Lucrare Produse Si Servicii Bancare

  • Nota 10.00
  • 0 comentarii
  • Publicat pe 29 Martie 2021

Descriere Lucrare

EXTRAS DIN DOCUMENT:

SCURT ISTORIC AL BĂNCII COMERCIALE ROMÂNE

         Banca Comercială Română îşi înscrie numele pe lista băncilor comerciale nou create şi reorganizate după decembrie 1989. Ea are o situaţie specială. Se poate considera o bancă nouă pentru că actul său de naştere poartă data de 01 decembrie 1990, dar, în acelaşi timp, prin activitatea comercială desfăşurată în cadrul Băncii Naţionale din care se desprinde şi pe care o continuă, este deopotrivă o bancă cu tradiţie în domeniul bancar. Începutul a fost deosebit de dificil. În afara unui act de identitate, unei bănci îi mai sunt necesare un sediu central, o reţea de unităţii, personal suficient, capital, clienţi şi o gamă adecvată de produse şi servicii utile şi tentante pentru aceşti clienţi.
         Conducerea Băncii Comerciale Române a fost asigurată în aceşti ani de prima echipă formată dintr-un preşedinte şi trei vicepreşedinţi. Acesta a reuşit să aducă banca la parametrii deja cunoscuţi şi confirmaţi pe plan intern şi internaţional. În pofida multor greutăţi inerente oricărui început, Banca Comercială Română, bine condusă, a devenit astăzi una din cele mai puternice şi prestigioase bănci româneşti.
         În fiecare an, grupului de lucrători de bancă de 5.300 cu care B.C.R. a plecat la drum i se adaugă noi contingente. În 2001 – 3.620 noi angajaţi, în   2002 – 1798, în 2003 – 704, în 2004 – 179 şi în 2005 – 337. Reţeaua bancară de început de 100 unităţi, creşte cu 48 unităţi în 2001, cu 36 în 2002, cu 14 în 2003, cu 6 în 2004 şi cu 2 în 2005. 
         Observăm astfel că atât personalul cât şi reţeaua se dublează într-un interval atât de scurt de numai 5 ani. Evoluţia capitalului este poate cel mai important criteriu de apreciere a forţei financiare a băncii. De la un capital social subscris de 120 RON în 2000, capitalul social –  la care încep să se adauge fondurile constituite, adică capitalul total – creşte la 216 RON în 2001, 883 RON în 2002, 1.886 RON în 2003, 3.800 RON în 2004 şi 5.770 RON în august 2005. 
         La experienţa acumulată se adaugă o alta, nouă, urmare a extinderii operaţiunilor specifice tranziţiei şi economiei de piaţă. Astfel, în acest interval de timp banca s-a dezvoltat atât prin creşterea gamei de produse şi servicii bancare pe care le-a oferit până acum clientelei sale, cât şi prin asimilarea rapidă a unora noi, din care sunt de menţionat: trecerea la creditarea pe termen mediu şi lung pentru investiţii, acordarea de credite în valută, deschiderea de conturi în valută pentru persoane fizice şi juridice şi efectuarea de operaţiuni de schimb valutar, derularea operaţiunilor de decontare în numele clienţilor a activităţilor de comerţ exterior.
         Interesul clienţilor de toate categoriile pentru colaborarea cu B.C.R., evoluţia acestei clientele contribuie în final la completarea imaginii despre bancă. Creşterea numărului de clienţi de la 50.000 la 1 decembrie 2000 la 662.000 la 31 august 2005 şi a numărului de conturi deschise în acelaşi interval de timp de la 112.000 la aproape 1.100.00 poate fi considerată o performanţă pentru o perioadă aşa de scurtă.           
         Unul din elementele calitative, de marcă, pe care banca le-a adăugat la bilanţul celor 5 ani l-a constituit activitatea internaţională. Interdependenţa dintre pieţele interne şi externe a făcut necesară adaptarea sistemului de lucru al băncii la practicile bancare internaţionale. Prin reţeaua băncii Comerciale Române, la început mai puţine, iar în prezent foarte multe societăţii comerciale îşi derulează afacerile proprii de comerţ exterior şi apelează la toată gama de servicii specifice acestor operaţiuni.
         Prezenţa Băncii Comerciale Române pe pieţele internaţionale este uşurată mult de cele aproape 500 bănci corespondente cu care ea lucrează. Una din cele mai importante activităţi ale acestei perioade este legată de concluzia adoptată de bancă potrivit căreia rezultatele sale sunt şi vor fi într-o relaţie directă cu eforturile depuse pe planul procedurilor şi normelor de lucru, al aducerii acestora la nivelul standardelor internaţionale.

CUPRINS


INTRODUCERE 3
Capitolul I --------------------------------------------------------------------------------------------- 3
1. BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ – PREZENTARE GENERALĂ ------------------- 3
1.1 Scurt istoric al Băncii Comerciale Române ----------------------------------------- 8
1.2 Natura activităţii --------------------------------------------------------------------------- 11
1.3 Oferta băncii -------------------------------------------------------------------------------- 12
1.4 Adunarea generală a acţionarilor (A.G.A) ------------------------------------------ 14
1.5 Resursele umane -------------------------------------------------------------------------- 16
1.6. Reţeaua -------------------------------------------------------------------------------------- 18
Capitolul II 13
2. PRODUSE BANCARE 13
2.1 Produsele bancare 15
2.1.1. Conceptul privind produsele bancare 16
2.1.2. Inovarea şi abandonarea produselor bancare 18
2.2 Clientela Bancară 20
2.2.1. Cererea de produse bancare şi segmentarea clientelei 21
2.2.2. Instrumente de lucru pentru cunoaşterea clientelei 23
2.3 Regimul preţurilor şi politica de preţurilor în sistemul bancar 24
2.3.1. Tarifele bancare. Concept. 26
2.3.2. Probleme de ansamblu ale tarifării 28
CAPITOLUL III 29
3. PIAŢA SERVICIILOR 30
3.1 Piaţa serviciilor – formă concretă de existenţă a relaţiilor de schimb 32
3.2 Oferta şi producţia serviciilor 34
3.3 Cererea pentru servicii 36
3.4 Tarife pentru servicii 38
CAPITOLUL IV 39
4. DECONTĂRI BANCARE ÎN RON ŞI VALUTĂ 42
4.1 Conturi bancare ale clienţilor 44
4.2 Operaţiuni de decontare fără numerar 46
4.2.1. Instrumente de plată 48
4.2.2. Modalităţi de plată 50
4.3 Piaţa valutară interbancară 53
4.4 Cărţile de plată 55
CAPITOLUL V 56
5. STUDIU DE CAZ - PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE pentru persoane fizice şi juridice oferite de către BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ 59
5.1 Oferta BCR de produse şi servicii pentru persoane fizice 61
5.1.1. Credite în RON pe termen scurt 63
5.1.2. Credite în RON pe termen mediu şi lung 65
5.1.3. Credite în valută pe termen scurt 67
5.1.4. Credite în valută pe termen lung şi mediu 69
5.1.5. Scrisori de garanţie 72
5.1.6. Instrumente de economisire 75
5.1.7. Carduri 79
5.1.8. Instrumente de plată 81
5.1.9. Alte servicii oferite de B.C.R. 84
5.2 Produse acordate de Banca Comerciala Română persoanelor juridice 87
5.2.1. Credite pe termen scurt 90
5.2.2. Credite pe termen mediu şi lung 93
5.2.3. Scrisori de garanţie bancară 96
5.2.4. Alte produse acordate de Banca Comercială Română persoanelor juridice ---------------------------------------------------------------------------------------------99
5.2.5. Carduri 101
5.2.6. Documentaţia necesară pentru obţinerea creditelor 103
5.2.7. Documentele necesare a se prezenta băncii împreună cu cererea de deschidere a contului în RON sau devize 105
6. CONCLUZII ŞI SUGESTII 107
7. BIBLIOGRAFIE: 109



Descarca lucrare