Referat Efectele Antropizării Asupra Ecosistemelor Naturale Atestat (doc+ppt)

  • Nota 10.00
  • 0 comentarii
  • Publicat pe 18 Decembrie 2021

Descriere Referat

Omul, ca orice fiinţă vie, nu se afla în afaralegilor care guvernează viaţa pe planeta noastră, ci s-a format şi dezvoltat îninteracţiune cu mediul natural. Acesta a influenţat dintotdeauna dezvoltareasocietăţii, dar gradul în care a exercitat această influenţă a fost diferit dela o epocă istorică la alta. Mediul natural în care omul îşi desfăşoarăactivitatea este format din mai multe sisteme ecologice. Un ecosistem, îngeneral reprezintă relaţia dintre lumea organismelor vii şi mediul lor deviaţă, sau cum se mai spune, unitatea dintre biocenoza şi biotip (exemplu: unlac, o pădure, etc. formează în parte un ecosistem ). Un grup de oameni pe unspaţiu determinat şi mediul ambiant respectiv alcătuiesc împreună un ecosistemurban.  Ansamblul ecosistemelor planetei,între care există relaţii complexe de interconditionare, constituie ecosferă.Întrucât omul este singura fiinţă vie care poate depune o activitateconştientă, ecosistemul uman joacă rolul principal în cadrul ecosferei
Descarca referat
  • Specificatii Referat Efectele Antropizării Asupra Ecosistemelor Naturale Atestat (doc+ppt) :

    • Tema: Efectele Antropizării Asupra Ecosistemelor Naturale Atestat (doc+ppt)
    • Tip de fisier: rar
    • Numar de pagini: 26 pagini
    • Nivel: Liceu
    • Descarcari: 0 descarcari
    • Accesari: 173 accesari
    • Nota: 10.00/10 pe baza a 0 comentarii.
    • Pret: 15 Monede
    • Pret aproximativ in lei: 60 RON (pretul variaza in functie de modalitatea de plata aleasa)
      Disponibilitate: In stoc! Comanda-l acum!
    • Taguri: efectele antropizării asupra ecosistemelor naturale atestat (doc+ppt), ecosisteme naturale,