INTRODUCERE
Având în vedere complexitatea domeniului audio-vizual şi faptul că acest domeniu se află în proces de derulare şi in permanentă schimbare m-a motivat să abordez radioul din cele două perspective : perspectiva tradiţională şi perspectiva modernă. Mi-am ales această temă ţinând cont şi de faptul că îmi va oferi cadrul teoretic a ceea ce intenţionez să fac în viitor . într-o oră a vieţii derulate frenetic , în care informarea promptă, oportună, pe segment scurt este primordială , abordarea radioului , evoluţia lui de-a lungul timpului cât şi importanţa actuală acordată acestuia, au constituit pentru mine întrebări la care am încercat să le găsesc posibile răspunsuri .
Demersul meu a luat naştere ,pe de altă parte , din dorinţa de a aborda un domeniu care până în 1990 nu a fost studiat îndeajuns, abia după 1990, presa audio-vizuală începea să fie studiată şi comentată de către public cu o voluptate naîntâlnită până atunci.
Această lucrare încearcă să sintetizeze modalitatea de evoluţie a radioului , ce funcţie îndeplinea ea până în 1990 şi cum s-a diversificat de-a lungul timpului.
Radioul este media de informare şi expresie cel mai penetrant:
-comod(poate fi ascultat în circumstanţe diferite)
-rapid(informaţia poate fi transmisă concomitent cu derularea evenimentului-trnsmisiune în direct de la faţa locului).
-ascultarea poate fi acţiune secundară,cu impact informaţional şi emoţional;a asculta radioul şi a desfăşura o acţiune de bază este deja o obişnuinţă.
Atenţia distributivă,cultura generală care ajută la “prelungirea” înţelesurilor prime şi delectarea simultan cu informarea sunt atu-uri ale procesului de ascultare a radioului.
Radioul este cel mai ieftin mijloc de informare şi culturalizare,uneori singurul(mai ales pentru categoria de vârstnici ,în zone montane sau izolate). Este responsabilitatea producătorilor şi directorilor de programe de a formula proiecte în care dimensiunea culturală să aibă o pondere apreciabilă.
Radioul a devenit spectacolul trăit gradual , de la ascultarea familială,în 1920, la ascultarea individuală(în 1950, graţie tranzistoarelor). El propune coparticiparea receptorilor , îi desemnează spectatori ai unui eveniment , care se derulează chiar în acele momente şi care se transmite în direct la radio.
Apariţia radioului se datorează oamenilor de ştiinţă care au descoperit resursele tehnice fără de care acest canal mediatic n-ar fi existat motiv pentru care în primul capitol am încercat să aduc în prim plan modul cum a luat naştere radioul , care sunt oamenii de ştiinţă care au participat la descoperirea lui, şi,de asemenea începuturile şi evoluţia lui în România.
Mi-am propus să abordez,tot în acest capitol, rolul cultural al radioului, cum a contribuit la crearea manifestărilor cultural-educative şi cum s-a dezvoltat şi extins paralel cu funcţia de creaţie a radioului , şi dimensiunea sa de propagator de cultură şi artă, funcţie realizată şi prin intermediul Fonotecii de aur.
Cum informaţia şi divertismentul sunt primordiale în radio, mi-am propus să abordez un subcapitol intitulat “Informaţie şi divertisment radio”.
Pe aceeaşi linie a modalităţii evolutive a radioului am încercat să sintetizez care erau perspectivele radioului tradiţional şi actualitatea tradiţiilor culturale la radioul public.
Cel de-al II-lea capitol este dedicat radioului modern. În demersul meu în analiza modernităţii radiofonice mi-am propus să tratez succint şi funcţiile radioului.
Pentru a sintetiza cât mai bine aspectele radioului înainte şi după revoluţia din 1989 am realizat o analiză a audienţei radioului în România post-comunistă căt şi aspectele economice ale radioului public in comparaţie cu radioul privat.
Modernitatea este marcată şi prin apariţia diverselor forme de radio:radioul local,radioul regional,radioul naţional , ca mai târziu să apară radioul online.
Cel de-al III-lea capitol care constituie studiul de caz constă într-un sondaj de opinie în rândul populaţiei din Craiova. Intenţia mea a fost de a realiza un studiu de caz complex,analizând care este audienţa posturilor publice naţionale în comparaţie cu cele private , importanţa acordată radioului în comparaţie cu presa şi televiziunea şi totodată preferinţele publicului din Craiova.
Finalitatea demersului meu vizează şi un chestionar în rândul ascultătorilor Radio Oltenia Craiova prin care am urmărit să identific emisiunile şi programele agreate de ascultătorii Radio Oltenia Craiova. Îmi exprim speranţa ca tema şi datele acestei lucrări să fie preluate de viitorii mei colegi, pentru a le adăuga altor date, în vederea redactării unor materiale de specialitate.
II. RADIOUL MODERN
Modernitatea debuteazã în radio prin activitãţile de diversificare şi specializare a serviciilor oferite de reţelele de radio. Cel mai important progress se înregistreazã în utilitatea tot mai frecventã, a transmisiilor în bandã FM, favorizatã de faptul cã licenţele pentru banda AM erau din ce în ce mai greu de obţinut. De la un singur post în FM existent pânã în 1989 (Radio România Tineret) s-a ajuns la o multitudine de radiouri în FM, care au promovat un stil total nou pe piaţa audio româneascã.
Urmãtorul pas pe calea evoluţiei tehnice în radiofuziune se petrece odatã cu digitalizarea, fenomen ce presupune transformarea semnalelor radio în serii de cifre de 0 şi 1.
În ultimii ani, multe posturi de muzicã şi-au creat site-uri musicale pe web, însã radioul tradiţional va avea în continuare rolul sãu, la plajã, de exemplu, unde conectarea nu este posibilã. Dar audienţa de astãzi se reorienteazã în cea mai mare parte spre aceste programe şi servicii oferite la cerere de web şi cablu. Aceastã evoluţie tehnicã ridicã o serie de întrebãri asupra radioului de mâine.
Cum se va integra publicitatea? Cum se va adecva? Cine îi va mai asculta pe DJ când se va putea asculta orice gen de muzicã oricând? Ce se va întâmpla cu ştirile şi cu evenimentele sportive ? Rãspunsul se înscrie într-o serie optimistã : serviciile oferite astãzi de radio vor fi asumate de noile servicii ……….. , create de companiile care fac posibile legãturi interactive prin cablu. Astfel spus viitorul va aparţine multimedia.
2.1. Funcţiile radioului
În audio-vizual accesul publicului este aproape total, el având posibilitatea sã urmãreascã mai multe posturi de televiziune sã asculte mai multe posturi de radio. Se spune cã “radioul anunţã, televiziunea aratã şi presa scrisã comenteazã” , aceastã (…………………………….) afirmaţie sintetizând rolul fiecãrui canal, radioul fiind cel care dã informaţia cu operativitate, urmeazã televiziunea care o completeazã cu imagine, iar presa scrisã trebuie sã urmãreascã exoplicarea şi comentarea informaţiilor, procesul de elaborare şi difuzare fiind mai lent.
Demersul numeroşilor cercetãtori, spociologi, teoreticieni, în stabilirea tipologiilor funcţiilor mass-media a fost continuu. Autorul Mihai Coman identifica cinci funcţii ale mass-media :
- funcţia de informare ;
- funcţia de interpretare ;
- funcţia de legãturã ;
- funcţia de culturalizare ;
- funcţia de divertisment ;
Funcţia de informare
Omul cântãreşte o mare parte a evenimentelor de zi cu zi sau din viitorul existenţei sale pe baza anlizelor şi prognozelor realizate datoritã informaţiilor economice, politice ori sociale difuzate de presã. Prin aceastã receptare şi prelucrare de informaţii se realizeazã, de fapt, satisfacerea nevoii de securitate, care este cu adevãrat fundamentalã, corespunzându-i “funcţia de supraveghere a mediului înconjurãtor” , postulatã în 1948, de politologul American Harold D. Lasswell.
Aceste informaţii asupra evenimetelor care se produc în mediu nu au toate aceeaşi valoare de întrebuinţare pentru consumatorul mass-media. Existã trei tipuri de informaţii, informaţii utilitare (de serviciu sau instrumentale), informaţii generale (neuter) şi informaţii de avertisment sau de prevenire.
Informarea este o funcţie extrem de importantã pe care o are radioul. Principalul rol al radioului este acela de a transmite date despre lumea înconjurãtoare şi reuşeşte acest lucru cu rapiditate şi eficienţã în comparaţie cu celelalte mijloace care nu au aceastã posibilitate. Emisiunile informative au un public numeros şi o pondere mare în programele radiofonice. Sondaje effectuate în S.U.A. şi alte state dezvoltate au scos în evidenţã faptul cã publicul ascultã radioul atunci când vrea sã se informeze şi acordã mai multã încredere acestuia decât altor medii, acest lucru se întâmplã datoritã caracterului de instantaneitate transmis de radio. Gradul de credibilitate este dat de transmisia directã la un eveniment în desfãşurare, declaraţiile martorilor la un eveniment sau a oamenilor politici. Veridicitatea unei declaraţii este data, de faptul cã omul o aude de cele mai multe ori rostitã, chiar de cel care o face, recunoscându-i vocea. Un alt element care ar putea contribui la credibilitatea radioului este şi faptul cã mesajul cu character informative transmis prin radio, acoperã mai multe domenii : ştiinţã, culturã, economie, politicã, astfel încât ascultãtorul devine martor şi participant la diferite evenimente.
Funcţia de interpretare
Aceastã funcţie a avut mereu drept caracteristici interpretarea şi judecata de valoare, prin filtrele cãrora trec faptele şi întâmplãrile din realitatea pluriformã. Graniţa dintre informaţie şi opinie a fost întotdeauna greu de stabilit. Acum se postuleazã cã însãşi difuzarea informaţiilor despre un eveniment, lecţia în vederea transmiterii pe post reprezintã un act de interpretare a acelui eveniment, acelei informaţii simpla selecţie a unei informaţii reprezintã un act interpretative. Munca jurnalistului presupune prezentarea faptelor dupã o selectare atentã şi o ierarhizare coerentã, dupã care acestea pot fi şi explicate : “Dacã selectarea şi ierarhizarea reprezintã forme indirecte (dar la fel de puternice) de interpretarea, punerea în context şi comentarea ştirilor constituie forme indirecte, de semnificare a evenimentelor”. ( …………………………………… )
Evenimentele cele mai importante ale momentului sunt prezentate în buletinele informative, fiind plasate la începutul jurnalelor de ştiri. Alegerea ştirii care poate ocupa primul loc este cea mai dificilã operaţie a colectivului redacţional.
La aceastã alegere se ţine seama de câteva criterii : politica postului, tipul postului ( public, privat, local, regional, naţional). Postul public are în vedere statutul pe care îl conferã aceastã titulaturã şi plaseazã pe primul loc informaţia care prezintã interes numai pentru locuitorii zonei respective.
Cronica, pamfletul, analiza, documentarele sunt expresii ale funcţiei de interpretare, ca şi rubricile destinate opiniei ascultãtorilor.
Funcţia de legãturã (de comunicare)
Aceastã funcţie mai este numitã şi funcţie de integrare socialã, deoarece a comunica înseamnã implicit a integra. Într-unul din dialogurile sale, în “Republica”, Platon proiecteazã un model asiguratoriu al faptului cã viitorii conducãtori ai cetãţii ideale îşi vor desãvârşi virtuţile personale prin instrucţie continua şi sistematicã. Astfel Platon este întâiul care percepe şi explicã procesul de socializare. Socializarea semnificã învãţare culturalã, condiţionare şi ………….. , dar şi adaptare culturalã, interiorizare şi încorporare. Comunicarea este fermentul acestui process, de aceea mass-media sunt considerate agenţi ai socializãrii.
Mulţi cercetãtori considerã cã cea mia importantã funcţie a mass-media este tocmai aceea de a crea un public, adicã o “comunitate imaginarã” , un ansamblu de oameni delocalizaţi. Radioul este media cu cele mai mari posibilitãţi în îndeplinirea acestui deziderat.
Foarte mulţi oameni ascultã în acelaşi timp mesajul radiofonic şi se simt emoţionaţi sau rãmân pe gânduri când descoperã cã au receptat aceeaşi informaţie, astfel încât se creazã relaţia de sociabilitate.
Faptul cã într-o zonã de pe glob este posibil sã aibã loc un conflict militar, afecteazã atât pe cei implicaţi cât şi pe cei neimplicaţi care nu rãmân indiferenţi atunci când urmãresc ştirile la posturile de radio, ei formeazã o comunitate, care se îngrijoreazã de faptul cã acolo vor muri oameni. Un post de radio poate crea prin transmiterea unor informaţii, dar şi prin vocea prezentatorului, o anumitã stare sufleteascã sau chiar o solidaritate a ascultãtorilor în situaţii de crizã.
Funcţia de educaţie (culturalizare)
În general, lumea intelectualã a acceptat cã întreg comportamentul uman este ghidat de norme culturale. Transmiterea moştenirii culturale înseamnã transmiterea valorilor şi a modelelor sociale de la grupuri cãtre indivizi de la o generaţie la alta. Funcţia educativ – culturalã este aceea care dã mãsura capacitãţii mass-media de a socialize indivizii prin emisiuni, articole, campanii create în acest scop. Cum publicul nu mai este captivul, prizonerul unui singur canal media, el are mereu acum posibilitatea opţiunii, a selecţiei, iar continuarea unei “relaţii” cu un canal sau altul depinde doar de oferta acestuia, de confirmãrile şi gratificaţiile pe care le produce.
În ultimii ani s-a încercat sã nu se mai discute de educaţia prin mass-media, deoarece a fost un concept uzat şi compromise de sistemul existent pânã în 1989.
Dar ne putem întreba ce se vrea atunci cant ofiţerul de poliţie, folosind undele radio în cadrul rubricilor de informaţii rutiere, îndeamnã la respectarea regulilor de circulaţie. Se face de fapt educarea încercând sã determine pe pietoni sau pe conducãtorii auto sã respecte legea.
Radioul joacã un rol important în evoluţia noţiunilor de frumos şi bun gust. L. Foucher, uitându-l pe fostul preşedinte al Consiliului Superior al Radioteleviziunii franceze Paul Rivet spune : “radiodifuziunea va putea fi la înãlţimea imeselor posibilitãţi cu care a dotat-o tehnica dacã va releva omului, printr-o educaţie progresivã şi inteligentã, bucuriile profunde şi dezinteresante ale frumuseţii […]”. (………………………………………………………………………), spusele lui Paul Rivet şi-au gãsit ecou deoarece în aceastã ţarã posturile de radio, indiferent de tip, au obligaţia stipulate prin lege sã difuzeze muzicã francezã în cadrul programelor într-o proporţie de 40 %.
La noi în ţarã prima mãrturie a cuvântului rostit a aparţinut lui Iosif Popovici, în 1905. Faptul cã paginile literare rostite de valoroşi autori sunt pãstrate şi transmise de la o generaţie la alta, îmbogãţeşte mult semnificaţiile şi frumuseţile acestora.
Funcţia de divertisment
În contemporaneitate se constatã o sporire a numãrului acelora care declarã cã, prin mass-media, doresc sã evadeze din problemele lor zilnice. Astfel, conceptul de “evaziune” a devenit o prezenţã frecventã în discuţiile referitoare la funcţiile mass-media. În funcţie de disponibilitãţile publicului, el simte mereu nevoia de relaxare. Radioul oferã prin grilele de programe, spaţii corespunzãtoare, în special la sfârşit de sãptãmânã, pentru difuzarea unor emisiuni de varietãţi, de umor sau musicale deoarece dupã o sãptãmânã de lucru, omul este mai puţin dispus sã asculte emisiuni despre partidele politice sau alte dezbateri.
Structura emisiunilor informative transmise în aceste zile evidenţiazã schimbãri în ceea ce priveşte subiectele alese, iar tonul prezentatorilor se schimbã, devenind mai cald ei se apropie mai mult de stare de spirit a ascultãtorilor. Emisiunile concepute de redacţii specializate, pe muzicã, concursuri şi divertisment mult în general înregistrate şi difuzate la sfârşitul sãptãmânii. Dorin Popa în “Mass-media, astãzi”, Editura Institutul European, Iaşi 2002 distinge pe lângã cele cinci funcţii ale mass-media, o altã funcţie care este consideratã de alţi autori ca fiind integrate funcţiei de informare, şi anume funcţia publicitarã.
Radioul reprezintã un mediu cu adresare directã şi pe care audienţa poate fi relative uşor identificatã, la costuri mai reduse, comparative cu televiziunea sau chiar cu unele reviste.Totuşi radioul pare a fi singurul mijloc care nu poate oferi un support visual materialelor publicitare, dar cu toate acestea nu trebuie omis faptul cã anumite cuvinte, bine alese, pot crea în mintea ascultãtorilor sugestii mai puternice decât în cazul în care ar fi existat posibilitatea unui contact visual. Un avantaj este constituit de faptul cã radioul este un mediu mobil, care însoţeşte potenţiali cumpãrãtori aproape peste tot : la plajã, acasa, la şcoalã, la locul de muncã, poate induce anumite comportamente, mai ales, în rândul tinerilor.