Unde este Sibiul? De când dateaza primele documente istorice care-i atesta existenta? Cum a ajuns sa fie atat de dezvoltat economic si social? Prin ce se deosebeste de celelalte orase ale tarii ? Ce ofera vizitatorilor sai ? Ce mentine Sibiul in topul alegerilor turistilor ? Sa citim acest referat si sa aflam raspunsurile la toate aceste intrebari, dar si la multe altele.

1919 este anul incepand cu care putem vorbi despre Sibiu, pana atunci fiind cunoscut sub titulatura de Hermannsdorf. Aici s-a aflat dintotdeauna, ramanand chiar si in zilele noastre, centrul minoritatii germane de pe teritoriul Transilvaniei. Tot aici insa descoperim si o semnificativa minoritate maghiara. Astfel, cele trei culturi, romana (95% din populatia orasului este de origine romana), germana si maghiara formeaza un tot unitar, armonios si perfect impletit pe structura unui oras primitor si cald. Rezulta deci un triplu de obiceiuri, de traditii, de bunatate si ospitalitate.

Sibiul s-a detasat net de celelalte orase ale tarii, fiind de exemplu desemnat in 2007, alaturi de Luxembourg, Capitala Europeana a Culturii. Acest eveniment a adugat o importanta stea notorietatii Sibiului, o avalansa de turisti romani si straini bucurandu-se de tot ce Sibiul ofera cu atata generozitate: muzee (Brukenthal – cel mai vechi din tara; Muzeul Civilizatiei Transilvane ASTRA – un muzeu in aer liber, cel mai mare de acest tip din Europa), centrul istoric (viitor patrimoniu UNESCO), cetatea medievala, Muntii Fagaras din imediata apropiere, statiunea Paltinis, etc. Patrimoniul arhitectural al Sibiului este unul covarsitor, depasind ca intindere 80 de hectare.

“PARCUL SUB ARINI  este unul dintre cele mai vechi parcuri din România fiind înfiinţat în 1856. Inginerul Seifried a fost însărcinat cu elaborarea proiectului şi conducerea lucrărilor. în 1857-1858 sunt trasate cele doua alei principale de-a lungul fostului canal de pe str. Scoala de Înot şi al pârâului Sevis. Concomitent au început acţiunile de plantare cu diverse specii de arbori. În 1859 este construit digul iar un an mai târziu podul peste pârâul Trinbach. În 1865 s-a deschis restaurantul Sub Arini (Bolta Rece)

Din 1881 parcul s-a aflat în grija Societăţii pentru înfrumuseţarea oraşului care a continuat acţiunea de plantare de copaci. 

În 1883 este construită sera iar prima fântâna arteziană s-a realizat în 1894. În 1898 a fost construit Pavilionul de muzica folosit pentru fanfara militară care concerta aici în fiecare duminică, iar în 1904 s-a introdus iluminatul electric. 

În 1927 pe latura sudică a parcului s-a dat în folosinţă stadionul municipal cunoscut la început sub numele de Stadionul de educaţie fizică.

În 1938 s-a dezvelit monumentul lui Mihai Eminescu executat de sculptorul Radu Moga. În 1979 se trece la asfaltarea principalelor alei, în locul vechiului Pavilion de muzică este construită o estradă nouă şi este reamenajată fântâna arteziană. În aceiaşi perioadă s-au amenajat şi terenurile de joacă pentru copii.

În prezent parcul are 22 de hectare pe care cresc peste 68 specii lemnoase, dintre care 30 exotice şi 38 autohtone. Unele sunt originale din Japonia, China, Himalaia, Asia Mica, America de Nord, America Centrala, Algeria sau din zona Alpilor. Dintre acestea amintim Stejarul roşu american, Mahonul, Bradul argintiu, Plopul alb de Himalaia, Pinul negru austriac, brad de Caucaz, Eronimus Radicans – Japonia, ienupăr de Virginia, etc. 

Cei mai bătrâni arbori (exemplare de arini, plop negru, tei, stejari) au peste 150 de ani. De o deosebită valoare ştiinţifică şi decorativă sunt speciile exotice, atât cele din Extremul Orient (ginkgo-arborele vietii, magnolia), cât şi cele din America de Nord (molid întepător, pin strob, tuie, chiparos de California, stejar roşu şi stejar de baltă, nuc negru, arbore de lalea, roscov de Canada, arţar american şi arţar de zahăr, gladice, catalpa). În acest decor îşi găsesc adăpostul aproximativ 95 specii de păsări.”