Efectuarea oricarei activitati economice presupune utilizarea cu maximum de eficienta a unor resurse economice, intr-o anumita cantitate si de o anumita calitate.

       Se considera ca mediul natural, in cadrul caruia se desfasoara activitatea umana, a fost primul izvor al resurselor atrase si utilizate in procesele productive. Astfel, este necesar ca fondul national de resurse sa fie cunoscut si pus in valoare intr-un mod rational de fiecare tara, in interesul dezvoltarii propriei economii, in deplina concordanta cu interesele celorlalor tari.

      Evaluarea patrimoniului mineral al subsolului a constituit obiectul multor dispute teoretice, referitoare la extinderea sau restrangerea sferei de cuprindere a resurselor minerale in cadrul avutiei nationale. Tinand cont de faptul ca disponibilul de resurse minerale este dynamic, problema rezolvarii modului si ariei de cuprindere a acestora in cadrul avutiei nationale s-a complicat. 

        Petrolul – in mod justificat numit si “aurul negru“, pentru calităţile sale ca şi pentru avantajele ce rezultă din prelucrarea lui – s-a numărat printr-o “continuitate remarcabilă” în ce priveşte utilizarea lui în cursul istoriei, “apărând pretutindeni, universal şi multiplu, etern şi misterios”. Neîndoielnic, petrolul nu a fost dintotdeauna la fel de râvnit şi apreciat, ci de-abia în ultimii 100 de ani, s-a impus ca un produs extrem de căutat, ca un element al solului indispensabil bunei desfăşurări a vieţii economice moderne şi ca un important factor al politicii internaţionale, promovând, în consecinţă dese şi internaţionale conflicte diplomatice, economice şi chiar militare.

Pe plan mondial adevărata problemă a petrolului s-a ivit la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului nostru adică atunci când s-a trecut la utilizarea pe scară tot mai largă a derivatelor obţinute din “aurul negru”.

În decursul a numai câteva decenii, petrolul a devenit unul din elementele fundamentale ale vieţii economice moderne. El este după expresia fericită a unuia dintre specialiştii domeniului – “sângele economiei”. Potrivit opiniei lui Cesar Alimenti, petrolul constituie, în epoca contemporană “Meniu de boltă”, pentru industrie, transport şi prima condiţie pentru apărarea naţională a statelor.

Petrolul, consemna Eduard Ward, în 1960 – a devenit “universal şi internaţional”. Toate ţările au început să-l caute frenetic în solul lor, căci el aduce independenţă economică şi bogăţie.

Evaluarii stocurilor de resurse minerale I s-a acordat o atentie deosebita odata cu criza petrolului, declansata in 1973, cand atentia natiunilor a fost focalizata in directia stabilirii unui anumit nivel de exploatare a resurselor energetice nationale

Petrolul a reţinut – începând din jurul anului 1900 – tot mai mult atenţia statelor producătoare sau neproducătoare ale preţiosului combustibil şi unele şi celelalte s-au arătat preocupate să-şi asigure cantităţile necesare unei bune desfăşurări a vieţii lor economice, în primul rând, pentru statele producătoare, problema nu prezenta dificultăţi, iar unele dintre ele (SUA îndeosebi) s-au folosit de avantajul posedării unor bogate rezerve de ţiţei pentru s-şi extinde dominaţia economică şi în consecinţă, politică în diverse zone de pe glob.

        În anul 1900 aurul negru asigura mai puţin de 4% din nevoile de energie ale întregii lumi. Azi, petrolul acoperă 40% din aceste nevoi. În ciuda unei scăderi a consumului, lumea arde încă, în fiecare an, aproape 3 miliarde tone de produse petroliere, jumătate din acestea fiind furnizate doar de 8 companii.

Opt din zece întreprinderi dintre cele mai bogate din lume sunt companii petroliere. Dintre acestea patru sunt companii americane.

      Regiunea New  England este remarcabila in acest sens, important fiind orasul Portland (162 000 locuitori) în statul  Maine, cunoscut port pentru importul  petrolului destinat marilor rafinării din  Montreal (Canada).

      În S.U.A., din cele zece societăţi industriale care au cele mai mari cifre de afaceri, şapte sunt grupuri petroliere. În sfârşit din toate categoriile de întreprinderi din lume, socitatea cea mai puternică este Exxon, cu o cifră de afaceri de 88,5 mld. $ în 1983, cu 156000 de salariaţi, dintre care 12.000 cercetători, lucrând în peste 500 filiale, implantate în 100 de ţări. În 1983 beneficiul societăţii Exxon a depăşit 4,9 mld. $.

Este deja o idee general acceptată, cum că industria petrolului s-a născut în Statele Unite (în Pensylvania în 1859) şi că, cu excepţia câtorva ani din ultima parte a secolului al nouăsprezecelea, Statele Unite, au fost până foarte curând cel mai mare producător de petrol al lumi, consumator şi centru de rafinare a petrolului. 

      Chiar şi astăzi, Statele Unite rămân cel mai mare consumator de petrol, dar a fost întrecut de U.R.S.S. în ceea ce priveşte producţia de petrol şi rafinarea acestuia. Chiar şi aşa, petroliştii americani privesc industria petrolului ca pe o invenţie americană şi continuă să se exprime cu scepticism în ceea ce priveşte abilitatea oricărei alte naţiuni în a rezista cu succes în industria petrolului, şi continuă să fie sceptici în ceea ce priveşte posibilităţile de organizare şi de conducere a industriei petrolului în orice altă modalitate decât acea testată şi încercată deja în Statele Unite.

      Această atitudine, reiese, desigur, din importanţa majoră a industrie petrolului din Statele Unite., şi a creşterii intereselor marilor firme americane, care, au dominat afacerile internaţionale ale petrolului din cele mai vechi timpuri ale acestora încă de la începuturilor lor.  

      Până de curând, numai grupul englez – german Shell şi British Anglo – Iranian (acum B.P.) au constituit singurele competitoare la nivel mondial, în timp ce Shell constituia singura companie străină cu o contribuţie semnificativă la dezvoltarea industriei petrolului chiar şi în S.U.A.

      Shell a avut interese americane sporite pentru o foarte lungă perioadă de timp, o parte a acţionarilor aparţinând S.U.A. Componenta americană a grupului internaţional a devenit acum atât de extinsă, încât contribuie cu aproximativ o treime la profiturile companiei.

        În secolele al XVIII-leâ şi .al XIX-lea,  după ce au fost descoperite, marile zăcă-minte din partea de sud a statului Pennsylvania, au început să se  dezvolte industria siderurgică şi construc¬toare de maşini. În acelaşi timp, în  marile oraşe-porturi au fost create in¬dustrii legate de importul de materii  prime şi de mînă de lucru ieftină datorată  afluxului de imigranţi din Europa. Prin  construirea canalului care leagă Lacul  Ontario cu fluviul Hudson a fost creată  o arteră directă de navigaţie între New  York şi Marile Lacuri, în lungul acestuia  şi al fluviului conturîndu-se astăzi o  importantă regiune industrială. Toate  aceste elemente au favorizat o creştere  deosebită a populaţiei, o aglomerare a  acesteia în oraşe care alcătuiesc cea mai  mare aglomerare urbană din lume de¬numită „megalopolis-ul american" 1. În  aceste condiţii, procentul populaţiei ur¬bane este foarte ridicat (peste 80%), iar  numeroase oraşe mici gravitează către  marile centre polarizatoare: New York,  Philadelphiâ, Baltimore, Pittsburgh etc.

   În structura producţiei industriale pre¬domină prelucrarea petrolului,construcţiile de maşini (maşini¬ unelte, electrotehnică, utilaje şi instalaţii  industriale, construcţii navale), bine dez¬voltate fiind şi siderurgia.

        Principalul centru către care gravitează  întreaga activitate economică a regiunii  este New York, cel mai mare oraş şi cel mai important centru al vieţii eco¬nomice şi culturale din S.U.A. Oraşul  propriu-zis este situat la ţărmul Ocea¬nului Atlantic, în zona de vărsare a flu¬viului Hudson, pe insulele Manhattan,  Long şi Staten, iar suburbiile se află pe  continent, în mare parte în statul New  Jersey: Paterson, împreună cu: Clifton,  Passaic, Fair Lawn, Hackensack, East  Paterson, Lodi, Garfield, Glen Rock ;  Newark împreună cu: Elizabeth, Linden,  Orange, Belleville, Irvington, Hillside,  Roselle, Maplewood, South Orange, East  Orange, West Orange, Bloomfield ; Jersey  City cu: Bayonne, Wechawken, Hoboken,  Union City, North Bergen etc.

        Zonele industriale cele mai mari se  află în Brooklyn, în apropierea portului,  cu întreprinderi specializate în construcţii  navale, prelucrarea petrolului, producţia  chimică. Alte  zone industriale se conturează în cartierul  Queens, cu întreprinderi electrotehnice,  chimice, poligrafice şi alimentare, în car¬tierele Bronx şi Staten Island cu mari  uzine siderurgice, constructoare de ma¬şini şi chimice. O mare însemnătate o  are şi zona, preorăşenească, deţinătoare  a 50% din valoarea industriei New  York-ului.

      Al doilea mare centru al regiunii  Central-atlantice este Philadelphia, aşe¬zat pe fluviul Delaware, la confluenţa  acestuia cu rîul Schwylkill şi în apropie¬rea vărsării fluviului în estuarul Dela¬ware. Incluzînd suburbiile Camden, Tren¬ton, Abington, Chester, Wihnington etc.  Philadelphia formează o mare conur¬baţie, a patra în cadrul S.U.A., cu 4,9  milioane locuitori. Philadelphia a fost  fondat de Arthur Penn în anul 1682,  iar apropierea de resursele energetice  (cărbunii din Appalachi, petrolul din  Pennsylvania, hidroenergia de pe rîul  Delaware) au influenţat dezvoltarea tim¬purie a industriei.

Vechimea dezvol¬tării industriale a dus la o înaltă spe¬cializare a producţiei şi a forţei de muncă,  în prezent Philadelphia fiind printre  marile centre industriale ale ţării, spe¬cializat în industria siderurgică, con¬strucţii navale, locomotive şi vagoane,  maşini-unelte, prelucrarea petrolului, in¬dustria petrochimică, etc.

        La sud de Philadelphia, pe ţărmul  estuarului Chesapeake, se află oraşul  Battirnoye, care poartă numele lordului  Baltimore, primul proprietar din Maryland. Întemeiat în anul 1729, oraşul are  astăzi o populaţie de 2,1 milioane de  locuitori, împreună cu suburbiile, fiind  unul dintre marile centre industriale, comerciale şi financiare ale S.U.A. Acti¬vitatea portuară intensă a uşurat mult  procesul dezvoltării sale industriale. In¬stalaţiile portului se întind pe o lungime  de 64 km şi desfăşoară un trafic anual  de 46,6 milioane tone ; datorită unor  legături feroviare foarte bune, hinter¬landul său ajunge pînă în statul Ohio.  Prin port se exportă mari cantităţi de  cereale, cărbuni, produse animaliere şi  industriale. Importul este predominat  de minereurile de fier, concentratele de  metale neferoase, produsele agricole etc

       Industria existentă prelucrează di¬verse materii prime aduse din regi¬unea Marilor Lacuri, Appalachi, din re¬giunile sudice sau din import. Se re¬marcă, în special, ramurile industriei  grele: siderurgice, construcţii navale, a¬vioane, metalurgie neferoasă, prelucra¬rea petrolului, chimică.

      Metropola economică a regiunii East North Center (Central-nord-estică) din S.U.A. este  oraşul Chicago, situat pe ţărmul sudic  al Lacului Michigan şi traversat de rîu¬rile Chicago şi Calumet, fiind al doilea  oraş al S.U.A. după numărul de locui¬tori. Împreună  cu numeroasele sale suburbii si orase ¬satelit (Evanston, Skokie, Calumet, Chi¬cago Haights, Blue Island, Whiting,  Hammond, East Chicago, Gary etc.)  situate pe teritoriile statelor Illinois şi  Indiana, formează o conurbatie de 7  milioane locuitori ,a doua  din S.U.A.

       În cadrul economiei S.U.A., Chicago este pri¬mul port interior şi centru feroviar şi al  doilea oraş, după volumul producţiei industriale, importanţa financiară şi co-mercială.

        Chicago este si un centru de conver¬genţă a numeroase conducte magistrale  de petrol şi de gaze naturale prin care  se transportă însemnate cantităţi de hidrocarburi din centrul şi sudul ţării.

        Ramurile industriei grele sînt pre¬ponderente: metalurgia feroasă (cu ma¬rile uzine de la Gary-7,5 milioane tone  oţel anual şi Calumet-6,5 milioane tone  oţel anual), construcţii de material fero¬viar,  prelu¬crarea petrolului, cu marile rafinării Whi¬ting, East Chicago, Gary, Calumet. În  total, capacitatea rafinăriilor din zona  oraşului Chicago este de SS,4 milioane  tone. În preajma lor s-au dezvoltat pu¬ternice complexe petrochimice. 

        Cea mai mare parte a industriei este  concentrată în partea de sud şi sud-est  a oraşului.

      Oraşul Cleveland (statul Ohio),  situat pe ţârmul sudic al Lacului Erie, fondat în anul 1796 şi declarat oraş în  1836, este un alt mare centru indus¬trial şi financiar al S.U.A., cu o populaţie  de 2,05 milioane locuitori (impreună cu  suburbiile). În trecut a fost centrul pro¬ducţiei petroliere şi sediul marii companii  Standard Oil, creată de Rockefeller. Deşi  azi rezervele de petrol locale au fost secă¬tuite, industria de prelucrare mai are. Dezvoltarea  deosebită a oraşului s-a datorat construc¬ţiei canalului care îl leagă de rîul Ohio,  oraşul devenind un mare nod de comuni¬caţii navale, terestre şi aeriene (Hopkins  Airport are un trafic anual de 5,8 mili¬oane pasageri).

     Funcţia industrială este reprezentată  prin mari uzine siderurgice, de maşini¬unelte (locul al doilea în S.U.A.), electro¬tehnice, automobile, şantiere navale, pre¬lucrarea petrolului şi petrochimia.

      De asemenea, petrolul şi gazele naturale au transfor¬mat profund, în ultimele decenii, economia regiunii West South Central (Central-sud-vestică), care tinde să depăşească nivelul general al statelor sudice prin : volumul producţiei industriale, venitul anual pe locuitor, concentrarea capitalului, extin¬derea funcţiilor comerciale şi financiare, concentrarea acestor functiuni în cîteva oraşe mari care joacă rolul de centre pola¬rizatoare etc.

        Principalele oraşe sunt : Houston, Dal¬las şi New Orleans.

       Houston, situat în sudul statului Texas,  pe rîul San Jacinto, în apropiere de Golful  Galveston şi de ţărmul Golfului Mexic,  de care este legat printr-un canal maritim  cu o adîncime de 11 m, a fost întemeiat  în anul 1836. Împreună cu o serie de  suburbii şi oraşe-satelit (Pasadena, Bay¬town, Texas City etc.) formează o conur¬baţie de 2,1 milioane locuitori, cea mai  mare din sudul S.U.A.

        Oraşul îşi datorează dezvoltarea ma¬relui „boom" petrolier din perioada 1920-1940, devenind apoi cel mai important  centru de prelucrare a petrolului din  S.U.A. 

         Capacitatea rafinăriilor sale atinge  79,8 milioane tone, cele mai multe dintre  ele fiind amplasate în lungul canalului  maritim sau în portul Texas City, unde  s-au dezvoltat şi mari complexe petro¬chimice. Prin folosirea unor resurse variate  (petrol, gaze naturale, sare etc.), industria  chimică a devenit ramura principală a  industriei din acest mare oraş.

        Un mare centru de pre¬lucrare şi chimizare a petrolului (în sub¬urbiile Norco şi Chalmette) a devenit si New Orleans.

       Regiunea South Pacific (Sud-pacifică) cuprinde statul Cali¬fornia, ocupînd 11,3% din suprafaţa ţării  şi deţinînd 8,7% din populaţie, cel mai dezvoltat stat  al vestului S.U.A., atît din punet de ve¬dere industrial, cît şi agricol, comercial-fi¬nanciar, cultural şi turistic, dispunînd de  mari resurse energetice, îndeosebi petrol,  exploatat în zona Los Angeles şi în ba¬zinul Salinas. Energia electrică este fur¬nizată de marile termocentrale, care func¬ţionează pe baza petrolului şi a gazelor na¬turale, cît şi de hidrocentralele de pe flu¬viul Colorado.

        Valorificarea unor noi zăcăminte  submarine în Prudhoe Bay va deschide  perspectiva unei producţii mari, mai  ales că rezervele petrolifere descoperite în  nordul Alaskăi sînt bogate. Treptat se va  putea realiza transformarea acestui stat  într-una din principalele regiuni pefro¬lifere ale lumii. 

      Ramurile industriale cele mai dezvol¬tate sînt: metalurgia neferoasă, construc¬ţiile de avioane şi rachete, electrotehnica,  construcţiile navale, maşini-agricole, prelucrarea petrolului şi petrochimia, pre¬lucrarea lemnului, confecţiile şi o variată  industrie alimentară (conserve de legume,  fructe şi peşte, sucuri, zahăr, lactate, vi¬nificaţie etc.). Concentrarea industriei în  regiunea industrială Los Angeles şi în  marele centru San Francisco este o carac¬teristică importantă a Californiei, fapt  care explică şi impresionanta creştere a  populaţiei acestora.

        Descoperirea zăcă¬mintelor de petrol in 1890 a pus bazele dezvoltarii industriale a orasului Los Angeles, situat pe ţărmul sudic  al Californiei, într-o depresiune cu un  relief accidentat şi un climat arid, în apropierea Munţilor San Bernardino şi a  deşertului Mojave. 

        În ultimele decenii activitatea indus¬trială s-a extins foarte mult, formîndu-se  o adevărată regiune industrială care  cuprinde nenumăratele centre ce for¬mează conurbaţia Los Angeles. Totodată,  oraşul a căpătat dimensiuni gigantice  prin înglobarea unor oraşe-satelit situate  la mare distanţă (70-100 km). Oraşul  propriu-zis are 2,5 milioane locuitori, iar  conurbaţia a ajuns la 7 milioane locui¬tori, incluzînd multe oraşe legate intre ele  printr-un sistem modern de şosele, auto¬străzi, căi ferate. Între acestea, spre nord  se află Alhambra, Pasadena, Glendale,  Burbank, Hollywood, San Fernando, iar  la ţărmul Oceanului Pacific: Beverly  Hills, Santa Monica, Hawthorne, Redondo  Beach; spre sud, se află: Long Beach,  Torrance, San Pedro, Compton, Wilming¬ton, iar la est : Santa Ana, Anaheim,  Huntington Beach, Garden Grove, Dow¬ney, Fontana, Riverside, Norwale, Bell¬flower.

        Funcţia principală este cea industrială,  marea dezvoltare a industriei fiind deter-minata de valorificarea petrolului şi a  gazelor naturale, de activitatea portuara şi de căile de comunicaţie foarte dese,  de amplasarea unor uzine legate de pro¬ducţia de război etc.