Evaluare – un termen pe cat de exact, pe atat de vast, de complex. Ce se urmareste de fapt prin aceasta activitate ? In principal, evaluarile sunt folosite pentru a putea fi stabilita baza de impozitare sau pentru a se putea calcula garantia creditelor.

Dupa ce se culeg informatii referitoare strict la domeniul investigat, acestea se analizeaza de experti, acestia la randul lor urmand in final sa elaboreze diagnosticul pentru sectorul respectiv: fie juridic, fie comercial sau financiar contabil, fie al resurselor umane sau al managementului.

Evaluatorul este arbitrul obiectiv, dar cu toate acestea pozitia sa este aceea de consultant, el subscriind intereselor beneficiarului evaluarii.

Eficienta unei firme se traduce oare prin inregistrarea de profit ? Ce se intelege prin valoarea economica a unei firme? Dar valoarea nu este ea oare subiectiva si conventionala? 

Cum se pot identifica riscurile cu care s-ar putea confrunta firma? Diagnosticul evaluatorilor poate genera previziuni reale, scenarii realiste referitoare la eficienta sau ineficienta pe viitor a activitatii firmei?

Referatul de fata este unul foarte atent elaborat, el raspunzand pe de o parte la intrebari precum cele de mai sus, dar si tratand teoretic concepte precum valoare, evaluare, proprietar si cumparator din perspectiva evaluarii intreprinderii. Capitolul al doilea defineste notiunea de diagnostic: rolul lui pentru evaluarea unitatilor economice, cum se ajunge la diagnosticul global, ce presupune sinteza diagnosticelor, etc in timp ce al treilea capitol prezinta cele mai cunoscute si mai eficiente metode de evaluare, dar si cum se realizeaza sinteza evaluarilor activelor. Capitolul final este rezervat partii celei mai delicate a evaluarii si anume eticii raportarii, enumerand regulile “de bun simt” in evaluarea economica.

Majoritatea economistilor au definit si studiat valoarea marfii, nu valoarea firmei, intreprinderii.

            In domeniul evaluarii firmei teoria este de data recenta. Practica de evaluare mai veche s-a ghidat de regula dupa criterii exterioare. Evaluarile erau utilizate pentru stabilirea bazei de impozitare sau pentru calculul garantiei creditelor.

Intre acceptiunile generale ale conceptului de valoare si valoarea afacerii, firmei, exista elemente comune.

            Afacerea, intreprinderea este in principiu o valoare-mijloc, detinuta sau dorita pentru a obtine bani, si ei tot o valoare-mijloc. Rareori se intampla ca altul sa fie motivul aproprierii unei afaceri, deci interesul proprietarului sa fie altul decat derularea activitatii firmei.Indiferent de obiectul evaluat, valoarea reprezinta masura interesului subiectului evaluator (nu evaluatorul, ci beneficiarul evaluarii).

Interesul subiectului evaluator poate proveni din dorinta de a-si satisface nevoi de natura economica, teoretica, etica, politica, estetica, religioasa. Interesul poate sa fie cauzat de utilitatea, raritatea ori alte proprietati pe care subiectul evaluator le intrezareste la obiectul evaluarii.”