Dreptul muncii este o ramură a dreptului privat, care este inseparabil legată de muncă. Constituirea ca ramură distinctă în cadrul sistemului dreptului este rezultatul unui proces obiectiv al evoluţiei de ansamblu a societăţii. Într-un anumit moment al dezvoltării sociale, conduita indivizilor în procesul muncii a trebuit să fie reglementată prin norme juridice. Constituind o activitate specific umană, munca se caracterizează prin aceea că este voluntară, conştientă şi are drept scop procurarea celor necesare vieţii materiale şi spirituale. Dreptul muncii poate fi definit ca fiind ramura dreptului românesc prin care sunt reglementate acele relaţii care se stabilesc în procesul încheierii, executării, modificării şi încetării raporturilor juridice de muncă întemeiate pe contractul individual de muncă.

Componentă intrinsecă a strategiei manageriale, activitatea de prevenire reprezintă un ansamblu de procedee şi măsuri luate sau planificate la toate stadiile de concepere, proiectare şi desfăşurare a proceselor de muncă, menite să asigure desfăşurarea proceselor de muncă în condiţii de maximă securitate pentru sănătatea şi integritatea participanţilor la proces, prin care se elimină riscurile de accidentare sau îmbolnăvire profesională. Astfel, aceasta se constituie ca o ştiinţă de interfaţă îmbinând cunoştinţe şi tehnici de strictă specialitate în domeniul de aplicare cu tehnici şi cunoştinţe din domeniul ergonomiei, igienei industriale, psihosociologiei muncii, medicinii muncii şi toxicologiei industriale. În acest context se poate afirma că sarcina principală a activităţii de prevenire o reprezintă obţinerea maximumului de eficienţă şi de calitate a muncii în condiţiile reducerii numărului de accidente către zero.