Lucrare Liderul Asteptat Si Liderul Ales

  • Nota 10.00
  • 0 comentarii
  • Publicat pe 08 August 2022

Descriere Lucrare

INTRODUCERE
LIDERUL AŞTEPTAT ŞI LIDERUL ALES 
        “ Învingătorii au nevoie de cei pe care i-au redus la simpla nevoie şi sunt prin cei  pe care au încercat să-i desfiinţeze. Iar când în aceştia din urmă se trezeşte conştiinţa de sine, singura prin a cărei recunoaştere s-ar împăca stăpânii, ea nu-i  mai recunoaşte, căci este lene în fiinţa lor, şi inerţie, şi tiranie. Aşa se întâmplă statornic în istorie, ori de câte ori oamenii stăpânesc oamenii, şi popoarele asupresc popoarele.”
Constantin Noica (1980)
Liderul Aşteptat reprezinză un ideal. El întruneşte toate datele estetice, afective şi intelectuale pe care fiecare dintre noi ne-am fi dorit să le avem, el trebuie să aibă un răspuns la toate aşteptările noastre, de la simple nevoi de siguranţă până la dorinţe de afirmare. Liderul Aşteptat este cel care va veni să ne rezolve problemele, Liderul Aşteptat este un Mesia Politic. Cât regăsim din această frumoasă şi nobilă fiinţă imaginară în persoana reală a Liderului Ales este greu de spus şi aproape imposibil de măsurat.
Alegătorul român a creat în mintea şi în sufletul său, în cei cincisprezece ani de democraţie care au trecut de la Revoluţia din Decembrie 1989, un portret schimbător al Liderului Aşteptat. Trăsăturile interioare şi exterioare ale “Celui care va veni” s-au modificat în funcţie de problemele economice şi politice inerente acestei perioade de tranziţie, cu care s-a confruntat o populaţie care tânjea spre normalitate, spre siguranţa zilei de mâine. După cinci decenii în care electoratul român n-a avut parte decât de Partidul-Stat, apariţia peste noapte, în 1990, a mai multor formaţiuni politice, fiecare dintre acestea cu programul şi ideologia sa, a sporit starea de confuzie a alegătorului care nu-şi cunoştea nici drepturile, dar nici obligaţiile. Lipsa de cultură politică s-a făcut simţită şi la nivelul politicienilor, mulţi dintre ei neştiind, din păcate, nici măcar acum, după atâta timp, ce conţine programul partidului pe care îl reprezintă. Neobişnuit şi lipsit de informaţii, electoratul roman s-a îndreptat spre Liderul a cărui imagine îi trezea încredere şi al cărui discurs promitea cel mai mult din punctul de vedere al aşteptărilor imediate ale populaţiei. Pe rând, din campanie electorală în campanie electorală, candidaţii la funcţia supremă în stat, dar şi la alte posturi de mare răspundere pentru ţară, au încercat să se încadreze în modelele liderilor politici aşteptaţi de electorat. Mulţi dintre cei care şi-au văzut speranţele sfărâmate în ziua alegerilor au acuzat alegătorii de confuzie şi incoerenţă, uitând că, până la urmă, dacă reducem la absurd întregul joc politic, rămânem doar cu o simplă relaţie de comunicare între ales şi alegător. Cât din mesajul viitorului lider a ajuns la posibilul susţinător şi cum a fost înţeles acest  mesaj se va vedea în rezultatul alegerilor.
        Într-o democraţie autentică, alegătorii sunt educaţi să-şi conştientizeze aşteptările în legătură cu puterea, să ştie să discearnă, dincolo de charisma personajului politic propus şi a promisiunilor electorale, omul care, într-adevăr, poate oferi răspunsuri coerente. “Interesul suscitat de o personalitate reclamă coerenţa şi continuitatea imaginii sale care nu se poate menţine decât prin adaptarea comportamentului politic la aşteptările electoratului”, afirmă profesorul Nicolae Frigioiu în lucrarea sa Imaginea publică a liderilor şi instituţiilor politice (2004). “Faptul că fondul iradiază forma unei imagini politice poate fi confirmat dacă studiem geneza popularităţii unei personalităţi politice. Cadrul socio-psihologic care facilitează popularitatea este conştiinţa difuză la nivel de grup a importanţei factorului politic pentru viaţa şi securitatea comunităţii însăşi. Popularitatea unei personalităţi trădează nevoia profundă de ataşament a grupului. Or, forţa care exteriorizează această energie socială latentă şi o fixează în imagini este puterea”(Frigioiu, 2004, 8).
        Lucrarea de faţă îşi propune ca, pe baza cursurilor şi a bibliografiei de specialitate studiate în cei cinci ani de facultate, să demonstreze cât de importantă este cultura politică în formarea unui lider politic şi a unui electorat matur, în stare să-şi conştientizeze aşteptările. În incursiunea sa prin universul deschis de operele specialiştilor în sociologie, politologie, liderologie, psihologie, marketing politic, autorul acestei lucrări de licenţă va încerca să arate că, din perspectiva marelui public al spectacolului politic, electoratul, căutarea Liderului Aşteptat în Liderul ales nu va înceta niciodată, oamenii având nevoie prin însăşi construcţia lor psihică şi socială de un catalizator al credinţelor, speranţelor şi aspiraţiilor în mai bine. Conştientizându-se aceste lucruri din dublă perspectivă, a alegătorului şi a omului politic, imaginea reală a liderului se va putea apropia de cea a personalităţii politice ideale, în funcţie, bineînţeles, şi de contextul politic şi social al spaţiului şi timpului dat. Dacă, aşa cum se va arăta, momentele tulburi ale existenţei unei naţiuni provoacă prin apariţia Eroului Salvator apropierea Liderului Aşteptat de Liderul Ales, momentele de echilibru şi de armonie socială şi politică ale unui popor, cu o conştiinţă şi o cultură politică solidă, pot crea premisele apariţiei şi legitimării unei personalităţi politice exemplare din punctul de vedere al celor care l-au votat conştient. Importanţa apelului la mitul politic în formarea viitorilor conducători va fi şi ea reliefată în rândurile ce urmează. Apelul la mitul politic, la credinţe şi tradiţii, pentru cristalizarea imaginii unei personalităţi, poate fi privit ca o  încercare de apropiere a Liderului Ales de Liderul Aşteptat. În momentul intrării în viaţa politică, liderii devin întruchipări ale unor personaje exemplare, imagine de care trebuie să ţină seama în actul de exercitare al Puterii. Importanţa Statului ca sursă de legitimitate şi autoritate pentru omul politic şi, reciproc, dependenţa simbolică a Statului de persoana care îl personifică în acţiunea de guvernare, reliefează nu numai în plan teoretic nevoia omului, ca fiinţă socială,  de siguranţă fizică, materială şi spirituală pe care o inspiră conceptul de Putere.

CAPITOLUL I
ELITELE PUTERII
        „Puterea constituie o relaţie mai veche şi mai generală decât statul. Existenţa comunităţilor umane nu este posibilă fără o diferenţiere între conducători şi conduşi.”
        Nicolae Frigioiu (2004)

1. PUTEREA. PUTEREA POLITICĂ.  
Încă din timpul societăţilor primitive relaţiile de putere au stat la baza constituirii grupurilor sociale. Întotdeauna în cadrul comunităţii s-a reliefat un individ capabil prin calităţile sale intelectuale şi practice să impună o ordine, o organizare şi o ierarhie socială. Membrii triburilor ascultau cu sfinţenie de conducător, de vraci sau şaman, care întrunea într-un tot funcţiile de preot şi doctor şi de războinicii care, sub vigilenta îndrumare a şefului, asigurau securitatea grupului. Aceste persoane constituiau nucleul conducător, nucleul ales, elita societăţii de atunci. Chiar şi acum, după mii şi mii de ani, în cadrul aşezărilor rurale funcţionează nescris un centru al puterii format din primar, doctor, preot, judecător (de pace) şi poliţist. 
În lucrarea sa „Studii de sociologie politică”, profesorul Virgil Măgureanu constată că „grupurile umane permanente, mai restrânse sau mai largi, bazate pe ierarhii şi pe interese distincte şi de lungă durată, cu moduri specifice de organizare consemnate în ritualuri sau legi şi unde formele de activitate nu sunt izvorâte din convingeri spontane ori ocazionale ci, dimpotrivă, sunt dirijate de către sau grupuri şi executate de către alte persoane sau grupuri, chiar dacă acestea din urmă nu doresc întotdeauna acest lucru şi ar fi tentate chiar să opună rezistenţă, sunt, în mod cert, caracterizate de putere” (Măgureanu, 1997, 64).
Fiecare individ este influenţat de altul sau de alţii în acţiunile sale şi la rândul său îşi impune voinţa faţă de o persoană sau un grup într-un permanent vârtej al relaţiilor de putere. Ne confruntăm zi de zi cu diverse forme de putere: socială, politică, economică, religioasă, militară, ştiinţifică etc. La rândul nostru, în funcţie de rolul şi status-ul pe care-l deţinem în societate deţinem, simbolic sau practic, un anumit tip de putere. Dar, dintre toate formele de putere, numai „puterea politică creează acel «vertige de pouvoir», ameţeală sau putere la cel care o deţine” , pentru că ea este singura care poate naşte sentimentul de „complet”, de deţinere a unei forţe apropiate de cea a Divinităţii. Puterea politică cuprinde şi îşi subordonează celelalte forme de putere. Ea are un caracter integrator şi este exercitată la nivelul global al unei comunităţi. Însăşi existenţa unei societăţi (moderne sau arhaice) se bazează pe ordine, organizare şi ierarhie socială, toate acestea fiind asigurate de puterea politică.  
În  societăţile contemporane, statul reprezintă principalul instrument al puterii politice. Statul, ca fenomen, şi-a făcut apariţia, conform istoricilor, în perioada dintre sfârşitul paleoliticului superior şi începutul neoliticului, când marile uniuni de triburi au început să se stabilească în aşezări permanente. Dezvoltarea socială adusă de crearea comunităţilor stabile a provocat naşterea unei noi forme de organizare socială, care să asigure supravieţuirea. „Nevoia de coordonare a eforturilor de asigurare a ordinii în interior şi de apărare de atacurile externe, ca şi de organizare, a evidenţiat rolul factorului politic, în dubla sa ipostază, în formarea şi evoluţia statului: pe de o parte, în coordonarea eforturilor de dezvoltare a comunităţii; pe de alta în apariţia şi oficializarea clivajului dintre conducători şi conduşi, deci a fenomenului de dominare şi constrângere, fie pe cale materială, fie pe cale spirituală, religioasă, morală, economică sau pur politică”(Măgureanu, 1998, p.177).
Pentru Grecia antică, statul era polis (cetatea-stat), pentru romani, civitas, republica şi imperium. Apariţia creştinismului va consacra termenii de regnum (regat), republica christiana şi principatus. Niccolo Machiavelli (1513) foloseşte pentru prima dată termenul de „stat” în Principele, dar va mai trece multă vreme până când cuvântul va fi folosit în accepţiunea sa de astăzi. Statul, redus doar la conotaţia sa de bază, înseamnă zăbovire, aşezământ . Deci statul presupune organizare, stabilirea unei comunităţi umane pe un anumit teritoriu, marcat prin graniţe naturale sau convenţionale.
Statul poate fi definit ca „formă de organizare politică a unei comunităţi umane, care, prin organismele sale specializate şi prin forţa legitim instituită, asigură difuzarea puterii la diferitele paliere ale societăţii civile în scopul coordonării serviciilor publice, al asigurării ordinii şi al dezvoltării comunităţii” .
2. ELITELE POLITICE
Statul este principalul instrument al puterii politice. Dar, firesc, oamenii sunt cei care care au creat acest instrument şi îl folosesc în deţinerea şi exercitarea acţiunii politice. Dincolo de abstractul acestor concepte şi de fenomenul de personalizare a puterii, fenomen care va fi tratat pe larg în capitolul II al lucrării, în acţiunea de exercitare a puterii în societate, individul sau grupul devin agenţi politici. 
Acţiunea politică presupune ca agenţii săi, cei care o înfăptuiesc, să aibă o cultură politică şi să înţeleagă direcţiile de evoluţie ale societăţii a cărei conducere şi-o asumă. Conform unei clasificări propuse de profesorul Virgil Măgureanu , agenţii politici pot fi colectivi (partide politice, grupuri de presiune, grupuri sociale, elitice politice, mase populare) sau individuali (lideri, personalităţi, militanţi, aderenţi). De asemenea, există mai multe tipuri de acţiuni politice, în funcţie de scopurile şi mijloacele utilizate: revoluţionare (schimbarea puterii prin metode violente, radicale), reformiste (introducerea treptată a schimbărilor), conservatoare (menţinerea statu-quo-ului prin susţinerea conformismului faţă de un sistem de norme şi instituţii impuse de tradiţie; neacceptarea schimbării) şi reacţionare ( propune soluţii care urmăresc restaurarea unor situaţii depăşite istoric; apelează, deseori, la mijloace violente pentru a-şi susţine cauza).
Ca agent politic colectiv, masele acţionează în timpul revoluţiei, al mişcărilor sociale violente. Dacă o parte din sociologi consideră că astfel de evenimente au un scop politic clar, conştientizat de cei care le înfăptuiesc, adepţii teoriilor elitiste apreciază că masele n-au conştiinţă politică, sunt mânate doar de interese de moment, victime, de cele mai multe ori, ale manipulării unor grupuri de interese sau al unui lider autoinstituit. 
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române , termenul elită înseamnă „grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o societate, comunitate”. Teoreticienii elitişti afirmă că din elită fac parte persoanele care manifestă calităţi excepţionale şi obţin performanţa în domenile lor de activitate. Sociologul Vilfredo Pareto  clasifică elitele în guvernante (cele care deţin puterea, sunt implicate în politică ) şi neguvernante. Wright C. Mills  a creat conceptul de elită a puterii în studiul său despre puterea politică în societatea americană. Conform autorului citat, elita puterii este formată de liderii politici, militari, marii oameni de afaceri, care domină societatea la un moment dat, scopurile şi interesele lor fiind comune. Deşi Mills nu consideră elita clasă politică şi nici ca făcând parte dintr-o clasă politică, el afirmă că ceea ce îi uneşte pe membrii acestor uniuni de putere sunt relaţiile formale şi informale dintre ei, afinităţile psihice şi nu, în ultimul rînd, statutul social. Sociologul, ca de altfel şi alţi importanţi teroreticieni elitişti, apreciează că nu există o singură elită, într-o societate, ci mai multe elite. Dintre acestea, elitele politice, militare şi economice sunt cele care au acces imediat la putere. 
Pentru Guy Rocher, elita reprezintă „ansamblul persoanelor şi grupurilor care, ca urmare a puterii pe care o deţin sau a influenţei pe care o exercită, contribuie la acţiunea unei colectivităţi, ori prin deciziile pe care le ia, ori prin ideile pe care le exprimă, simbolizează ori propagă.”   Autorul propune următoarea clasificare a elitelor:
-elite tradiţionale (aristocratice, religioase); 
-elite economice (mari latifundiari, bancheri, oameni de afaceri);
-elite tehnocratice (cei care ocupă posturi de comandă în ierarhiile birocratice);
-elite charismatice (posesoare de însuşiri excepţionale, pot face parte din elita puterii, dar şi din opoziţie);
-elite ideologice (persoane şi grupuri care definesc, prezintă şi difuzează o ideologie, pot face parte din elita puterii, dar şi din opoziţie);
-elitele simbolice (persoane cu funcţii importante în societate, grupuri care reprezintă pentru ceilalţi moduri de viaţă, întruchiparea unor valori şi calităţi- actori, cîntăreţi, sportivi profesionişti, soţiile oamenilor politici şi ale marilor capitalişti etc.);
Descarca lucrare
  • Specificatii Lucrare Liderul Asteptat Si Liderul Ales :

    • Tema: Liderul Asteptat Si Liderul Ales
    • Tip de fisier: zip
    • Numar de pagini: 55 pagini
    • Nivel: Facultate
    • Descarcari: 0 descarcari
    • Accesari: 190 accesari
    • Nota: 10.00/10 pe baza a 1 comentarii.
    • Pret: 2 Monede
    • Pret aproximativ in lei: 8 RON (pretul variaza in functie de modalitatea de plata aleasa)
      Disponibilitate: In stoc! Comanda-l acum!
    • Taguri: dobanda, ipoteza, cheltuiala, inflatie,