Pasiunea mea pentru asistenta sociala si in general tot ceea ce tine de acest domeniu este mai intai de toate o vocatie. Exista oameni care sunt foarte buni intr-un anumit domeniu si spun ca asta e vocatia lor, ca nu ar putea face nimic altceva. Dar eu nu ma incadrez in aceasta categorie si sunt convinsa ca puten face si alte lucruri decat cele pe care le facem in viata de zi cu zi. Sunt sigura ca as fi putut lucra si in alte domenii, dar acesta este lucrul care il stiu si il fac cel mai bine. Nu spun ca am urmat acest tel cu cerbicie; asa mi-a fost dat – probabil ca este o vocatie sau un destin. Nu stiu la ce performante voi ajunge mai departe dar cred ca sunt pe drumul cel bun. 

           “ De sigur, un trecator obisnuit ar crede ca trandafirul meu este ca voi – trandafirul care este al meu. Dar , prin el insusi este mai importatnt decat a suta dintre voi , ceilalti trandafiri: pentru ca pe el l-am udat; pentru ca pe el l-am pus sub globul de sticla; pentru ca pe el l-am adapostit dupa paravan; pentru ca la-m ascultat cand se vaita sau cand se lauda , iar uneori si cand nu spunea nimic. Pentru ca este trandafirul meu.”

                                                   (Antoine de Saint-Expery , Micul print).

           Persoana cu handicap a existat din totdeauna, dar foarte multa vreme aceasta categorie a fost marginalizata si discriminata. Nefiind ingrijiti de nimeni ajungeau sa fie si inadaptati sociali. In lucrarea de fata prin cele IV capitole am incercat sa prezint o parte a realitatilor cu care se lupta aceasta categorie impotriva vicisitudinilor vietii si o parte a perspectivelor de readaptare la viata familiara si sociala.

           In primul capitol prezint originea si evolutia notiunii de handicap, de unde a pornit acest cuvant definitia handicapului fizic si clasificarea acestui handicap; pentru ca nu este de ajuns o cunoastere temeinica a teoriei am recurs in capitolul II la legislatia in vigoare la drepturile, indatoririle, si obligatiile, responabilitatile pe care le are statul cat si fiecare individ in parte pentru o protectie speciala a persoanei cu handicap.

          In cel de-al treilea capitol am evidentiat rolul si importanta asistentei sociale care tine cont tot timpul si vegheaza permanent si incearca pe cat posibil sa ajute aceasta categorie de persoane. 

          In ultimul capitol descriu specificul terapiilor de recuperare conduitele compensatorii si si problemele protezarii, pentru ca fiecare om trebuie sa acorde intelegere dar fara compatimire, sprijin dar nu din mila acelor membri care se afla in situatii speciale.

          Studiul de caz a fost efectuat la Spitalul Camin Botosani pe un esantion de sase persoane din care pentru studiul de caz am ales o singura persoana. Studiul a fost efectuat in timp de trei saptamani. Pot spune ca handicapul fizic nu este o problema individuala, ea este o problema a fiecaruia dintre noi cei care gandim si simtim omeneste. Problema reala este cea a societatii si nu a persoanelor cu handicap. Trebuie sa vedem cat de dispusa este societatea in a-si schimba propriile metode si asteptari relativela integrarea acestor persoane.

          Trebuie sa tinem cont si sa veghem la ingrijirea acestor persoane si sa nu uitam ca exista ceva deosebit la aceasta persoana , ca nici unul dintre ei nu este la fel cu ceilalti.

              La origine , termenul de handicap nu afost un cuvnt simplu , ci sintagma.Era compusa din trei unitati semantice diferite : ”hand in cap “. In limba engleza unde sintagma a aparut pentru prima data in secolul XVI “hand” inseamna “mana” , “in” este echivalent cu “in” iar “cap “ insemna “cascheta”. Expresia “hand in cap” era folosita pentru desemnarea unui joc in care partenerii isi disputau diverse obiecte personale dupa un pret fixat de un arbitru . Obiectele erau puse intr-o caciula “cap” de unde se extrageau cu mana “hand” absolut la intamplare . Prin contactare lingvistica , consoana  “n “ de la “in” a disparut iar sintagma a devenit cuvant de sine statator :handicap.

               In secolul XVIII cuvantul handicap incepe sa fie aplicat si la competitiile de cursele de cai . Deplasarea semantica a handicapului de la semnificatia primara de “joc de noroc” la semnificatia sa secundara , aplicabila la evaluarea comparativa a “obiectelor” aflate in competitie: in primul caz a efectelor personale , in al doilea caz al cailor .

            Prin  cursa cu hanicap se intelegea acea cursa in care sansele ilegale ale cailor erau in principiu egalizate prin obligatia celor mai buni de  a purta o greutate in plus , in functie  de perfomantele anterioare deja confirmate. In limba franceza scrisa , termenul de handicap cu sensul sau specific si stabilizat aplicabil la cursele de cai , apare deja consemnat in 1827 (T Bryon Manuel de l’amteur de courses ). In dictionarele limbii franceze  termenul este intalnit pentru prima data , in suplimentul “ Litre” , editia 1877. In Dictionarul Academiei termelul de handicap este introdus abia in 1935. La intervale diferite incep sa apara si derivatele “handicaper”(1854) , “handicapeur” , persoana care stabileste handicapurile.

             Extensia continutului semantic al handicapului continua prin glisarea acestuia de la limitarea capacitatii cailor la limitarea capacitatii oamenilor , apoi de la limitarea capacitatilor umane la conseciintele acestor limitari. Nu se cunoaste cu exactitate data convertirii semantice de la domeniul cabalin la domeniul uman. Este sigur insa ca aceasta convertire s-a produs mai intai in tarile anglo-fone , mutatia semantica transformandu-se apoi . progresiv in tarile franco-fone iar mai apoi si in celelalte perimetre geografice. Se estimeaza spre exemplu ca termenul de “handicap fizic” aplicabil la domeniul realitatilor umane , ar fi aparut cam pe la sfarsitul deceniului IV al secolului nostru.

          In dicionarele aparute sub egida Academiei Romane editia din 1934 (Sextil Puscariu) nu face nici o referire la termenul de handicap si nici la unul din derivatele lui. “Dictionarul  Limbii Romane Literare contemporane “ din 1956 consemneaza termenul de handicap in ipostaza de substantiv(cu doua semnificatii proprii si o semnificatie figurata) la care adauga derivatul verbal “a handicapa”.

           In Dictionarul Enciclopedic roman din 1964 contrar asteptarilor neologismul handicap este iarasi absent. In schimb in toate dictionarele ulterioare termenul de handicap este prezentat si aplicat alaturi de derivatul sau verbal : a handicapa. Nu apare insa derivatul “ handicapat” (adjectiv si substantiv) desi in limajul comun oral si scris , “copil handicapat “ sau “persoana handicapata” devenisera deja expresii cunoscute. In literatura de specialitate , o penetratie masiva a termenului de “handicap” se produce abia in ultimul deceniu. Exemplu edificator : in regulamentul scolilor pentru copiii cu deficiente 1971 cuvintele handicap si handicapat nu sunt folosite nici macar o singura data.

          Deplasarea semantica a termenului de handicap de la semnificatia originala restransa (aplicabila doar curselor de cai) la semnificatia actuala extinsa  (aplicbila doar realitatilor umane) , a fost insotita la deplasarea dominatiei lexicale de la “egalitatea in concurenta” la “dezavantajul in concuranta”. O asemenea deplasare pare sa constituiedeja un proces incheiat si ireversibil dovada ca prin simpla rostire a cuvantului handicap , se induce automat si ideea de nuanta defavorizanta. Ideea de dezavantaj si dificultate pe care o semnifica termenul de handicap nu a aparut insa la inceput , decat prin raportare la contextul social. Interesa deci , dezavantajul social al individului aflat in concurenta si nu alte stari de inferioritate.