Suma de probleme specifice sistemului agroalimentar ar putea să difere de la o perioadă la alta și de la o ţară la alta, dar natura problemelor este în esenţă aceeaşi şi vizează în principal următoarele aspecte:
economiei 1. locul şi rolul producţiei agroalimentare în cadrul naţionale;
2.-politica de exploatare a fondului funciar;
3.- filiera produselor agroalimentare;
4.-politica veniturilor;
5.- sistemul de finanţare;
6. - integrarea europeană.
1. Rolul producţiei agroalimentare în economie are în vedere susţinerea agriculturii şi industriei alimentare ca ramuri care asigură ocuparea forţei de muncă din mediul rural şi relaţiile ce se crează între creşterea economică globală şi creşterea economiei agroalimentare;
2. Politica de exploatare a fondului funciar cuprinde: a) regimul juridic funciar; b) formele de exploatare; c) consolidarea sistemului de proprietate; d) promovarea integrării şi cooperării economice.
3. Filiera produselor agroalimentare include ansamblul activităţilor de aprovizionare, producţie, prelucrare, distribuţie şi vânzare cu amănuntul. Aceasta presupune sprijin pentru: reducerea costului social al alimentației; garantarea calității produselor; intervenţii de reglementare în cazul unor distorsiuni majore privind preţurile; dezvoltarea instituţiilor pieței, dezvoltarea comerţului şi a canalelor de marketing.
4. Politica veniturilor se referă la: a) subvenţii pe unitate de producţie; b) alocații de venit pe baza mecanismelor pieţei; c) promovarea activităţii antreprenoriale; d) îmbunătățirea condiţiilor instituţionale ale realizării veniturilor - programe de management pentru stări critice; păstrarea puterii de cumpărare a consumatorilor.
5. Sistemul de finanţare a agriculturii: - crearea de instituții specifice de finanţare;- sistem de finanţare care să ofere capitalizarea agricultorilor.
6. Politica de integrare europeană vizează: îmbunătățirea reciprocă a condițiilor accesului la piaţă; - stabilirea concesiilor şi a compensațiilor (compromisurilor).
motivele intervenţiei statului pe filiera produselor agroalimentare sunt:
* instabilitatea ofertei datorită influenţelor factorilor naturali;
* imperfecțiunile pieței - micii producători se impun greu pe piaţă faţă de monopolurile de comercializare şi de prelucrare;
* siguranţa alimentară;
* diferenţa de venituri între agricultură şi alte ramuri;
* instabilitatea cererii.
Intervenţia statului urmăreşte întotdeauna găsirea unui compromis pentru armonizarea intereselor, de regulă contradictorii, ale celor trei actori principali ai politicilor agroalimentare - producători, consumatori şi guvern.
La nivelul producătorilor problemele diferă pe orizont scurt şi lung.
Pe orizont scurt, problema majoră constă în instabilitatea preţurilor de achiziție a produselor agricole. În ţările dezvoltate, atât oferta cât şi cererea mai ales pentru produsele agricole inferioare, prezintă elasticitate redusă în raport cu modificarea preţului, ceea ce înseamnă că o variaţie relativ mică în volumul ofertei sau cererii implică variaţii mari de preţ (curba cererii şi a ofertei are formă abruptă).
Se observă că o variaţie relativ mică în producţie implică schimbări mari în preţ, respectiv oscilaţia preţului este accentuată chiar şi la mici modificări ale ofertei (sau ale cererii).
- mobilitatea redusă a factorilor de producţie agricolă (plantaţii, maşini specializate, forţă de muncă) limitează elasticitatea ofertei şi posibilitatea orientării acesteia după cerere;
- progresul tehnic determină creşterea productivităţii şi presează asupra reducerii preţului la produsele agricole;
- elasticitatea cererii este redusă în raport cu veniturile (în ţările dezvoltate).
Toatre acestea generează în final reducerea veniturilor fermierilor. Politica agroalimentară încearcă să contracareze efectele acestor tendințe economico obiective prin măsuri de susţinere a preţurilor produselor agricole sau a veniturilor fermierilor si procesatorilor. Aceste masuri impun preturi de condum mai ridicate si cheltuieli bugetare sustinute.
