În condiţiile dezvoltării civilizaţiei, protecţia condiţiilor de mediu a  devenit pentru umanitate un obiectiv esential, o sarcină dificilă a cărei realizare implica nu numai eforturi material–financiare şi organizatorice naţionale şi internaţionale, ci şi crearea unor concepţii ştiinţifice pentru această activitate, formarea, dezvoltarea unei cunoştinţe ecologice.

        In procesul de elaborare a strategiilor şi politicilor economice ale guvernelor a avut loc o modificare importanta, potrivit căreia protecţia mediului reprezintă o componentă necesară transformării sistemului economic şi a dezvoltării durabile a societăţii.

        Transformările impun găsirea de soluţii pentru asigurarea menţinerii echilibrului ecologic al lumii.

Politica de protecţie a mediului poate fi concepută doar în contextul general al politicii de dezvoltare economică, cu prognozarea pe termen mediu şi lung. Politicile de mediu trebuie corelate cu programele de dezvoltare în toate domeniile, iar reuşita luptei împotriva poluării este rezultatul coordonării şi dezvoltării economiei globale.

        Principiul de a aborda întâi paguba şi apoi remedierea este pus în discuţie şi nu constituie singura cale. 

        "Calitatea solurilor

        Factorii naturali care determină calitatea solurilor din România sunt: relieful, litologia, clima, vegetaţia şi timpul. Clima şi vegetaţia sunt influenţate de activitatea omului şi din acest punct de vedere omul trebuie să intervină în Factorii antropici sunt factorii care au modificat  şi modifică sensibil şi rapid calitatea solurilor. Calitatea solului rezultă din interacţiunile complexe între elementele componente ale acestuia şi poate fi legată de intervenţiile defavorabile şi practicile agricole neadaptate la  condiţiile de mediu, introducerea în sol de compuşi mai mult sau mai puţin toxici, acumularea de produse toxice provenind din activităţile industriale şi urbane. Calitatea solurilor este determinată în principal de proprietăţile acestora. Evaluarea calităţii solurilor constă în identificarea şi caracterizarea factorilor care limitează capacitatea productivă a acestora.

        Textura determină sau influenţează alte proprietăţi ale solului, influenţează condiţiile de creştere a plantelor, determină stabilirea diferenţiată a măsurilor agrotehnice, agrochimice şi ameliorative ce urmează să fie aplicate solului. De aceea, prin îngrijirea solului se are în vedere promovarea protecţiei mediului înconjurator şi ameliorarea condiţiilor ecologice, în scopul pastrarii echilibrului dinamic al sistemelor biologice. Accentul se pune pe valorificarea optima a tuturor condiţiilor ecologice stabilindu-se relaţii între soluri, soiuri alese şi condiţii climatice, edafice şi factori biotici la care se adauga considerarea criteriilor sociale şi tradiţionale pentru asigurarea unei dezvoltari economice durabile în judeţ.

        Pentru o mai buna gospodarire a solului s-a elaborat o strategie care consta în elaborarea unui cod de bune practici agricole şi a unor programe de informare şi instruire a fermierilor.

        Acestea toate sunt corelate cu grafice clare de monitorizare şi control al efectelor poluarii pe toate suprafeţele şi îndeosebi pe zonele identificate drept vulnerabile.Pierderea solului fertil este o criză tăcută, care nu este percepută ca atare pe scară largă. Deşi eroziunea solului este un proces fizic, ea are numeroase consecinţe economice, afectând productivitatea, creşterea economică, distribuirea veniturilor, asigurarea necesarului de alimente din resurse proprii şi datoria externă.

        Acolo unde eroziunea începe să depăşească ritmul de formare a solului, stratul de sol fertil se subţiază şi, până la urmă dispare cu desăvârşire. Din moment ce stratul fertil superior nu mai există, substratul devine parte a păturii cultivabile, reducând conţinutul solului în materii organice, gradul de afânare şi aerisire şi afectând negativ alte caracteristici structurale care favorizează creşterea plantelor. Această degradare generală a structurii solului este însoţită, de obicei, de o reducere a capacităţii de reţinere a elementelor nutritive, ceea ce duce la o scădere şi mai mare a productivităţii. 

Folosirea unor cantităţi suplimentare de îngrăşăminte chimice poate compensa adesea pierderea de substanţe nutritive, dar degradarea structurii solului este mai greu de remediat.

  Principalul factor natural limitativ al calităţii solului îl constituie eroziunea şi alunecările de teren.Eroziunea rocilor şi a solurilor apare datorită vântului, ploilor, activităţilor umane, cum sunt:

o lucrări agricole necorespunzătoare, care distrug textura solului, deci apa se evaporă, sau se scurge la suprafaţă;  

o tratamentele cu pesticide şi fertilizanţi chimici;

o ploile acide."