INTRODUCERE

    Ţara noastră este deţinătoare a unui tezaur imens de vestigii arheologice, monumente istorice, de artă sau de arhitectură, ca şi a unui inestimabil patrimoniu etnofolcloric, care atestă evoluţia şi perenitatea pe aceste meleaguri, dezvoltarea culturii şi artei poporului român, tot acest fond cultural-istoric formează o parte însemnată a ofertei turistice şi o componentă a imaginii turistice a României pe piaţa internaţională.

Originalitatea şi bogăţia patrimoniului etnografic şi folcloric din România, indiferent de specificul şi locul unde se află şi se afirmă, contribuie substanţial la cunoaşterea rădăcinilor multimilenare ale civilizaţiei şi culturii populare româneşti, a originii şi continuităţii poporului român, a spiritului de ingeniozitate şi inventivitate, a conştiinţei de făuritor al istoriei sale, al aportului său la cultura europeană şi universală, de aceea a vizita România şi a cunoaşte acest imens şi original patrimoniul cultural din realitatea directă şi din muzee înseamnă a cunoaşte direct, mai în profunzime, esenţa spiritualităţii neamului românesc.

    Patrimoniul cultural, o resursă fragilă şi limitată, este ameninţat cu deteriorarea sau pierderea iremediabilă datorită nu doar scurgerii timpului şi schimbării societăţii, dar şi marilor schimbări economice şi sociale din ultimii ani, între care: schimbări în regimul de proprietate al terenurilor şi al clădirilor, deschiderea graniţelor şi creşterea traficului ilicit de bunuri culturale, instabilitatea legislativă şi diminuarea capacităţii de aplicare a legilor - abolirea unei legi şi înlocuirea ei prin legi incomplete, o nouă legislaţie de ocrotire a patrimoniului apărând abia după zece ani.

    Lipsa de educaţie şi de informare a publicului, sărăcia sau bogăţia acumulată rapid şi tentaţia unor câştiguri imediate - fie prin reutilizarea ca material de construcţie a unor monumente în ruină, vinderea pe nimic a unor bunuri de familie sau prin distrugerea unor clădiri istorice pentru ridicarea unor urâte şi prost integrate în ambient construcţii noi - contribuie la pierderea sau distrugerea valorilor artistice, sentimentale şi memoriale create de generaţiile trecute. La acestea se adaugă slaba dotare a instituţiilor abilitate să protejeze patrimoniul, neimplicarea autorităţilor locale şi slaba comunicare între persoanele şi organizaţiile care ar trebui să colaboreze pentru păstrarea patrimoniului cultural.

Sărăcia accentuată, mutaţiile economice, demografice şi sociale din România în perioada de după 1990 au accentuat lipsa de interes pentru vestigiile trecutului, sacrificarea acestora pentru interese meschine şi câştiguri imediate. Opinia publică este slabă şi neobişnuită să reacţioneze sau să se solidarizeze pentru o cauză de acest fel. Organizaţiile neguvernamentale din domeniu au un număr redus de membri şi o capacitate limitată de influenţare. Majoritatea derulează simpozioane cu fonduri externe, acţiuni sporadice, mai ales de reacţie la unele iniţiative periculoase pentru integritatea patrimoniului cultural (un exemplu recent, Dracula Park) sau pentru afectarea unor obiective culturale. Presa mai semnalează, tot ca reacţie post-factum, distrugeri de patrimoniu, neglijenţe şi ilegalităţi în domeniu, o proastă gestionare a fondurilor existente, atâtea câte sunt, şi neaplicarea sau interpretarea abuzivă a legislaţiei.

    Pentru ca legislaţia să fie aplicată, ea trebuie să fie în primul rând mai bine înţeleasă. Mulţi dintre cei care ar trebui să     contribuie la depistarea, ocrotirea şi punerea în valoare a patrimoniului nu au o pregătire de specialitate în domeniu. Fără implicarea autorităţilor locale, a comunităţilor şi a cetăţenilor, adică a celor care au contact zilnic cu patrimoniul, nici o prevedere a legii, oricât de judicioasă nu are şanse de aplicare. Patrimoniul cultural aparţine oamenilor care l-au moştenit şi ei trebuie să fie ajutaţi să-l înţeleagă şi să-l preţuiască.

    CAPITOLUL II

TURISM CULTURAL – CONCEPTE ŞI DEFINIŢII

2.1. TURISMUL – DELIMITĂRI CONCEPTUALE GENERALE

2.1.1. TURISMUL ŞI TURISTUL

    Turismul este considerat a fi una dintre minunile timpurilor moderne, prin amploarea şi cuprinderea căpătate. A apărut încă din Antichitate, dar a îmbrăcat haine diferite, specifice vremurilor mereu în schimbare pe care le-a servit, îmbogăţindu-şi conţinutul şi mărindu-şi sfera de activitate. A început ca un divertisment al „elitei” de a-şi ocupa timpul liber, al persoanelor avute sau al familiilor acestora, dar şi al unor intelectuali (artişti, literaţi), dornici să se deplaseze înalte locuri decât cele în care îşi duceau traiul zilnic. În timp însă, prin amploarea participanţilor, a devenito activitate de masă. O lungă perioadă de timp a fost considerat o activitate economică (de transport sau comercială), de obicei profitabilă pentru cei ce o organizau. În epoca actuală este caracterizat tot mai mult ca o industrie, ce a început să crească timid după al doilea război mondial, o dată cu industrializarea şi urbanizarea, când încă puţini oameni circulau în interes turistic. Turismul este, prin esenţa lui, un fenomen geografic.

    La începutul secolului al XIX-lea, Simon („Voyage d’un francai sen Angleterre”, 1816”) considera turismul ca fiind sinonim cu călătoria. Călătoria (vilegiatura, voiajul) sau sejurul de agrement devin inseparabile de noţiunea de turism, o dată cu înmulţirea staţiunilor termale şi balneare. La sfârşitul aceluiaşi secol (Dicţionarul Littré), turismului era definit ca o călătorie şi o dorinţă de „curiozitate”.

    În concepţia actuală a Organizaţiei Mondiale a Turismului (O.M.T.), turismul cuprinde activităţile unei persoane care călătoreşte în afara mediului său obişnuit, pentru o perioadă scrută de timp, specificată de timp şi al cărei scop este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate la locul vizitat. Se impun următoarele explicaţii:

 termenul mediu obişnuit arată că sunt excluse călătoriile în interiorul locului de reşedinţă şi cele de rutină (la locul de muncă, etc.)

 termenul o perioadă scurtă, specificată în timp are menirea să excludă migrarea pe termen lung

 termenul exercitarea unei activităţi remunerate la locul vizitat are menirea să excludă migrarea pentru angajarea temporară

    Aşadar, prin turism se înţelege, în primul rând, ansamblul activităţilor prin care omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă localitate, regiune sau ţară, pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament, etc., iar în al doilea rând, industria de bunuri şi servicii creată pentru satisfacerea dorinţelor, preferinţelor sau motivaţiilor solicitate de turişti în locul de destinaţie.

Călătoria şi turismul sunt considerate astăzi o entitate (travel and tourism), care a crescut în prezent ca importanţă, atât din punct de vedere economic (venituri), cât şi social (număr de persoane angrenate).

    În conformitate cu datele furnizate de Consiliul Mondial pentru Călătorii şi Turism (W.T.T.C., 1996), călătoria şi turismul constituie cea mai mare industrie din lume care în măsuri virtuale şi economice include: venitul brut, valoarea adăugată, capitalul investit, numărul de salariaţi şi contribuţia la taxe.

    Turismul este o activitate complexă, capabil să determine mutaţii şi în dezvoltarea în profil teritorial. Din acest unghi, el este considerat o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale,privite la scară naţională. El favorizează, de asemenea, utilizarea pe plan local a diferitelor resurse, a disponibilităţilor de forţă de muncă. 

Pe plan social, turismul se manifestă ca mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultură şi civilizaţie a oamenilor. Are un rol deosebit în utilizarea timpului liber al populaţiei şi reprezintă, de altfel, una din principalele destinaţii ale timpului liber de la sfârşitul săptămânii sau al vacanţelor.

    Turistul este persoana fizica antrenată într-o călătorie temporară şi o şedere temporară la locul de destinaţie, cu scopul de a-şi petrece timpul liber. Organizaţia Mondială a Turismului recomandă adoptarea definiţie turistului dată în 1963 de Uniunea Internaţională a Organizaţiilor Oficiale pentru Turism (U.I.O.O.T., transformată ulterior în O.M.T.), care considera turistul orice persoană care vizitează o ţară, regiune sau loc, altul decât cel care este locul lui de rezidenţă, pentru orice motiv, altul decât acela de a exercita remunerată şi efectuând un sejur de cel puţin de 24 de ore. Sejurul poate fi în propria ţară (turist naţional) sau în altă ţară (turist internaţional).

    Termenul de turist este, etimologic vorbind, extrem de disputat atât în limba engleză, cât şi în cea franceză. Termenul apare pentru prima dată în Anglia (1800) în lucrarea „Anecdote ale limbii engleze”, semnată de Samuel Pagge. Abia patru decenii mai târziu (1838), cuvântul turist este folosit în Franţa de către Stendhal în lucrare „Memoriile unui turist”. Deosebit de interesant este şi ipoteză potrivit căreia, în ebraica veche, cuvântul tour semnifică o călătorie de descoperire şi explorare a unor teritorii necunoscute, ceea ce nu este departe de opţiunea psihologică a oricărui vizitator.

    Literatura dedicată turismului defineşte, pe lângă noţiunea de turist, pe cele de excursionist, vizitator şi călător.

CAPITOLUL I

INTRODUCERE 3

CAPITOLUL II

TURISM CULTURAL – CONCEPTE ŞI DEFINIŢII 4

2.1. TURISMUL – DELIMITĂRI CONCEPTUALE GENERALE 4

2.1.1. Turismul şi turistul 4

2.1.2. Potenţialul turistic, patrimoniul turistic, oferta turistică 5

2.1.3. Cererea turistică, piaţa turistică, produsul turistic 6

2.1.4. Tipuri şi forme de turism 7

A. Tipuri de turism 7

B. Forme de turism 7

2.2. LOCUL TURISMULUI CULTURAL ÎN NOŢIUNEA DE TURISM 9

2.3. DEFINIREA ELEMENTELOR TURISMULUI CULTURAL 13

2.3.1. Structura patrimoniului material 13

A. Muzeele 13

B. Monumentele 14

C. Oraşele de arta 15

D. Satele cu tradiţii bine păstrate 15

E. Siturile arheologice 18

F. Grădinile şi parcurile 18

G. Edificiile de natură religioasă, istorică şi militară 18

2.3.2. Structura patrimoniului imaterial 22

A. Sărbătorile şi manifestările culturale 23

B. Tradiţiile 24

C. Aptitudinile creative ale poporului (meşteşugurile tradiţionale) 27

2.4. EXPERIENŢA INTERNAŢIONALĂ 32

CAPITOLUL III

ÎNCADRAREA BUCOVINEI 33

3.1. BUCOVINA ISTORICĂ 35

3.2. BUCOVINA GEOGRAFICĂ 37

3.3. BUCOVINA TURISTICĂ 43

CAPITOLUL IV

STRATEGII ŞI POLITICI DE MARKETING ÎN CAZUL PRODUSULUI TURISTIC BUCOVINA 45

4.1. ANALIZA SWOT A PRODUSULUI TURISTIC BUCOVINA 46

4.2. POLITICA DE PREŢ A PRODUSULUI TURISTIC BUCOVINA 49

4.3. POLITICA DE DISTRIBUŢIE A PRODUSULUI TURISTIC BUCOVINA 49

4.4. POLITICA DE PROMOVARE A PRODUSULUI TURISTIC BUCOVINA 49

CAPITOLUL V

PATRIMONIUL IMATERIAL AL BUCOVINEI 52

5.1. TRADIŢII ŞI OBICEIURI 52

5.1.1. Portul tradiţional 52

5.1.2. Hora satului 58

5.1.3. Obiceiuri legate de naştere 59

5.1.4. Obiceiuri legate de nuntă 62

5.1.5. Obiceiuri legate de înmormântare 64

5.1.6. Obiceiuri de iarnă 67

5.1.7. Obiceiuri legate de Paşte 72

5.1.8. Obiceiuri de peste an (alte obiceiuri) 73

5.2. MEŞTEŞUGURI TRADIŢIONALE 80

5.2.1. Arta olăritului 80

5.2.2. Încondeierea ouălor 82

5.2.3. Cojocăritul 84

5.2.4. Sumănăritul 86

5.2.5. Dulgheritul şi confecţionarea draniţei 87

5.2.6. Tâmplăria 88

5.2.7. Prelucrarea artistică a lemnului 89

5.2.8. Prelucrarea fibrelor textile 90

5.2.9. Gospodării prezentate la Muzeul Satului – Bucureşti 91

5.3. MANIFESTĂRI CULTURALE 94

5.3.1. Exemple de manifestări culturale 94

5.3.2. Ansambluri folclorice în judeţul Suceava 98

CAPITOLUL VI

PROPUNERI DE DEZVOLTARE ŞI PROMOVARE A TURISMULUI CULTURAL 100

6.1. PROGRAME ŞI ACŢIUNI TURISTICE EXISTENTE 100

6.2. PAGINI WEB 101

6.3. AMENAJĂRI TURISTICE NECESARE 103

CAPITOLUL VII

IMPLICAREA ONG-URILOR ÎN DEZVOLTAREA TURISMULUI CULTURAL 106

CAPITOLUL VIII

CONCLUZII ŞI PROPUNERI 117

CAPITOLUL IX

BIBLIOGRAFIE 118