Lucrare Rolul Asistentei Medicale In Ingrijirea Bolnavilor Cu Peritonita Acuta

  • Nota 10.00
  • 0 comentarii
  • Publicat pe 02 Septembrie 2021

Descriere Lucrare

EXTRAS DIN DOCUMENT

            ETIOLOGIE
Pătrunderea germenilor patogeni în cavitatea abdominală se poate face pe mai multe căi:
1. Prin perforarea unui organ cavitar datorită unui proces patologic al acestuia (eventualitatea cea mai frecventă)
Apare în:
- ulcerul gastric sau duodenal perforat
- apendicită acută gangrenoasă perforată
- colecistită acută perforată
- ulceraţii şi perforaţii intestinale de diferite cauze
- gangrenarea unei anse intestinale infarctizate sau ocluzionale, etc.
2. Prin perforarea unui organ cavitar, datorită unui traumatism care nu a deschis peretele abdominal (stomac, intestin, etc.). Acest tip de leziune este cunoscut sub denumirea de traumatism abdominal închis.
3. Prin infectarea peritoneului datorită unui agent vulnerabil (arme albe, glonte, schije, etc.) care deschide peretele abdomenului, lăsând ca peritoneul să fie expus unei infecţii cu germeni din afară.
În cazul când agentul vulnerant a perforat un organ cavitar, peritonita se produce şi prin revărsarea conţinutului septic pe care îl conţine organul respectiv în cavitatea peritoneală. Acest tip de leziune se numeşte traumatism abdominal deschis.
4. Prin disiminarea germenilor patogeni dintr-un proces abdominal, la început localizat şi apoi generalizat.
Dintre acestea exemplificăm:
- apendicita acută localizată, care abcedează şi se deschide în cavitatea abdominală.
- Pelviperitonita acută localizată la început, dar care apoi se deschide în cavitatea mare a peritoneului.
5. Prin însămânţarea peritoneului pe cale hematogenă (fixarea germenului şi evoluţia lui pe peritoneu la persoana care se află într-o stare septică).
6. Pe cale genitală la femei:
Constituţia specială a zonei genitale feminine este de aşa natură încât face ca vaginul să comunice prin intermediul cavităţii uterului şi al lumenului trompelor cu cavitatea peritoneală şi cu toate că aceste organe intermediare creează bariere împotriva infecţiilor, permite uneori transmiterea unei infecţii din vagin (gonococică sau de altă natură) la peritoneu.
Aceasta poate apărea la persoanele tinere absolut nevaccinate contra infecţiilor, după primele contacte sexuale, dacă în timpul acestor contacte li s-a transmis un germene patogen (genococ, cocobacil, de obicei) sau după efectuarea unor manevre septice ale cavităţii uterine (în scop avortic, diagnostic sau terapeutic).
            Mecanismul de producere al peritonitei
Din lupta dintre germenii patogeni pătrunşi în peritoneu şi elementele de apărare a organismului, existente în ţesutul reticuloendotelial de pe suprafaţa peritoneului şi a marelui epeplon, rezultă lichidul purulent care caracterizează peritonita. Acest lichid conţine mari cantităţi de toxine eliberate de către germenii patogeni.
Toxinele irită pe de o parte peritoneul, determinând o reacţie peritonială dureroasă şi pe de altă parte, intră prin resorbţie în circulaţie determinând fenomenele toxice caractristice peritonitei. Germenii patogeni se înmulţesc, se răspândesc şi în restul cavităţii peritoneale creând peritonita generalizată.
            Fiziopatologie
Peritonita acută difuză rezultă din reacţia locală a peritoneului şi a viscerelor abdominale şi cea generală a întregului organism la acţiunea agresivă a germenilor microbieni şi a unor produşi în peritoneu.
a. Factorii de agresiune sunt reprezentaţi de:
- flora microbiană cu calităţile sale de virulenţă, viteza de înmulţire, putere necrozată, toxicitate (exotoxine, endotoxine); sunt mai agresivi germenii anaerobi.
- produşi biologici: lichid gastric, bilă, suc intestinal, suc pancreatic, lichid colic.
b. Reacţiile peritoneului sunt de tip inflamator:
- secreţia seroleucocitară purulentă în prima fază însoţită de edem, hiperemie şi infiltraţie edemoasă a tuturor viscerelor, epiploanelor şi mezourilor, secundar inflamaţiei peretelui intestinal apare ileusul dinamic.
- exudat muco-septic în a doua fază, care are tendinţa să închisteze secreţia purulentă din peritoneu în diverse loje: aderenţele fibrinoase realizează uneori o veritabilă ocluzie mecanică.
c. Şocul toxico-septic reprezintă o componentă importantă în evoluţia şi prognosticul peritonitelor.
Factorii de gravitate în peritonită acută difuză sunt: terenul biologic al bolnavului, boala cauzală, agresivitatea florei microbiene şi a produşilor pătrunşi în peritoneu, timpul scurs de la debutul peritonitei, starea de şoc toxico-septic.
    SIMPTOMATOLOGIE
Au fost descrise:
a. Semne funcţionale
- Durerea este primul semn care apare într-o peritonită acută. Trebuie precizate: modalitatea de debut (brutală sau nu), sediu (localizată sau difuză), evoluţia, iradierea, paroxismele. Toate aceste elemente au importanţă în diagnosticul etiologic al peritonitei. Durerea este de obicei brutală, în perforaţie. Poate fi iniţial localizată, difuzând într-o etapă ulterioară, sau poate fi de la început difuză. Ea poate fi continuă şi stabilă sau cu exacerbări paroxistice. Poate iradia în locuri diferite (hipogastru, de sac Douglos, umăr, regiunea scapulară) de intensitate diferită, de la lovitura de pumnal a inundaţiei peritoniale până la formele atenuate.
- Vărsăturile frecvente sau biliare – pot contribui, atunci când sunt abundente la dezhidratarea bolnavului.
- Oprirea tranzitului intestinal pentru materii fecale şi gaze produs iniţial prin ileus dinamic reflex, ulterior poate ţine de supraadăugarea unei ocluzii mecanice. În peritonitele hipertoxice se poate întâlni diareea. 
- Sughiţul întâlnit inconstant, este expresia iritaţiei diafragmului, a stazei gastrice şi a stării toxice.
b. Semnele fizice abdominale sunt fără valoare pentru precizarea diagnosticului. Cel mai des semn este necontractarea peretelui abdominal, care se poate pune în evidenţă prin:
Inspecţia abdomenului care arată:
- imobilizarea peretelui abdominal în timpul respiraţiei.
- respiraţia este superficială, mai frecventă de tip toracic superior.
Palparea abdomenului este timpul cel mai important al examenului fizic şi relevă:
- contractarea abdominală reprezintă creşterea tonusului musculaturii pereţilor, secundar peritonitei. Peretele abdominal nu se lasă deloc deprimat prin apăsare, manevra fiind extrem de dureroasă.
- apăsarea musculară este un semn mai precoce al peritonitelor. Peretele abdominal cu tonus normal se lasă iniţial deprimat pentru ca bolnavul să simtă durerea şi să contracteze peretele.
- durere la decomprimarea bruscă a peretelui abdominal după o apăsare progresivă (semnul Blumberg).
- Hiperestezia cutanată – constă în producerea unei senzaţii particulare dureroase atunci când se palpează tegumentele peretelui abdominal în zona organului afectat.
Percuţia abdomenului poate arăta:
- percuţia dureroasă a abdomenului - “semnul clopoţelului” (Mandel)
- dispariţia matităţii hepatice (semne de pneumoperitoneu) 
Ascultaţia abdomenului pune în evidenţă o linişte absolută (semn de pareză intestinală).
Tuşeul rectal şi tuşeul vaginal provoacă o durere vie la apăsarea fundului de sac Douglas (ţipătul Douglas-ului) sau bombarea Douglas-ului care certifică prezenţa revărsatului peritonial.
c.   Semne clinice generale au o valoare mai mult apreciativă asupra stării generale a bolnavului care poate prezenta:
- Creşterea temperaturii – 38,5˚C- 39˚C care poate lipsi în primele ore.
- Pulsul – poate fi normal sau accelerat concordat cu creşterea termică. Lipsa de concordanţă dintre puls şi temperatură  constituie un indice preţios de  apreciere a gravităţii unei peritonite.
- Tensiunea arterială – iniţial normală, scade până când se instalează starea de şoc.
- Starea generală: Bolnavul este palid, şi adesea îi este caracteristic “faciesul suferind”, agitat, transpirat, înspăimântat – cunoscut sub numele de facis peritoneal.
Facisului peritoneal îi sunt caracteristice şi următoarele: ochii încercănaţi, înfundaţi în orbite, lucioşi, anxioşi, lenze arse, tegumente teroase (pământii).
d. Examene paraclinice
1. Examen de laborator
- amilaza şi lipaza sunt moderat crescute în general
- glicemia creşte în acidoza diabetică şi în pancreatită
- ureea creşte în stări de dezhidratare
- leucocitoza este frecvent întâlnită şi prezintă uneori valori mari
- anemia obişnuită
- electroencefalograma este necesară pentru eliminarea diagnosticului de infarct miocardic.
2. Examenul radiologic pe gol poate evidenţia pneumoperitoneulsub formă de imagini clare, semilunare, situate sub diafragmă, imagini hidroaerice în ocluzia intestinală, calculi biliari sau urinari radioopaci, umbra unui abces sau a unei mase tumorale.
    Pentru diagnostic sunt utile şi puncţia abdominală  precum şi peritoneoscopia. Se puncţionează în zona mată şi dacă se extrage lichid se confirmă peritonită (în mod normal nu se extrage lichid din cavitatea peritoneală).

CUPRINS

CAPITOLUL I. PERITONITA ACUTĂ:
- Introducere
- Definiţie
- Clasificare
- Etiologie
- Simptomatologie
- Examen clinic şi paraclinic
- Diagnostic
- Tratament
CAPITOLUL II. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU PERITONITĂ ACUTĂ.
CAPITOLUL III. CAZURI CLINICE
BIBLIOGRAFIE
Descarca lucrare
  • Specificatii Lucrare Rolul Asistentei Medicale In Ingrijirea Bolnavilor Cu Peritonita Acuta :

    • Tema: Rolul Asistentei Medicale In Ingrijirea Bolnavilor Cu Peritonita Acuta
    • Tip de fisier: zip
    • Numar de pagini: 49 pagini
    • Nivel: Facultate
    • Descarcari: 0 descarcari
    • Accesari: 478 accesari
    • Nota: 10.00/10 pe baza a 1 comentarii.
    • Pret: 4 Monede
    • Pret aproximativ in lei: 16 RON (pretul variaza in functie de modalitatea de plata aleasa)
      Disponibilitate: In stoc! Comanda-l acum!
    • Taguri: definiţie, etiologie, simptomatologie, examen clinic şi paraclinic, tratament,