Lucrare Studiu Corelational Privind Frecventa Minciunii Si Profilului De Personalitate

  • Nota 10.00
  • 0 comentarii
  • Publicat pe 05 August 2022

Descriere Lucrare

Introducere
        “În vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluţionar” (George Orwell)

      În această lucrare ne propunem să răspundem la o serie de întrebări care ne frământă mai de mult sau măcar să punem nişte întrebări care să suscite interesul unor studii ulterioare. În foarte multe cărţi pe care le-am citit în ultimul timp legate de psihologie şi psihoterapie am găsit îndemnuri către autenticitate, către cunoaşterea de sine, către acceptarea sinelui şi unificarea lui. Cu toate acestea, în viaţa cotidiană am observat o îndepărtare din ce în ce mai mare de acest deziderat. Deci motivele care ne stârnesc în a realiza acest studiu sunt legate de îngrijorarea pe care o avem legată de drumul pe care a pornit societatea în ultimii ani. Cum putem să fim autentici când vedem roşu şi îi spunem poliţistului că era verde, sau când luăm nota 10 pentru că suntem fiul cutărei personalităţi, sau când îi spui mamei că doar prietenii tăi fumează şi din cauza asta miroşi a tutun. Cum putem să aspirăm spre egalitate şi unitate, spre echilibru şi autenticitate când înşelătoria şi minciuna se găsesc la tot pasul? Cum putem noi, psihoterapeuţii sau viitorii psihoterapeuţi, să mai sperăm că putem să îi ajutăm pe  oameni să se accepte şi să se cunoască. Cum să îi îndemnam să fie ei înşişi când nici măcar nu ştiu cine sunt, sau când e mult mai uşor să trăieşti minţind, când societatea iţi cere să fii aşa şi nu acceptă să îi strici planurile?
       Pentru că nu ne-am pierdut speranţa şi pentru că mai credem încă în fericirea prin noi înşine o să scriem această lucrare  până  la capăt.
     Care sunt, deci întrebările la care vrem să răspundem: Cum s-a născut prima dată minciuna? Cum se naşte acum minciuna la copil? Câte feluri de minciuni există? Care este legătura dintre minciună şi autoînşelare? Există vreo legătura între minciună şi fericire sau nivelul satisfacţiei, şi dacă da care? Cât de mult bruiază minciuna autocunoaşterea? Este minciuna un pericol social şi individual? Cum poate fi ea combătuta? Există şi minciuni bune? De ce mint oamenii? Ce este autoînşelarea (self-deceiveing)? Cum se explică auto-înşelarea? Există cumva un pattern după care se grupează trăsăturile personalităţii în funcţie de frecvenţa cu care cineva minte?
        De-a lungul timpului s-au dat foarte multe răspunsuri la întrebările de mai sus, foarte multe din ele contradictorii. Fără a avea pretenţia de exhaustivitate vom prezenta în prima parte a lucrării un rezumat al studiilor realizate  până  acum.
      Cercetarea se referă la legătura dintre minciună şi personalitate. În realizarea prezentului studiu s-a plecat de la urmatoarea asumpţie: supraeul persoanelor din aceeaşi cultură şi din aceeaşi generaţie tinde să fie constant atât că şi conţinut cât şi că forţă. Adică, în cazul nostru, supraeul persoanelor române de 21 de ani tinde să urmeze un anumit pattern. Această asumpţie este motivată de faptul că în România, clasa de mijoc reprezintă de departe o majoritate; în rândul clasei de mijoc, percepţiile sociale tind să nu varieze prea mult; cei de 21 de ani s-au născut în perioada comunistă şi supraeul lor s-a născut înainte de revoluţie, fapt care a generat o altă asemănare puternică în conturarea supraeului; genul de educaţie atât formală cât şi informală se aseamană foarte tare în cazul României (vezi proverbele româneşti) etc. Această asumpţie ne conduce spre următoarea afirmaţie: dat fiind că supraeul este asemănător pentru majoritatea românilor de aceeaşi vârstă, acesta tinde să se raporteze aproximativ asemănător la minciună că şi valoare socială, ca şi interdicţie interiorizată, că şi cenzură a acestuia. Deci, minciuna va avea în principal aceaşi valoare şi interpretare pentru toţi tinerii din această categorie, care vor tinde să se raporteze în mod asemănător faţă de aceasta. Acest lucru conduce la o concluzie foarte simplă şi deductibilă: dat fiind că în cultura românească, că şi în alte culturi, minciuna este dezaprobată, oamenii care mint vor experimenta un conflict între cenzura supraeului şi dorinţa eului, care în plan psihologic se traduce în sentimenul de vinovăţie. Ipoteza acestei lucrări pleacă tocmai de la această concluzie şi spune: cu cât o persoană va minţi mai mult, cu atât conflictul interior va fi mai mare şi nivelul de satisfacţie va fi mai mic, cu atât echilibrul interior va fi mai degradat. 
        Al doilea deziderat al acestei lucrări este să stabilească o tipologie a mincinosului (un profil psihologic) pornind de la trăsăturile de personalitate surprinse de Inventarul Psihologic California şi de la o tipologie a minciunii care stabileşte 4 tipuri de minciuni (minciuni albe sau altruiste, minciuni de punere în valoare a eului, minciuni egoiste şi minciuni antisociale). Principala problemă a acestui obiectiv este că nu s-au putut controla o serie de variabile incidente care, după cum veţi vedea în concluzii, au distorsionat rezultatele studiului. Printre aceste variabile enumerăm: motivaţia pentru care s-a minţit, contextul social în care se minte, influenţa vârstei, importanţa problemei despre care se minte, nivelul de maturitate, partenerul care este minţit, concepţia despre minciună a persoanelor, etc.  
        Al treilea obiectiv a fost măsurarea proporţiei celor patru tipuri de minciuni în cadrul lotului de subiecţi. Adică am vrut să arătăm care dintre cele patru tipuri de minciuni sunt folosite cel mai frecvent şi în ce proporţie.
        Un alt obiectiv, care însă nu s-a putut atinge, dar care este în plan, este constatarea diferenţelor între sexe în ceea ce priveşte tipul de minciuni folosite, frecvenţa lor şi patternurile de personalitate specifice. Considerăm că minciuna este o barieră în dezvoltarea oamenilor şi în calea împlinirii personale a acestora. Demonstrând şi ştiintific că fiind autentici suntem mai fericiţi, ne asteptăm că interesul oamenilor pentru autocunoaştere şi pentru sinceritate şi corectitudine să crească. Nu putem decât să visăm la acest ideal şi la implicaţiile lui, la înflorirea umanităţii şi la îmbogăţirea nivelului cultural şi spiritual care i-ar urma. „Orice călătorie începe cu primul pas.”

CAPITOLUL 1. CADRUL TEORETIC
        Minciuna există dintotdeauna şi tot dintotdeauna este şi dezaprobată, însă în ultimul timp ea începe să fie prezentă cam tot timpul la mai toate nivelurile sociale şi în mai toate ţările, ba chiar mai mult, ea începe să fie aprobată şi chiar recomandată. 
       De ce există minciuna? Are omul nevoie de minciună? O serie de gânditori au vorbit despre nevoia de minciună a oamenilor şi de incapacitatea oamenilor de a cunoaşte şi accepta adevărul total. Nietzsche spune la un moment dat în Voinţa de putere că „avem nevoie de minciuni pentru a trăi”. La fel şi Kierkegaard se intreabă „suntem oare pregătiţi să recunoaştem toate consecinţele adevarului?”. Omul poate să înfrunte mai uşor realitatea şi condiţia de muritor prin minciună. Tudor Arghezi spunea că omul „se dezagregă” atunci când nu este minţit. Este adevărat că minciuna are şi o parte terapeutică şi că la acest nivel, al cunoaşterii supreme, ea este necesară, poate singura soluţie, dar aceasta este o altă discuţie. Ce ne interesează pe noi este minciuna din viaţa de zi cu zi, cea folosită în a obţine avantaje nemeritate şi în a induce oamenii în eroare şi a le cauza probleme.
        Un punct de vedere convenţional este acela că minciuna este rea prin sine însăşi şi că trebuie evitată cu orice preţ. Acest punct de vedere absolutist este susţinut de Immanuel Kant. Un alt punct de vedere clasic este acela că efectele minciunii sunt cel mai adesea negative, aşa că minciuna ar trebui evitată cu excepţia situaţiilor extreme. Bok (1978) susţine că minciuna ar trebui ţinută la un nivel minim deoarece consecinţele ei sunt cel mai adesea indezirabile. Cum vom vedea mai târziu, efectele minciunii sunt dăunatoare într-adevar, însă există şi situaţii în care minciuna este singura soluţie, poate răul cel mai mic. Prin urmare ne conducem după concepţia Sisselei Bok, şi susţinem că minciuna trebuie menţinută în anumite limite (care s-au depăşit de mult), dar nu putem absolutiza spunând că trebuie evitată cu orice preţ. Ar fi că şi cum am cere unui om să nu mai fie om, să fie perfect, să fie o maşină, că şi cum nu ar mai avea sentimente şi impulsuri cărora să le facă faţă. Dar să vedem ce este cu adevărat minciuna.

1. Ce este minciuna? 
        Există mai multe accepţiuni ale termenului de minciună. În dicţionarul Larousse classique, minciuna este „propoziţia contrară adevarului”. În Littre, minciuna apare că „discurs contrar adevărului făcut cu intenţia de a înşela”. Cea mai adecvată definiţie ni se pare cea a Fericitului Augustin: „prin intenţie, şi nu prin adevărul sau falsitatea lucrului însuşi, trebuie să judecăm dacă se minte sau nu se minte... Se poate minţi spunându-se adevărul... A minţi înseamnă a vorbi împotriva gândirii proprii cu intenţia de a înşela”. Şi această definiţie este restrictivă în sesnsul că nu se minte doar prin vorbă ci şi prin mimică, gesturi şi comportament. Ea surprinde însă un fapt deosebit de important. Acela că minciuna nu înseamnă în mod necesar falsitate. Adică se poate minţi şi comunicând adevărul, numai că acesta e comunicat în aşa fel încât să îl inducă în eroare pe interlocutor.
        O altă definiţie care ar completa-o pe cea dinainte ar fi cea data de Ekman, care defineşte minciuna că “o alegere deliberată de a induce în eroare o persoană, fără a-i specifica faptul că intenţionezi să faci asta.” 
        Această definiţie include în conceptul de minciună atât comunicarea unui neadevăr cât şi ascunderea adevărului. Un punct foarte important pentru că mulţi oameni consideră că minciuna este doar comunicarea intenţionată a unui neadevăr. 
        Definiţia lui Ekman acoperă şi minciuna nonverbală. Un zâmbet, un gest poate fi la fel de mincinos că şi o declaraţie.
      O altă parte a definiţiei susţine că minciuna implică alegere, că este deliberată. Transmiterea neintenţionată a unui neadevăr nu este o minciună. Cineva care crede cu adevărat că Holocaustul nu a avut loc, nu minte afirmând asta.
      Definiţia lui Ekman exclude din categoria minciunilor domeniile în care minciuna este de aşteptat să apară. De exemplu, în operele literare, în jocul de poker, în sporturile bazate pe păcăleală şi distragerea atenţiei, în actorie, în science-fiction etc.
      Minciuna este întotdeauna motivată, supradeterminată de dorinţe, de interese. Ea este o cale de împlinire facilă a scopului. Ea este o achiziţie culturală ce se rafinează pe măsură ce subiectul ajunge la o anumita performanţă cognitivă, dobândeşte o anumită experienţă praxiologică, ştie să selecteze şi să ierarhizeze, dispune de o anumită performanţă discursivă, este integrat în comunitate şi are anumite interese. Nu se minte doar de dragul de a minţi.

Actul de a minţi presupune:
1. O anumită capacitate proiectivă, ideaţională, prin care să se treacă dincolo de prezent (în general, mincinosul este un individ nemulţumit);
2. Cunoaşterea adevărului dar, atenţie, şi abţinerea de a-l spune, de a-l exprima;
3. Fructificarea efectivă de a şti mai mult decât alt subiect, de a i-o lua înainte.

        Relaţia dintre mincinos şi minţit este una de co-participare, adică este întreţinută de ambele părţi. Ea nu se naşte pe un teren gol, este cerută aşteptată de cel ce va fi minţit. În actul înşelăciunii se exploatează predispoziţia conştientă sau inconştientă a auditoriului către minciună. Ea se pliază pe aşteptările şi nevoile nesatisfăcute ale auditoriului. De aceea, mincinoşii „veritabili”, înainte de a implanta o minciuna, trebuie să îşi cunoască „victima” cu toate punctele sale slabe şi să profite de acestea. 

Atitudinea privitoare la adevăr este diferită dacă ne raportăm la agentul mincinos şi pacientul minţit. Şi iată cum:
Mincinosul nu se sinchiseşte atât de mult de adevăr sau falsitate, ci de grija de a desfăşura un mijloc eficient pentru a modifica sensibil conduita celui minţit, de a ajunge cât de repede la o ţintă;    
Minţitul este dezavantajat din acest punct de vedere, pentru că se raportează la adevăr, la univocitatea sterilă a acestuia, ce mai mult îl limitează, îi încurcă mintea decât o limpezeşte; el se centrează mai ales pe spusa mincinosului, pe discursul său care mai întotdeauna pare impecabil (este congruent logic, consistent gramatical, plauzibil practic, etc.). Furat de aparenţele şi frumuseţile construcţiei, cel minţit uită  că aceasta foloseşte la ceva. 
        Minţitul se opreşte la suprafaţa lucrurilor, la idiosincraziile unei logici abstracte, „idealiste” pe când mincinosul are priza profunzimilor şi operează după o logică concretă, elastică şi spornică, fapt pentru care sorţi de izbândă are mincinosul, pentru că el are un referenţial valoric care-l avantajează.

2. Minciună şi limbaj
        Ceea ce ne-a frapat cel mai tare a fost faptul că, deşi a spune o minciună este mai greu decât a spune adevărul, care este tendinţa naturală a omului, minciuna există. Sinceritatea este mai aproape de naturalitate, pe când prefăcătoria este un artefact complicat care s-a amplificat odată cu dezvoltarea umană. Cum a ajuns omul să renunţe la tendinţa naturală de a reda realitatea aşa cum e percepută şi ştiută? Cred că răspunsul la această întrebare este următorul: prin dobândirea limbajului. Cuvintele sunt primele care-l ispitesc pe om să mintă. 
       Constantin Cucoş afirma că „limba pe care o posedăm nu ne conduce întotdeauna la adevăr şi nici nu este în stare să-l suporte, să-l vehiculeze. S-ar părea că ea nu transmite ceea ce este, şi că nu-s suficiente cuvintele pentru a spune adevărul...cuvântul secvenţiază realitatea, o decupează, o reclădeşte după alte legi decât cele intrinseci acesteia. Cuvântul ascunde gândurile noastre despre realitate.” (Cucoş, 1997, p. 35). Limbajul nu poate reda realitatea în întregime, aşa că o fragmentează în funcţie de instanţele interioare fiecărei persoane, în funcţie de motivaţia şi interesele sale. „Intenţionalitatea umană se strecoară şi structurează orice experienţă umană, tulburând ordinea limbajului. Vectorul trecut – prezent – viitor, recuperat la nivelul limbii, privilegiază tentaţia rostirii minciunii.” (Cucoş, 1997, p. 35). George Steiner susţine că limba este cel mai important instrument prin care omul poate să refuze realitatea şi lumea aşa cum este. 
        Ba chiar s-a afirmat că punctul culminant al progresului unui copil în deprinderea limbajului este atunci când ştie „să mintă eficient”.

3. Niveluri ale înşelăciunii
        Procesele sociale şi mentale prin care oamenii mincinoşi îşi păcălesc semenii sunt mult mai complicate decât acelea care au loc, spre exemplu atunci când păsările de pradă sunt induse în eroare de prezenţa unor semne înşelătoare pe aripile fluturilor. Numai oamenii şi poate animalele evoluate pot înşela intr-un mod care ţine cont de posibilele reacţii ale celor păcăliţi la acţiunile întreprinse de cei care înşeală.

Există patru niveluri la care este posibilă înşelăciunea şi minciuna:
1. Nivelul programat. Se referă la calităţile înnăscute şi fizice ale animalelor cu care îi păcălesc pe prădători, sau prădători care îi păcălesc pe vânaţi. Animale care se camuflează.
2. Coordonarea percepţiilor. Animale care sunt programate să facă ceva dacă se întâmplă ceva. Dacă x atunci y. Acţionează un anumit mecanism numai în anumite cazuri. Atunci când un iepure este vânat de un şoim încearcă să îl păcălească făcând diferite eschive.
3. Nivelul bazat pe învăţare şi experienţe anterioare. Se referă la condiţionările primare. Câinele învaţă că dacă se gudură va primi un biscuite, deşi nu îşi da seama ce duce la acest rezultat.
4. Nivelul minciunii în care emiţătorul chiar intenţionează să înşele. Este un nivel foarte controversat, în sensul că este specific doar omului sau se întâlneşte şi la animale?
Descarca lucrare
  • Specificatii Lucrare Studiu Corelational Privind Frecventa Minciunii Si Profilului De Personalitate :

    • Tema: Studiu Corelational Privind Frecventa Minciunii Si Profilului De Personalitate
    • Tip de fisier: doc
    • Numar de pagini: 53 pagini
    • Nivel: Facultate
    • Descarcari: 0 descarcari
    • Accesari: 17 accesari
    • Nota: 10.00/10 pe baza a 0 comentarii.
    • Pret: 2 Monede
    • Pret aproximativ in lei: 8 RON (pretul variaza in functie de modalitatea de plata aleasa)
      Disponibilitate: In stoc! Comanda-l acum!
    • Taguri: psiholog, neuropsihologie, varsta, nivel,