Din punct de vedere tipologic, romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este psihologic prin temă, prin conflictul interior al protagonistului, Ștefan Gheorghidiu, prin conștiința problematizantă a eroului și prin utilizarea unor tehnici ale analizei psihologice.

    Din perspectiva ariei narative și a modalităților de expresie, este un roman modern de tip proustian, care impune un nou univers epic, un nou tip de personaj, o conștiință lucidă, analitică, intelectualul hipersensibil, inadaptatul superior. Scris la persoana întâi, romanul este, deci, o narațiune actorială, o lungă confesiune a eroului principal.

    Titlul inițial al romanului fusese „Proces-verbal de dragoste și răzbunare”. Oscilația eroului între Eros și Thanatos este subliniată în titlul final care folosește motivul nopții pentru a simboliza incertitudinea, neliniștea, frământările, îndoielile și spaimele pe care eroul romanului le va experimenta pe tot parcursul acțiunii.

    Prin repetarea metaforică a substantivului noapte, care definește spațiul interior al personajului, titlul sugerează permanenta trăire și problematizare a experiențelor protagonistului la nivel de conștiință, conflictul interior, dar și faptul că niciodată cunoașterea nu poate fi deplină, că există mereu zone de mister neexplorate, care pot scăpa intelectului și intuiției perspicace a unei persoane chiar și deosebit de inteligente, așa cum este Ștefan Gheorghidiu.

    Titlul romanului exemplifică, așadar, natura subiectivă a operei și prefigurează confesiunea discursului narativ la persoana întâi, fiind un titlu deosebit de amplu, uimitor în comparație cu operele literare anterioare, constituind în acest fel un element al modernității literare.