HSV: infecţia se poate transmite prin contact direct cu o persoană care are leziuni ulcerative active sau cu persoane tară manifestări clinice de infecţie dar care poartă HSV sau pe ale cărei suprafeţe mucoase virusul se replica. Au fost găsite 2-9% de cazuri dintre adulţi şi 5-8% de cazuri dintre copii care aveau excreţie salivară asimptomatică.

        WZ se transmite doar pe cale aerogenă, ceea ce este valabil atât -pentru infecţia primară, cât şi pentru reactivare. Infecţia se poate transmite şi transplacentar, dar numai în mod excepţional.

        HSV: infecţia cu HSV-1 este mai frecventă şi se produce la vârste mai mici decât infecţia cu HSV-2. Peste 90% din populaţia adultă are deja anticorpi îndreptaţi împotriva HSV-1 când ajunge în decada a 5-a de viaţă. In cadrul populaţiilor cu nivel socio-economic redus, cele mai multe persoane dobândesc infecţia cu HSV-1 înainte de a 3-a decadă de vârstă, în timp ce, în mod obişnuit, până la pubertate nu se detectează anticorpi împotriva HSV-2, aceştia apărând mai degrabă la persoane cu un trecut sexual activ dar este adevărat, de asemenea, şi că existenţa acestor anticorpi este foarte diferită la diferite grupe populaţionale. în cercetări recente se poate vedea că în SUA aproape 22% din populaţie are anticorpi anti-HSV-2, ceea ce reprezintă o creştere cu 30% în ultimii 12 ani. Iar studii făcute în clinici de obstetrică arata că 25% dintre femei au anticorpi împotriva HSV-2, deşi numai 10% afirmă că au avut în trecut leziuni genitale. Anticorpii împotriva HSV-2 sunt prezenţi cu 5 procente mai mult la femei decât la bărbaţi. Deoarece există foarte mulţi oameni infectaţi cu HSV-2 dar neiden¬tificaţi, şi pentru că în cadrul bolii pot să apară reactivări asimptomatice, infecţia s-a răspândit foarte mult. S-a constatat si că HSV-2 este un factor de risc pentru primirea şi transmiterea mai departe a infecţiei cu HIV tipul 1. La persoanele care au ambele infecţii (HVS-2 şi HIV-1), virionii HIV-1 se pot adăposti in leziunile herpetice genitale, ceea ce facilitează trans¬miterea virusurilor prin contact sexual. Infecţia cu HSV se poate produce pe parcursul întregului an.

       WZ: în general, în zonele temperate, 90% din populaţie dobândeşte infecţia cu VVZ în copilărie iar epidemiile de varicelă apar iarna şi primăvara.

      Sursa de infecţie pentru VVZ este doar omul, şi anume bolnavul cu varicelă sau cu herpes zoster, pentru că purtători sănătoşi de VVZ nu există.

        VVZ devine latent după infecţia primară, şi apoi herpes zosterul apare sporadic, putând afecta toate vârstele, dar preponderent bătrânii. Mai precis, el apare la cei care au avut deja varicelă. Incidenţa cea mai mare variază între 2 şi 10 cazuri la 1000 indivizi care au peste 60 de ani. La imunodeprimaţi, incidenţa de apariţie a bolii este mult mai marc decât la imunocompetenţi.

TABLOUL CLINIC LA IMUNOCOMPETENTI SI LA CEI CU INFECŢIE HIV ASIMPTOMATICĂ ŞI CU RĂSPUNS IMUN PĂSTRAT   

                                        

        Incubaţia este de 10-22 zile (în medic 13-17 zile) şi este asimpto-matică.Perioada prodromală (numită şi perioadă de invazie sau perioadă pre-eruptivă) se manifestă cu 24-48 ore înaintea erupţiei, durează 1-2 zile şi cuprinde manifestări care, însă, nu sunt ieşite din comun: febră (în general moderată, de 37-37,6 grC dar uneori ajunge şi la 38-38,6 grC), stare ge-nerală modificată, dureri abdominale uşoare (ocazional), cefalee, anorexie, uneori prurit şi agitaţie, dar nu foarte mare.          Aceste manifestări apar mai ales la copiii mai mari, în timp ce la cei mici este posibil să nu se observe nimic în timpul acestei perioade, debutul părând că a survenit în faza de erupţie. Perioada prodromală poate fi însă şi ceva mai agresivă, cu rash preeruptiv care are aspect scarlatiniform, este fugace, şi, eventual, morbili-form sau hemoragie, dar această posibilitate evolutivă se întâlneşte mai rar.

       Perioada eruptivă durează aproximativ 7-10 zile şi acum apar elemen-tele eruptive caracteristice, care sunt mici, cu diametrul între 5 şi 12-13 mm, au formă rotundă sau ovală şi sunt în număr de aprox. 300, dar pot fi şi 10, la copiii cu imunitate puternică, sau peste 1500, la cei cu imunitate mai slabă. Erupţia evoluează în faze succesive, cu mai multe valuri eruptive însoţite de ascensiune termică. Astfel, erupţia iniţială se produce pe scalp, faţă şi trunchi, având caracter centripet, şi este reprezentată de macule eritematoase, foarte pruriginoase şi rozate, care se transformă în papule, iar acestea, la rândul lor, devin vezicule cu fluid clar, în 24 ore. Veziculele sunt foarte transparente, foarte superficiale, au aspect de "picătură de rouă" şi sunt înconjurate fiecare de câte un lizereu eritematos fin numit areolă. în 24-48 ore lichidul vezicular începe să devină tulbure şi tot acum se produce şi ombilicarea veziculelor (centrul veziculei se deprimă şi se usucă). în continuare, veziculele care au apărut primele ajung acum în faza de cruste, în timp ce, tot acum, pe trunchi şi pe extremităţi, apar vezicule noi. Astfel, resorbţia primelor vezicule are loc după 48 ore. Baza veziculei rămâne suplă. Apoi, în a 4-a zi, apare o crustă de culoare brună, care va cădea în ziua a 10-a. Pe măsură ce primele elemente evoluează şi apoi dispar, pe piele apar elemente noi, astfel încât sunt prezente simultan leziuni în diferite stadii de evoluţie, ceea ce este caracteristic pentru varicelă, ca şi faptul că erupţia este polimorfa: coexistă maculopapule cu vezicule şi cu cruste. Este posibil şi ca o maculopapulă să treacă direct în stadiul de veziculă sau chiar în stadiul de crustă. în 3-5 puseuri eruptive, la interval de 1-2 zile, leziunile se generalizează pe întreaga suprafaţă a corpului: axile, plante, palme, pielea păroasă a capului. Vindecarea se produce spontan după 10-15 zile, când cad crustele. La imunocompetenţi rămâne o imunitate durabilă. La unii copii locurile leziunilor rămân hipopigmentate câteva zile sau chiar câteva săptămâni. Enantemul, febra (înjur de 38 grC) şi celelate manifestări sistemice pot să persiste 2-4 zile după ce a început erupţia. De multe ori apare micropoliadenopatia, în special cervicală, şi, mai rar, splenomegalie.