Abuzul de încredere este fapta persoanei care, deţinând cu orice titlu un bun mobil al altuia, şi-l însuşeşte sau dispune de el pe nedrept ori refuză să-l restituie.

        De esenţa abuzului de încredere este acea comportare incorectă, abuzivă şi păgubitoare a celui care deţine un bun ce i-a fost încredinţat de altul pentru a-l păstra sau pentru a-i da o anumită întrebuinţare, în dispreţul încrederii ce i s-a acordat, trece acel bun în propria stăpânire.

       Abuzul de încredere constituie forma tipică de sustragere din avutul public sau privat a cărei caracteristică esenţială rezidă din faptul că infractorul are deja bunul, în momentul săvârşirii infracţiunii, în posesie temporară sau deţinere licită, în baza unui titlu ce exprimă un raport juridic stabilit anterior între el şi persoana în  cărei administrare operativă directă se află acel bun, pe care şi-l însuşeşte prin intervertirea ilicită a titlului, posesiunii temporare sau a detenţiunii licită, într-o posesiune ilicită. 

      Însuşindu-şi bunul, infractorul se comportă şi dispune de bunul respectiv ca de un bun propriu.

      Aşadar, pentru săvârşirea acestei infracţiuni este necesar în primul rând să existe un raport juridic între victimă şi făptuitor, în temeiul căruia acesta din urmă, dobândeşte detenţia bunului mobil, şi, în acelaşi timp, are îndatorirea să-l păstreze, să-l restituie la termenul şi în condiţiile stabilite ori să-i dea destinaţia indicată de cel de la care l-a primit. Un astfel de raport juridic poate lua naştere dintr-un contract de depozit, comodat, gaj, uzufruct, etc. Devenit detentor precar al bunului, făptuitorul interverteşte în mod abuziv această destinaţie într-o stăpânire deplină şi se comportă ca şi cum ar fi proprietarul acelui bun, abuzând astfel de încrederea celui acre i l-a încredinţat. Nu va fi săvârşită deci infracţiunea de abuz de încredere atunci când, în temeiul raportului juridic existent între părţi, deţinătorul bunului este îndreptăţit să dispună de bun, să şi-l însuşească, ori să refuze restituirea acestuia. De asemenea, nu vor fi întrunite condiţiile pentru existenţa abuzului de încredere şi în situaţia în care raportul juridic existent nu este de natură să transmită detenţia bunului celui căruia i s-a încredinţat.

      Abuzul de încredere constituie o faptă care prezintă pericol pentru societate, deoarece loveşte în acel minim de încredere şi probitate care trebuie să existe în raporturile patrimoniale dintre membrii colectivităţii, încredere şi probitate fără de care relaţiile de ordin patrimonial nu s-ar putea forma, dezvolta şi consolida în mod normal.

     Se poate observa că la infracţiunea de abuz de încredere, ca de altfel la majoritatea infracţiunilor care aduc atingere patrimoniului, legea penală are în vedere acţiunea ilicită a făptuitorului şi nu poziţia juridică a victimei. Deci, legea penală a considerat că pentru a ocroti patrimoniul şi drepturile legate de acesta se impune, mai întâi, să fie apărate situaţiile de fapt existente, în sensul că acestea să fie menţinute în starea în care se aflau până la intervenţia ilicită a făptuitorului întrucât orice modificarea a lor, prin fapte ilicite, duce la o imposibilă sau dificilă ocrotire reală a entităţilor patrimoniale care fac obiectul drepturilor subiective.

        Gradul de pericol social pe care îl prezintă această infracţiune poate fi micşorat prin diligenţa de care trebuie să facă dovadă cei care încredinţează un bun al lor în mâna altuia, ocolind persoanele suspecte.

        Codul penal de la 1864 incrimina abuzul de încredere în secţiunea IV, articolele 322-331, sub denumirea de “abuz de încredere”, o serie de fapte cum ar fi : abuzul de slăbiciunea unui incapabil, abuzul de încredere propriu-zis, abuzul de încredere profesional, etc.

       Astfel, în articolul 322 din Codul penal din 1864, infracţiunea de abuz de încredere are următoarea definiţie:

“Oricari va specula asupra trebuinţelor, slăbiciunilor sau patimelor unui minor ca să-l facă să subscrie, spre a sa pagubă obligaţiuni, chitanţe, sau vreun înscris de răzuire pentru împrumutare de bani, ori de lucruri mişcătoare, ori de înscrisuri comerciale, sau de orice alte înscrisuri îndatoritoare, sub oricari formă se va fi făcut asemenea tocmeală se va pedepsi cu închisoare de la 2 luni la 2 ani şi cu amendă care nu va putea trece peste a patra parte a sumei ori a preţului lucrurilor ce va urma a se întoarce înapoi vătămatului, nici să fie mai mică de 26 de lei.”

       Infracţiunea propriu-zisă de abuz de încredere era prevăzută de Codul penal din 1864 în art. 323 care enumera limitativ raporturile patrimoniale în legătură cu care se poate comite infracţiunea: închiriere, depozit, mandat şi locaţiunea de servicii. Fapta respectivă era pedepsită cu închisoare şi amendă. Astfel, art. 323 prevedea:

     “Oricare va pune la o parte, sau va risipi, spre paguba proprietarilor, a posesorilor ori a detentorilor obligaţiuni, bani, mărfuri, bilete, chitanţe sau orice alte acte cuprinzând vreo obligaţiune, sau apărare şi care i se vor fi dat cu titlul de închiriere, de depozit de mandat, sau pentru vreun lucru cu plată ori fără plată, cu datorire de a-l întoarce înapoi sau de a-l înfăţişa, ori de a-l întrebuinţa într-un chip hotărât, se va pedepsi după cuprinderea art.322

        Dacă abuzul de încredere, prevăzut prin paragraful de mai sus, se va săvârşi de vrei slugă, ori cu simbrie, ucenic, calfă, grămatic, lucrător, ajutător, spre paguba stăpânului său, pedeapsa va fi închisoarea de la 6 luni până la 2 ani.

Toate acestea fără prejudiciul ce s-a zis la articolele 203, 204 şi 205, pentru punerea la o parte sau ridicarea banilor, a obligaţiunilor şi a altor acte, ori lucruri aflate în depozite publice”

     Art 324 – Advocatul care prin daruri, oferte sau promisiuni, se va îndupleca a se înţelege cu partea adversă şi va vătăma, prin fapte pozitive, sau prin omisiuni doloase, cauza clientului său, va fi pedepsit cu închisoare până la 2 ani, prin suspendarea din exerciţiul profesiunii de advocat, prin interdicţiune de la funcţiunile publice până la 15 ani, şi prin amendă de la 150 până la 1500 lei.