie esenţialmente decizionalǎ.
Conceptul de preferinţa
Pentru a estima valoarea entitǎţilor pe care le întâlnim în procesul decizional, principalul
instrument de mǎsurare îl constituie opţiunea preferenţiala.In categoria acestor entitǎţi intrǎ toate noţiunile calitative, deci, care nu se supun mǎsurarii cantitative.
Fie douǎ entitaţi a si b referitor la care un decident trebuie sǎ-şi exprime preferinţa.Se pot întâlni urmatoarele situaţii :
- comparabilitatea “clasicǎ” – potrivit cǎreia sunt posibile douǎ opţiuni imediate : preferinţa strictǎ a > b (sau b > a);indiferenţa a ~ b.Aceste douǎ situaţii se pot întâlni şi combinate;
- incomparabilitatea – decidentul nu este capabil sǎ se pronunţe;
2 “ Logica sentimentelor” – Ed. Stiinţificǎ şi enciclopedicǎ, 1988;
- refuzul decidentului – refuzǎ sǎ se pronunţe;
In literatura de specialitate pe lângǎ relaţia de preferinţǎ strictǎ şi relaţia de indiferenţǎ se întâlneşte si relaţia de preferinţǎ slabǎ care poate însemna o ezitare între indiferenţǎ şi preferinţǎ strictǎ.
Conceptul de utilitate
In decursul timpului, s-au constatat mai multe modalitǎţi de abordare a conceptului de utilitate.Cele mai consacrate rǎmân cele care au în vedere, în principal, aspectele tehnice şi, respectiv, cele economice ale utilitǎţii.
Privitǎ sub aspect teoretic, utilitatea reprezintǎ capacitatea unui bun de a satisface o nevoie, capacitate care decurge şi se exprimǎ prin trǎsǎturile, caracteristicile şi însuşirile intrinseci ale fiecǎrui bun sau clase omogene de bunuri.
Spre deosebire de sensul tehnic al utilitǎţii, sensul economic al acesteia include raportarea la o nevoie, la o trebuinţǎ a nonposesorului.Doar în masura în care, o cantitate determinatǎ din aceasta rǎspunde unei nevoi a nonposesorului, devine posibil raportul economic de piaţǎ – tranzacţia bilateralǎ de piaţǎ – caracteristicǎ economiei de schimb.
In teoria economicǎ se întalnesc douǎ optici diferite de abordare a utilitǎţii economice : concepţia clasicǎ şi neoclasicǎ.
In gândirea clasicǎ se apreciazǎ cǎ, pentru persoane diferite, bunuri identice au aceeaşi utilitate economicǎ în masura în care sunt necesare, indiferent de intensitatea nevoilor, de marimea consumului şi a sacrificiului fǎcut pentru a le obţine.
In gândirea neoclasicǎ, în special în cadrul curentului marginalist, utilitatea intrinsecǎ a unui bun capatǎ sens economic când sunt îndeplinite cumulativ anumite condiţii :
- proprietǎţile, însuşirile bunului trebuie sǎ asigure satisfacerea nevoii individului, indiferent de natura acesteia;
- individul conştientizeazǎ şi este convins cǎ, prin însuşirile sale, respectivul bun economic îi aduce o satisfacţie;
- individul este capabil sǎ foloseascǎ utilitatea pe care el o apreciazǎ la bunul economic, dispune de abilitatea şi cunoştinţele necesare sau conexiunile tehnico-
- economice cerute.
Pe baza acestor criterii se poate aprecia cǎ utilitatea economicǎ sintetizeazǎ importanţa pe care o persoanǎ o acordǎ, la un moment dat şi în condiţii determinate, fiecǎrei unitǎţi dintr-o mulţime de bunuri identice.
Aprecierea utilitǎţii economice are un caracter eminamente individual şi subiectiv, ea fiind diferitǎ de la un individ la altul.Un bun poate avea utilitate economicǎ pentru un individ dar nu are pentru altul.
CUPRINS :
Cap.I Decizia : concept, definiţie …………………………………………………3
I.1 Necesitatea deciziei…………………………………………………………...3
I.2 Condiţii de luare a deciziei……………………………………………………3
I.3 Fazele deciziei şi procesul decizional…………………………………………4
I.4 Formularea generalǎ a problemelor decizionale………………………………7
I.5 Principiile logicii decizionale…………………………………………………8
I.6 Concepte de valoare,preferinţǎ, utilitate………………………………………9
Cap.II Investiţiile şi eficienţa acestora……………………………………………14
1. Investiţiile……………………………………………………………………...14
1.1 Investiţiile – factor al creşterii economice…………………………………14
1.2 Conceptul de investiţie.Clasificarea investiţiilor…………………………..17
1.3 Sursele de finanţare a investiţiilor…………………………………………21
2. Eficienţa investiţiilor…………………………………………………………..26
2.1 Conceptul de eficienţǎ economicǎ……………………………………..….26
2.2 Eficienţa economicǎ a investiţiilor…………………………………...……27
2.3 Sistemul de indicatori ai eficienţei economice a investiţiilor………...…....29
Cap.III Metode de decizie în sectorul public………………………………...……33
III.1 Dezvoltarea sectorului public.Servicii publice………………………...……...33
III.2 Proiecte de investiţie în sectorul public……………………………...……….37
III.3 Finanţarea investiţiilor în sectorul public…………………………...………..39
III.4 Metode şi tehnici de luare a deciziei de investiţii…………………..………..44
Cap.IV Aplicaţie……………………………………………………….…………50
1.Decizii de investiţii în regiunea nord-est a ţǎrii………………………………...50
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………..71
