Analiza cauzelor crizei social-umane a dezvoltării ajută să se inţeleaga că un sistem economic rămâne viabil doar atâta timp cât societatea are mecanismele de contracarare a abuzurilor, fie ale statului democratic, fie ale pieţei concurenţiale.
Eficienţa pieţei concurenţiale şi legitimitatea ei pot fi un factor de progres economic şi social-uman numai atunci când: concurenţa locală are la bază reguli adoptate democratic, fără influenţa puterii financiare; există o moralitate a pieţei; o serie de bunuri, cum sunt investiţiile pentru cercetare ştiinţifică fundamentală, siguranţa publică şi justiţia, învăţământul public şi apărarea naţională, nu sunt furnizate de piaţă; cel ce fabrică, comercializează şi consumă bunurile suportă în întregime costul lor total, fiind eliminate posibilităţile de externalizare a costurilor sociale şi ecologice; guvernele au forţa şi mecanismele de a restabili în orice moment justiţia socială pe care forţele pieţei o erodează mereu, de a stabili nevoile de viaţă normală, pentru asigurarea justiţiei sociale; se asigură comptlibilitatea mediului creat de om cu exigenţele mediului natural, pentru păstrarea vie a egalităţii şanselor generaţiilor care coexistă şi se succed.
Pentru ca acţiunea oamenilor la scară globală să poată realiza noua alternativă a dezvoltării economice, trebuie respectate principiile care constituie pilonii înaintării într-un viitor comun, în care omul şi nevoiile sale de viaţă normală să fie singurul judecător, astfel:
a) principiul asigurării egalităţii şanselor generaţiilor viitoare, expresie a dreptului de proprietate şi a dreptului acestora asupra bunurilor exsistente (în viziunea mediului natural de reproducere, respectarea acestui principiu înseamnă că resursele epuizabile folosite să nu depăşească capacitatea omului de a le înlocui, intrările poluante în mediul ambiant să nu depăşească puterea acestuia de asimilare şi neutralizare);
b) principiul politicii inegalităţii economico-sociale, expresie a dreptului de a asigura generaţiilor prezente şi viitoare cele necesare unei vieţi sănătoase, sigure, împlinite şi productive (corespunzător acestui principiu, este firesc ca la contribuţii mai importante la dezvoltarea economico-socială să se primească mai mult, dar în limitele exigenţelor pe care le presupun trăirea unei vieţi normale, altfel există pericolul să nu fie satisfăcute nevoile vitale ale fiecăiruia, sa fie defavorizate şansele generaţiilor viitoare, iar distribuirea puterii economice să destabilizeze echilibrul înaintării;
c) principiul diversităţii vieţii biologice şi spiritual-culturale - expresie a respectării şi întreţinerii potenţialului de dezvoltare, a participării la procesul evoluţiei, corespunzător exigenţelor distrugerii creatoare, formulate cu mult timp în urmă de J. Schumpeter;
d) principiul suveranităţii populaţiei expresie a dreptului oamenilor de a decide în legatură cu folosirea resurselor de care dispun, corespunzător aspiraţiilor de a trăi o viată normală, astfel incât consecinţele deciziilor să fie suportate de cei care le-au luat, şi
e) principiul responsabilităţii reciproce a celor care deţin resursele ecologice de a le administra în interesul generaţiilor viitoare, iar a celor ce posedă cunoştinţele speciale de a le impărtăşi celor care ar putea să beneficieze de ele.
Depăşirea crizei natural-umane a dezvoltării este un proces complex, de durată, deosebit de dificil, care presupune o perioadă de tranziţie spre o nouă societate, al cărei succes se află în speranţa comună a oamenilor de a trăi mai bine în pace şi prietenie, în respectul pentru valorile fundamentale ale vieţii şi naturii, în egalitatea şanselor care trebuie asigurate pentru toate generaţiile.
Format într-o perioadă de aproximativ 500 de ani, actualul mod de a produce şi de a consuma bunurile a adus imense avantaje, însă a avut şi o serie de erori umane ce au însoţit cunoaşterea, ca şi aplicarea rezultatelor şi în viaţa economică, socială şi politică a colectivităţilor umane. În ansamblul lor, erorile acţiunilor umane se află la baza diminuării treptate a perspectivei alocării şi utilizării resurselor rare, mărind costurile de oportunitate ale echilibrului economic şi creând premise certe pentru dezechilibrarea balanţei progresului, în dauna exigenţelor social-umane şi ecologice inpuse de egalitatea şanselor generaţiilor. O asemenea dezvoltare, neavând viitor, nu poate avea nici prezent pentru colectivitaţile umane, fiind asaltată permanent de efectete conjugate ale limitelor progresului.
