Întreaga colectivitate mondială este preocupată, mai mult ca oricând, de escaladarea pericolului real reprezentat de droguri pentru sănătatea fiinţei umane şi sociale.

Situaţia este cu atât mai alarmantă cu cât fenomenul la care ne referim se dezvoltă în pofida măsurilor luate de comunitatea mondială precum şi de guvernele majorităţii statelor, prin organizaţiile lor specializate.

După Revoluţia din Decembrie 1989, am asistat la o dimensionare negativă a informaţiilor care au ca obiect material stupefiantele şi substanţele psihotrope şi la răspândirea îngrijorătoare  a traficului şi mai ales a abuzului de droguri în rândul tuturor categoriilor sociale. 

Aproape toată lumea foloseşte astăzi droguri de un fel sau altul. Ţigările şi alcoolul sunt cele mai obişnuite, dar mulţi folosesc somnifere, tranchilizante sau medicamente antidepresive care ne ajută să ne relaxăm şi să facem faţă stresului şi tensiunii vieţii de zi cu zi.  Traficul ilicit şi abuzul de droguri au depăşit, la ora actuală, stadiul de epifenomen şi se manifestă ca una dintre cele mai incitante şi îngrijorătoare probleme cu care se confruntă în momentul de faţă statele lumii, pentru a se ajunge la o ştergere a demarcaţiei dintre ţările producătoare, consumatoare şi de tranzitare a drogurilor.

Astfel, în prezent nici o ţară nu se mai poate considera ferită de flagelul creat de aceste substanţe şi produse. Pe de altă parte, drogul nu mai este, din păcate apanajul exclusiv al unui segment bine delimitat de populaţie, acesta a “coborât” în stradă fiind la îndemâna oricui, făcând pe zi ce trece, tot mai multe victime, majoritatea minori şi tineri. Este  necesară, o reacţie promptă din partea comunităţii mondiale dar şi a guvernelor tuturor statelor.

       Cu implicaţii dramatice asupra existenţei a sute de milioane de oameni, ameninţând la modul cel mai serios stabilitatea economică, socială şi politică a lumii contemporane, “moartea albă” reprezintă la momentul sfârşitului de mileniu principala formă de manifestare a crimei organizate. Dovedind o  mare capacitate de adaptare faţă de noile manifestări ale societăţii, structurile crimei organizate şi-au diversificat sfera de activitate spre domenii de mare prosperitate astăzi, cum ar fi: traficul de arme şi materiale radioactive, contrabanda cu deşeuri toxice, spălarea banilor murdari, traficul de opere de artă, traficul de carne vie şi prostituţia, terorismul, falsurile, pirateria informatică, traficul transfrontalier de autovehicule furate  şi omorurile la comandă. Între acestea numai anul trecut traficul de stupefiante a obţinut o cifră de afaceri de 500 miliarde dolari S.U.A., din care profit net pentru traficanţi, aproximativ 50 miliarde dolari(statistică a O.N.U.).

Evoluţia traficului şi consumului ilicit de droguri în România şi în zona geografică în care ne aflăm demonstrează că teritoriul nostru a devenit un segment important al “Rutei Balcanice”, rută care furnizează în jur de 80 % din drogurile care alimentează piaţa europeană şi este vizat tot mai mult de către traficanţi pentru crearea unei pieţe puternice de consum.

Evenimentele consumate după 1989 în Estul Europei, poziţia geografică a ţării noastre, înţelegerea greşită  de către tot mai mulţi cetăţeni a noţiunii de democraţie, precum şi internaţionalizarea crimei organizate şi-au pus puternic amprenta asupra criminalităţii în România, ţara noastră fiind atrasă tot mai evident în circuitul crimei organizate.

Nu trebuie neglijat nici faptul că organizaţiile mafiote ne dmonstrează că sunt mai bine dotate din punct de vedere tehnic, mai abile şi mai rafinate în acţiunile lor ilegale decât structurile ce încearcă să le contracareze. Prin urmare crima organizată prezintă un pericol social deosebit. Acţiunile ei nu sunt comise de oameni nevoiaşi, aflaţi în disperarea sărăciei sau de către amatori. Dimpotrivă,  aceştia  sunt  profesionişti, oameni  puternici, bogaţi fără scrupule şi fără prejudecăţi. Rareori mobilurile unor astfel de fapte sunt obţinerea de bunuri sau valori. Cei care organizează activităţi criminale de o asemenea anvergură şubrezesc statul pentru că erodează necontenit instituţiile lui fundamentale. Aceştia urmăresc, în primul rând, o anumită putere şi poziţie în comunitate, pentru ca în baza acestei puteri şi poziţii să vină şi profitul. Lupta împotriva acestui „cancer teribil” se duce din umbră de către poliţişti care şi-au făcut din datoria profesională o pasiune. 

Reamintind că este mai uşor să previi decât să combaţi şi că pentru a putea să previi trebuie mai întâi să cunoşti, sper ca tema propusă să ajute la o mai bună cunoaştere şi reprezentare a acestui fenomen care îl reprezintă astăzi – DROGUL.

Una din formele cele mai active de manifestare a crimei organizate transnaţionale o reprezintă producţia şi traficul de droguri. Profiturile deosebite realizate din această activitate veroasă, care devansează cu mult unele afaceri legale, inclusiv din domeniul industriei petroliere au făcut ca, pe lângă organizaţiile mafiote tradiţionale, să apară zeci şi sute de grupări şi bande criminale care pun în prim planul preocupărilor lor  producţia şi traficul de droguri.

      Îngrijorător este faptul că în unele ţări această activitate se desfăşoară sub privirile îngăduitoare ale guvernanţilor şi şefilor de  state care achiesează în mod tacit la preocupările de acest gen ale bandelor criminale autohtone, motivul fiind uşor de dedus.

Organizaţiile criminale cu astfel de preocupări îşi permit să deţină în posesie mii de hectare de pământ arabil pentru culturile de plante opiacee, mii de angajaţi pentru întreg procesul de fabricare a drogurilor, adevărate armate pentru asigurarea protecţiei, specialişti în domeniul chimiei, informaticii, economico-financiar etc., mijloace de transport de toate categoriile, inclusiv minisubmarine ş.a.m.d.

Orice încercare de a face o evaluare a profiturilor realizate ca urmare a acestui gen de activitate la nivel internaţional ar fi hazardată. Estimările făcute, numai în baza confiscărilor anuale de droguri, reliefează sume de ordinul miliardelor de dolari.

Câştigurile fabuloase ce se realizează ca urmare a traficului de droguri au determinat organizaţiile criminale să declanşeze o adevărată ofensivă la nivel mondial, pentru deschiderea şi acapararea de noi pieţe de desfacere a acestor “produse”. Metoda transporturilor de droguri ingerate de curieri sau ascunse pe corp ori în bagajele de mână, de ordinul sutelor de grame, nu mai este de actualitate, în prezent fiind folosite mijloace de transport de mare tonaj în care sunt camuflate zeci şi sute de tone de astfel de substanţe.

După căderea “cortinei de fier”, ţările fostului sistem comunist au devenit segmente principale ale rutelor de transport al drogurilor şi chiar pieţe de desfacere, existând pericolul ca în scurt timp, dacă nu se vor întreprinde măsurile ce se impun, să ajungă din urma şi chiar să devanseze statele europene occidentale unde se înregistrează cel mai mare număr de consumatori. Strategiile elaborate şi măsurile întreprinse pentru combaterea acestui flagel sunt încă firave, neeficiente, limitându-se de regulă la spaţiul naţional sau la o zona regionala restrânsa. Fără elaborarea unei strategii globale sau pe zone extinse, cu angajarea fermă a guvernelor statelor implicate, de a coopera la acţiunile de contracarare a activităţii organizaţiilor criminale, nu se poate spera într-o diminuare a acestui fenomen şi cu atât mai mult în eradicarea sa.

Utilizată iniţial pentru calificarea sectoarelor de cer neacoperite de baleiajul radarului, aceasta expresie a fost extrapolată, fiind utilizată în prezent şi pentru desemnarea teritoriilor unde puterea este necontrolabilă sau legalitatea lipseşte cu desăvârşire .

Zonele cenuşii acoperă întinse teritorii din Asia Centrală (Afganistan, republicile musulmane din fosta U.R.S.S. - Kasmir, Xinjiang) şi din America Latină (Columbia, Ecuador, Bolivia, Peru). Aici s-au dezvoltat în deceniul anterior puteri hibride, semipolitice, semicriminale, roade ale unor alianţe dubioase (producătorii de heroină cu luptătorii demobilizaţi, în Asia, producătorii de cocaină cu luptătorii de gherilă, în America Latină). Există în prezent zeci de mii de indivizi înarmaţi care controlează sute de mii de km. inaccesibili pentru oamenii legii. Situaţiile de acest gen reprezintă unul din cele mai mari pericole care întunecă orizontul anului 2000 şi care ar trebui să preocupe în cel mai înalt grad organizaţiile internaţionale angajate în lupta pentru menţinerea păcii în lume şi combaterea crimei organizate transnaţionale.

Forţele Armate Revoluţionare Columbiene (F.A.R.C.), cunoscute ca trupe de gherilă comuniste care luptau împotriva regimului aflat la putere, au devenit în timp, cel de-al “treilea cartel“ după Medellin şi Calli, implicându-se, alături de acestea, în producţia de cocaina, cu deosebire în asigurarea protecţiei cultivatorilor de coca şi a transporturilor de cocaină.

Agenţia centrală de informaţii a S.U.A. susţine că şi organizaţia ultramaoistă “Calea luminoasă” din Peru, care beneficiază de ajutorul a numeroşi simpatizanţi din ţările C.E.E., din Scandinavia şi din S.U.A., este implicată în afacerile cu droguri.

În Asia centrală, principala “zonă cenuşie” se întinde de-a lungul frontierelor Uzbekistanului, Turkmenistanului şi Afganistanului. În această zonă, producţia de opiu a înregistrat creşteri spectaculoase în ultimii ani. Clanurile asiatice produc şi livrează opiu şi heroină în marile oraşe ale fostei U.R.S.S., iar de aici drogurile penetrează piaţa occidentală. Pentru a evidenţia mai bine dimensiunile activităţii desfăşurate de clanurile asiatice, un ataşat militar occidental în Pakistan descria un transport de narcotice din Afganistan şi Pakistan către ţările fostei U.R.S.S. ca “un convoi de camioane precedat de blindate antiaeriene tractate, dotate cu sisteme radio de comunicare perfecţionate...”

În urma implicării în activitatea de producere şi traficare a drogurilor, luptătorii mujahedini din Asia şi trupele de gherilă din America Latină au devenit adevărate structuri de putere, permiţându-şi să trateze de la egal la egal cu guvernanţii sau chiar să pretindă preluarea conducerii în stat.

Nici Europa nu a scăpat acestui flagel: din Urinam spre Ţările de Jos, din Argentina spre Italia, din portul venezuelan Maracaibo spre Palermo, din toate ţările latino-americane spre Spania, cocaina soseşte în cantităţi impresionante. O situaţie similară se înregistrează şi în ceea ce priveşte heroina din Asia Centrală. Trei sferturi din aceasta se consumă în ţările C.E.E. După căderea “Zidului Berlinului”, recolta câmpurilor de mac din Afganistan ajunge în Amsterdam în circa o săptămână. Anual, aproximativ 150.000 de containere sigilate sunt expediate pe căile ferate în fostele ţări ale U.R.S.S.

Nu se poate face o evaluare certă cu privire la suprafeţele arabile destinate culturilor de plante opiacee. Pentru zona latino-americană se estimează că suprafeţele plantate cu coca variază între 155.000 şi 316.000 ha.

“Zonele cenuşii” au intrat în preocuparea ecologiştilor ca urmare a faptului că în acestea se înregistrează un proces evident de ameninţare a echilibrului ecologic. Apele limpezi din zona Anzilor încep să sufere ca urmare a poluării provocate de rafinarea cocainei. Numai în anul 1991 această “industrie” a utilizat 23.000 t. de calciu, 10.000 t. piatră de calcar, 1.000 t. de eter şi acetonă, 800 t. de acid sulfuric, 300 t. de kerosen şi 50 t. de acid clorhidric, ale căror reziduuri au fost deversate, fără nici o precauţie, în fluviile, râurile  şi lacurile din  vecinătatea laboratoarelor de fabricare a drogurilor.

“Zonele cenuşii” reprezintă, de asemenea, adevărate depozite de plasare a deşeurilor toxice, cancerigene, radioactive şi contaminate.

Ceea ce îngrijorează şi mai mult este faptul că aceste zone se extind de la an la an. Astfel, în Asia, în regiunea de la nord de Birmania şi Thailanda – celebrul Triunghi de Aur- spre provincia chineză Yunnan, sunt circa 2.000 de km. de frontiera necontrolabilă. Africa sahariană este, de asemenea, ameninţată. Cornul Africii, între Somalia şi Sudan, este din ce în ce mai inaccesibil, scăpând în mod progresiv de sub control.

“Zonele cenuşii” sunt teritorii ideale pentru culturile de plante opiacee şi laboratoarele clandestine de prelucrare a acestora, precum şi desfăşurarea altor activităţi compatibile cu crima organizată.

Heroina este un drog verificat din clasa “A”, extras din opiu de mac (varietatea Papaverum Somniferum Album) şi se prezintă sub formă de pudră de culoare maro sau albă.

Opiumul este un latex rezultat dintr-un lichid albicios preluat prin incizia capsulelor de mac cu ajutorul unui cuţit cu una sau mai multe lame. În contact cu aerul se înmoaie şi capătă o tenta neagră, ca urmare a oxidării alcaloizilor fenolitici pe care îi  conţine. Amestecat cu apa şi filtrat, opiumul este supus unui şir de reacţii chimice mai  întâi  în mediu bazic, iar apoi în mediu acid pentru a se extrage morfina bază. Morfina este solubilă  în mediul alcalin datorită funcţiei sale de fenol. Combinată cu amoniac formează o sare solubilă. Trecerea în mediul acid (clorhidric, acetic sau tartric) permite recuperarea morfinei bază. Repetând de 3 - 4 ori această operaţie,  traficanţii  obţin o morfină bază cu o puritate de 70 - 90%.

Heroina este  fabricată prin  reacţia morfinei bază cu un reactiv de acetilare. Cel mai des se utilizează anhidrida acetică. Insolubilă în apă, heroina bază poate fi fumată, dar nu poate fi injectată.

Pentru a fi  injectată, este  tratată cu acid clorhidric, transformându-se în clorhidrat de heroină. Sub această formă este vândută în Europa şi S.U.A.  Aceleaşi proceduri pot fi aplicate morfinei bază pentru a fi injectabilă. Obţinerea heroinei nu se poate realiza decât de către chimişti cu mare experienţă, deoarece necesită o dozare perfectă a diferiţilor reactivi chimici, precum şi  o respectare strictă a tipurilor de reacţie şi a temperaturilor.

Termenii în argou  folosiţi pentru acest drog sunt: aromă, skag, zahăr maro, “H”, Henry.