Materialele nanocompozite au demonstrat îmbunătățiri semnificative ale proprietăților în comparație cu microcompozitele clasice și/sau materialele polimerice, datorită avantajelor asociate atât cu materialul polimeric, cât și cu umpluturile la scară nanometrică. Cu toate acestea, îmbunătățirile proprietăților nu depind doar de proprietățile individuale ale materialelor, ci și de fracțiunile lor de volum și de distribuția spațială sau de interacțiunea dintre ele. Este recunoscut faptul că materialele de umplutură la scară nanometrică, cu proprietățile lor valoroase, cum ar fi aria specifică mare (raportul dintre suprafață și volum), permit un contact mai mare cu suprafața și o interacțiune mai puternică cu matricile polimerice, ceea ce duce la o îmbunătățire semnificativă a proprietăților nanocompozitelor rezultate la încărcături destul de mici.