Graul este folosit în alimentaţia omului din cele mai vechi timpuri, evoluţia ascendenta a culturii graului fiind in stransă corelatie cu evoluţia ascendenta a societaţii umane, in diferite teritorii .

• Boabele sunt valoaroase prin conţinutul lor în substanţe hranitoare şi prin variatele forme în care se pot folosi;

• Conţin substanţe hranitoare necesare organismului uman în cantităţi bine proporţionate;

• Transformate in faina se folosesc la fabricarea pâinii, aliment consumat de mai bine de o jumatate din populatia globului, iar faina se foloseşte la fabricarea pastelor fainoase, a prăjiturilor, biscuiţilor, grisului ;

• Boabele de grâu se folosesc în industrie la fabricarea amidonului, dextrinei, glucozei. Tărâţele obţinute la macinarea grâului, reprezinta un nutreţ concentrat foarte valoros, bogat în proteine, grăsimj, săruri minerale ;

• Paiele de grâu se folosesc la fabricarea celulozei, ca aşternut în grajdurile de animale şi chiar în hrana animalelor .

     Datorita gradului ridicat de mecanizabilitate se pot obtine producţii ieftine, constituie o buna premergatoare pentru majoritatea culturilor şi se poate cultiva în conditii foarte variate de clima şi sol.

        Pe glob ocupa primul loc în ceea ce priveşte cantitatea cultivata; în ţara noastră ocupa locul doi după porumb.

        Soiurile cultivate în ţara noastra aparţin speciilor: triticum aestivum ssp. vulgare (grâul comun) şi triticum durum (grâul durum)

        În tara noastră cea mai mare răspândire o au soiurile de grâu comun de toamnax. Soiurile de grâu  trebuie să posede o serie de însuşiri, care să le permită să valorifice la maximum conditiile de cultură:  productivitatea, calitatea, precocitatea, rezistenţa la iernare, rezistenţa la boli, rezistenta la secetă,  rezistenta la cădere, rezistenla la scuturare. Soiurile de grâu trebuie să fie cultivate în acele condiţii care  corespund cel mai bine cerinţelor biologice ale acestora. Prin zonarea soiurilor se urmăreşte repartizarea  acestora în teritoriu, astfel încât să corespundă cât mai mult conditilor pe care le oferă zona respectivă.

        În tara noastră se cultivă un sortiment variat de soiuri 

     După lungimea perioadei de vegetatie, soiurile de grâu de toamnă se grupeazâ în soiuri timpurii  (262-278 zile), soiuri mijlocii (265-284 zile), soiuri tardive (266-287 zile).

        Pe teritoriul României, grâul de toamnă găseşte condiţii foarte variate, în functie de zona de cultură  În partea de sud. grâul se seamănă începând cu 25 septembrie şi se maturizează la sfârşitul lunii iunie sau  începutul lunii iulie. În partea de nord, se seamănă după 15 septembrie şi se maturizează în a doua jumătate  a lunii iulie sau inceputul lunii august.

        În aceasta lungă perioadă de vegetatie, asupra grâului de toamnă actionează un complex de factorti  naturali.

      În zonele de cultivare a grâului temperatura trebuie să fie scăzută la începutul vegetaiei, moderată  în perioada de creştere şi ridicată în perioada de coacere. Cerintele faţă de temperatură sunt diferite în  fiecare fază de vegetaţie.

       Temperatura minimă de răsărire este de 1-3°C, fiind necesar un total de 100-140°C pentru răsărire  Temperatura ptimă pentru înfrătire este de 8-10°C, fiind necesare, pentru această fază de  vegetalie, un total de 450-500°C (peste 0°C). În această perioadă, se realizează călirea grâului, pregătirea lui  pentru a rezista la lemperaturile scăzute din timpul iernii.

      Cerintele faţă de temperatură în perioada de primăvară-vară sunt din ce în ce mai mari: 14-16°C la  alungirea paiului, 16-18°C la înspicare, 18-20°C la înflorire-fecundare, peste 20°C la coacere. În total, în  perioada de vegetaţie, grâul are nevoie de 2000°C, temperaturi active.

      Umiditatea reprezintă un factor important în realizarea productiei de grâu: sunt necesare cca 225¬600 mm precipitaţii pe toată perioada de vegetatie.

      Pentru germinare, boabele de grâu adsorb o cantitate de apă echivalentă cu 26-40% din greutatea  bobului; răsărirea se face în conditii optime la umiditatea solului de 70-80% din capacitatea totală pentru  apă. Sub 40°% umiditate, multe plante rezultate prin germinarea boabelor răsar firave şi dispar. În situatia când în perioada de răsărire a grâului nu este suficientă apă, se iau măsuri pentru o bună pregătire a  solului, pentru irigare..

În perioada de primăvară, cerintele grâului pentru apă cresc, nivelul cel mai mare fiind în perioada  de alungire a paiului şi în perioada de fecundare-formare a bobului. Dacă în perioada de formare a bobului  lipseşte apa din sol, procesele metabolice nu se mai desiaşoară normal şi rezultă boabe rnici, încretite,  uşoare . Fenomenul este mai accentuat atunci când lipsa apei din sol este însotită de  temperaturi ridicate şi secetă atmosferică .

  Solul are o foarte mare importantă pentru formarea recoltei de grâu. Producţiile cele mai mari se  oblin pe solurile luto-argiloase sau lutoase, soluri fertile, profunde, cu mare capacitate de a retine apa şi cu  pH-ul de 6-7,5.

     Solurile impermeabile sau cele cu o permeabilitate prea mare (solurile nisipmase) nu sunt potrivite  pentru cultura grâului.

     Ca tipuri genetice de sol, cele mai favorabile pentru cultura grâului sunt cernoziomurile,  cernoziomurile levigate, solurile brun-roşcate de pădure. Totuşi, grâul poate da prodncţii ridicate şi pe alte  tipuri de sol (lăcovişti, soluri erodate, nisipoase, soluri alcaline), dacă se aplică unele măsuri de corectare a  însuşirilor nefavorabile 

-zona foarte favorabilă - Câmpia Dunării, Câmpia de Vest, Câmpia Transilvaniei şi nord-estul  Moldovei;

-zona favorabilă (I şi II) cuprinde suprafete mult mai mari, pe lângă zona foarte tăvorabilă, pe soluri  mai pulin corespunzătoare.

        Rotatia. Încadrarea grâului într-un asolament rational este foarte importantâ pentru obţinerea de  productii ridicate.

      Cele mai bune premergătoare pentru grâu sunt culturile care eliberează terenul cât mai timpuriu, lasă  solul curat de buruieni, nu au boli comune cu grâul şi ameliorează însuşirile fizice şi chimice ale solului. Cele mai bune premergătoare sunt: mazărea, fasolea, soia,  borceagurile, rapila, inul, cartoful, porumbul pentru siloz, trifoiul. De asemenea, sunt foarte bune  premergătoare porumbul pentru boabe, floarea-soarelui, sfecla, cartoful de toamnă, mai ales dacă acestea se  recoltează până la 10-15 septembrie şi dacă au fost fertilizate cu gunoi de grajd.

        Cea mai răspândită premergătoare este porumbul pentru boabe, datorită ponderii mari pe care o au  cele două culturi în structura culturilor din ţara noastră. Dar rotatia grâu-porumb nu trebuie practicată mult  timp pe acelaşi teren, pentru a evita răspândirea bolilor şi a îmburuienării cu unele specii de  buruieni.

      Nu sunt indicate ca premergătoare pentru grâul de toamnă orzul, sorgul, iarba de Sudan, meiul,  deoarece au boli comune sau se recoltează toamna târziu şi lasă solul sărac în apă, rezultând  o arătură necorespunzătoare.

        După el însuşi, grâul de toamnă nu trebuie cultivat mai mult de un an, dar numnai grâul de consum şi  dacă nu a fost atacat de boli sau dăunători.

        Monocultura de grâu nu trebuie practicată, întrucât duce la extinderea unor boli, apariţia  dăunătorilor, la îmburuienare cu buruieni specifce grâului, ceea ce duce la diminuarea treptată a  productiilor obţinute.

        Folosirea îngrăşămintelor la grâu asigură obtinerea de producţii ridicate şi constante  de la an la an. Desi grâul are un consum modest de îngrăşăminte, totuşi are cerinte deosebite faţă de  fertilizare, datorita următoarelor particularităti:¬

• sistemul radicular la grâu este mai slab dezvoltat şi are o capacitate redusă de extragere a  substanlelor nutritve din sol;

• consumul maxim de elemente nutritive are loc într-un timp scurt, când planta trebuie să găsească în  sol aceste ingrăşăminte în forme uşor asimilabile.

        Dintre elementele nutritive, influenta cea mai mare asupra productiei o au azotul, fosforul şi  potasiul.

Îngrăsamintele cu azot se aplică în cantităţi de; 80-140 kg s.a./ha, în funeţie de mai multi factori:  recolta planificata consumul specific de azot pentru formarea recoltei, coeficientul de corectie, în funcţie de  sol.

       Epoca de semănat pentru grâul de toamnă este hotărâtoare pentru a obţine productii ridicate. De la  însămânţare până la intrarea în iarnă, grâul trebuie să formeze 3-5 frunze şi 1-3 fraţi şi să se asigure  intervalul de timp pentru călirea grâului. În această perioadă se hotărăşte dimensiunea unor elemente de  productivitate: numărul de spice pe 1 m, numărul de boabe în spic. Pentru a se realiza producţii maxime,  grâul de toamnă trebuie să se însământeze în epoca optimă , care se diferenliară pe zone astfel: în  zona de câmpie din sud, vest şi Câmpia Transilvaniei, epoca optimă este în intervalul 20 septembrie-10  octombrie. In toamnele mai ploioase şi răcoroase, semănatul se face în prima parte a epocii optime.

       Densitatea la semănat se exprimă în numărul de boabe germinabile la 1 m. Se stabileşte în functie  de: însuşirile soiului cultivat (capacitatea de înfrăţire, rezistenţa la cădere), umiditatea solului la semănat,  epoca de însământare, calitatea patului germinativ. Se însământează 500-600 b.g./m, astfel încât la recoltat  să se realizeze 600-800 spice/m. Limita inferioară se ia pentru soiurile care înfratesc, când solul este bine  pregătit, are umiditatea necesară germinării şi răsăririi şi când se seamănă in epoca optimă. Limita  superioară se foloseşte când se seamănă soiuri cu capacitate redusă de înfrăţrire când se depaseste epoca optimă de semănat, când patul germinativ este de calitate inferioară şi fara umiditate.

       In timpul vegetatiei se vor aplica o serie de lucrari care să asigure menţinerea densitaţii, sanatatea şi hrana necesară plantelor, astfel incât sa se asigure o productie maximă.

Combaterea buruienilor este o lucrare de mare importanţă pentru sporirea producţieiburuienile pot diminua producţiile cu până la 20% dar pot duce chiar la compromiterea culturilor. Succesul deplin in lupta contra buruienilor poate fi asigurat numai prin combaterea integrala, folosind atât mijloacele preventive cât şi cele curative, prin aplicarea măsurilor agrofitotehnice de combatere, cât şi a celor chimice.

Principalii dăunători ai grâului sunt:ploşniţele cerealelor, gândacul ghebos viermii sârmă, muştele cerealelor , afidele cerealelor, viespes grâului, viermele roşu.

        Tăvalugirea după semănat este necesară mai ales când se seamănă în zone secetoase,  în arătură proaspătă şi sol uscat. Eliminarea excesului de apă, provenit din ploi sau prin topirea zăpezii, este obligatorie pe  terenurile expuse băltirii; se face prin trasarea de şanturi sau puturi absorbante.

        Controlul stării de vegetatie se face imediat după răsărire şi se repetă după fiecare îngheţ, în  timpul iernii. Acţiunea are ca scop de a se stabili oportunitatea mentinerii culturii, în situatia când cultura a  avut de suferit din cauza inghetului; se face prin metoda monoliţilor.

        Reţinerea zăpezii pe culturi este necesară în zonele de stepă şi silvostepă, unde zăpada este  adesea viscolită. În acest scop se folosesc parazăpezi, perdele de protecţie sau chiar se lasă terenul cu  bolovani de mărime submedie

       Tasarea zapezii este necesară când stratul este gros şi a facut crustă la suprafată. Acţiunea are ca  scop evitarca epuizării plantelor, ca urmare a dezechilibrului între asimilaţie (slabă) şi dezasimilaţie  (foarte intensă). Tavalugirea culturii la desprimăvărare se face când plantele sunt dezrădăcinate . Se foloseşte  tăvalugul neted, imediat ce se poate întra pe teren, dar când terenul este zvânta.

        Irigarea culturii este necesară în zonele de stepă şi silvostepă, pentru a asigura producţii mari şi  stabile. Odata cu aplicarea acestei măsuri, trebuie să se aplice o tehnologie adaptată regimului de umiditate  ridicată, pentru a vorifica la maximum factorul apă aflat la optimum.

        Se folosesc soiurile intensive, capabile să suporte doze mari de îngrăşăminte şi rezistente la boli  şi cădere. Dintrc acestea, cele mai valoroase sunt Flamura 80, Flamura 85, Fundulea 29, Fundulea 4.

       Rotatia este foarte importantă, în conditii de irigare, pentru a preveni îmburuienarea şi aparitia  unor boli, care gasesc conditii deosebit de favorabile în acestă situaţie. Pe suprafeţele irigate, grâul  urmează după culturi de toamna sau care se recoltează vara, mai târziu , întrucât după culturile care se  recoltează devreme se însămânţează culturi succesive. Astfel de culturi sunt soia şi alte leguminoase,  floarea-soarelui, porumbul, sfecla de zahăr, cartoful.

        Fertilizarea trebuie să asigure în optimum, alături de ceilalti factori de vegetaţie şi factorul de  vegetaţie "hrană" Dozele de îngrăşăminte folosite sunt mai mari decât în conditii de neirigare, iar stabilirea  mărimii lor se face după aceleaşi criterii. Dozele folosite sunt: 80-110 kg azot/ha după premergătoare  fertilizate cu gunoi de grajd, după leguminoase; 110-130 kg azot/ha după premergătoare recoltate mai  timpuriu, 141).-150 kg azot/ha după premergătoare târzii. La acestea se adaugă 60-120 kg Pz05/ha, în  funcţie de rezerva dc fosfor mobil din sol.

        În conditii de irigare, îngrăşămintele cu azot se fracţionează în mod obligatoriu în 3-4 etape,  asigurând o fractie. în faza de formare a paiului.

         Lucrările solului trebuie să asigure o bună afânare şi nivelare. Nivelarea se execută toamna, după  efectuarea arăturii şi discuirii. Nivelarea se execută cu agregatul format din tractor şi nivelatorul NT-4,2. În  condiţii de irigare apare necesară efectuarea afânării profunde a solului cu agregate fonnate din tractoare cu  MAS-60 sau cu scarificatorul, o dată la 3-4 ani.

         Regimul de irigare trebuie să asigure apa necesară de la răsărire până la  fructificare.

În toamnele secetoase, când solul nu se poate pregăti corespunzător . se aplică o udare de  aprovizionare de 500-600 m3/ha. Dacă se poate pregăti pentru semănat, dar nu are apa pentru răsărire, se  aplică o udare de răsărire cu 300-400 m3/ha după ce s-a făcut însământarea.

-o udare la desprimăvărare, cu 300-400 m3/ha, pentru a stimula  înrădăcinarea;

-o udare la începutul formării paiului, cu 500-800 m3/ha, dacă umiditatea solului scade sub 50%  din intervalul umiditătii active a solului;

-o udare în faza de burduf, cu 500-800 m3/ha, dacă umiditatea solului scade sub 50% din intervalul  umiditătii active a solului.