Obiectul dreptului muncii îl constituie relaţiile sociale de muncă.

    Conceptul relaţiilor de muncă are în vedere ansamblul relaţiilor sociale între indivizi în procesul muncii, pe baza aplicării directe a forţei de muncă asupra mijloacelor de producţie. Dintre toate aceste relaţii, numai acelea care au la bază încheierea contractelor de muncă formează obiect al dreptului muncii.

    Este de menţionat că nu vor fi excluse în obiectul de reglementare al acestei ramuri de drept, situaţiile în care munca nu se prestează în baza unui acord de voinţe, cum ar fi, de pildă, munca prestată în temeiul unui interes public, sau executarea unei pedepse în regim de muncă corecţională, sau cea desfăşurată de elevi şi studenţi în timpul practicii. 

           Nici munca independentă, desfăşurată pentru sine, fără a apela la serviciile altora, nu intră sub incidenţa dreptului muncii.________________

    1.4 Raporturile juridice de muncă

    Raporturile juridice de muncă tipice sunt acele relaţii sociale reglementate prin lege şi care iau naştere între o persoană fizică, pe de-o parte şi, de regulă, o persoană juridică pe de altă parte, ca urmare a prestării unei munci de către prima în folosul celei de a doua care, la rândul ei, se obligă să o remunereze.

    Raportul juridic de muncă, izvorât dintr-un contract de muncă, se deosebeşte de raportul juridic civil (generat de un contract civil) de executare de lucrări, sau de prestări de servicii pentru faptul că, în situaţia raportului de muncă, obiectul lui este     însăşi munca vie, în vreme ce, în contractul civil, obiectul îl formează prestarea serviciului, ori executarea lucrării respective.

    În altă ordine de idei, Contractului civil îi lipseşte relaţia de subordonare între subiecţi, în timp ce, în cazul raportului juridic de dreptul muncii, aceasta reprezintă o caracteristică definitorie, salariatul fiind obligat să desfăşoare munca pentru celălalt subiect de drept şi sub autoritatea acestuia.

    Raporturilor juridice de muncă ale cadrelor permanente ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne li se aplică legislaţia administrativă şi nu cea de dreptul muncii, raportul de muncă având o natură contractuală specifică.

    La fel, nu se integrează dreptului muncii nici raporturile juridice de muncă ale membrilor cooperativelor meşteşugăreşti şi ale membrilor societăţilor agricole, care sunt raporturi juridice complexe: pe de o parte, raporturi de muncă, iar pe de alta, raporturi patrimoniale derivate din obligaţia statutară a cooperatorilor de a aduce maşinile, uneltele etc., în cooperativă şi de a subscrie şi o parte socială în bani. Activitatea în aceste tipuri de cooperative se realizează de asociaţii care prestează munca, fie în baza unor raporturi juridice civile de muncă, fie raporturi juridice comerciale, în funcţie de natura acestor societăţi.

    Raporturile juridice atipice (incipiente) de muncă sunt cele derivate din contractul de ucenie şi cele ale avocaţilor.

Trăsăturile raporturilor juridice de muncă sunt următoarele:

– raporturile juridice de muncă iau naştere ca urmare a încheierii unui contract individual de muncă

– sunt raporturi bilaterale

– părţile raporturilor juridice de muncă sunt angajatorul sau patronul, care poate fi o persoană fizică, sau juridică şi angajatul sau salariatul, care este numai o persoană fizică

– raportul juridic de muncă are un caracter intuitu personae (adică în considerarea calităţilor) pentru ambele subiecte

– prestarea muncii se face în mod continuu, este de durată şi succesivă munca este renumerată sub forma salariului

– prin încheierea raportului de muncă se asigură salariatului protecţie multilaterală

– este un raport de subordonare ierarhică a angajatului faţă de angajator.

Raporturile juridice conexe raporturilor juridice de muncă sunt  strâns legate de acestea şi sunt grefate, ori derivă din încheierea unui contract de muncă.

În doctrina juridică sun considerate astfel de raporturi conexe:

– pregătirea profesională

– protecţia muncii

– raporturile dintre sindicate şi subiectele raporturilor de muncă

– jurisdicţia muncii

    În trecut, asigurările sociale se considerau a face parte din cadrul acestor raporturi juridice conexe celor de muncă, în prezent vorbindu-se tot mai mult de o nouă subramură (în formare), dreptul securităţii sociale.

           Dreptul muncii reglementează raporturile juridice de muncă născute din contractul de muncă şi raporturile juridice conexe.

    1.5 Principiile dreptului muncii

Ca şi în alte ramuri de drept, întâlnim două categorii de principii:

– principii generale, ale întregului sistem de drept, cum ar fi, spre exemplu, principiul democraţiei, separaţiei puterilor în stat, egalităţii, legalităţii etc.

– principii proprii, fundamentale dreptului muncii.

Din această ultimă categorie de principii înscrise şi în Constituţie şi în legislaţia dreptului muncii, amintim:

– principiul neîngrădirii dreptului la muncă şi libertatea de a munci

– negocierea colectivă şi individuală a condiţiilor de muncă

– dreptul la protecţia muncii

– disciplina muncii

– dreptul la odihnă

– dreptul la perfecţionarea pregătirii şi la reconversia profesională

– dreptul la asociere în sindicate

– dreptul la grevă

– dreptul la protecţia socială

    Dreptul la muncă, în condiţiile economiei de piaţă, nu trebuie înţeles în sensul că el este garantat de stat, pentru toţi cetăţenii apţi de muncă.

    Normele constituţionale se referă expres la împrejurarea că acest drept nu poate fi îngrădit nimănui, respectiv faptul că nimeni nu poate fi oprit să muncească şi nimeni nu poate fi obligat să muncească.

Această viziune corespunde şi normelor dreptului internaţional al muncii.

Timpul de odihnă se prezintă sub următoarele forme:

– durata dintre două zile lucrătoare (care trebuie să fie de minim 12 ore consecutive)

– repausul săptămânal (de regulă, duminica, cel puţin 24 de ore consecutive)

– zilele libere din săptămână ca urmare a trecerii la săptămâna de lucru redusă (5 zile pe săptămână deziderat realizat prin Decretul lege nr. 95/1990, care a inclus şi sâmbăta ca zi liberă)

– zilele de sărbătoare legală (Ziua Naţională - 1 Decembrie, precum şi alte zile stabilite prin hotărâre de guvern)

– concediul de odihnă - este reglementat de Legea nr. 6/1992, care prevede un concediu anual plătit de minim 18 zile lucrătoare.

Excepţie fac tinerii până la 18 ani, pentru care durata minimă a concediului este de 24 de zile.

În sectorul privat, durata lui se va stabili prin negocieri în funcţie de vechimea în muncă a salariaţilor, iar în cel public, în administraţia publică, regiile autonome cu regim deosebit şi în unităţile bugetare, a fost reglementată prin hotărâre de guvern.

    1.6 Sănătatea, boala,normalitatea şi handicapul

A) Conceptul de boală – din perspectivă tradiţională, boala presupune pe lângă distincţia clară faţă de normalitate o procesualitate specifică fiecărui tip de boală cu etape de debut, evoluţie, remisiune. 

Boala se manifestă prin comportamente observabile şi măsurabile fizic şi psihic. 

    Boala reprezintă o formă de existenţă a materiei vii caracterizată prin apariţia procesului ce implică tulburarea unităţii forţelor din organism (integritatea) şi a organismului cu mediul (integrarea).

Boala umană se caracterizează, în general, prin perturbarea la diverse nivele şi din variate incidente a structurilor funcţionale ale individului în perspectivă corporal-biologică sau psihic-conştientă.

    Perturbarea indusă de boală determină un minus şi o dizarmonie a ansamblului unitar al persoanei, dificultăţi obiective şi subiective în 

prezenţa, adaptarea şi eficienţa în cadrul vieţii sociale, dezadaptarea, involuţia, moartea nefirească (prin accident) ori evoluţia spre constituirea defectualităţii sau deteriorării grave. Boală este „viaţa îngrădită în libertatea ei „potrivit aserţiuni lui Marx K. înţelegând prin aceasta, nu numai aspectele strict biologice ci şi  pe cele sociale şi existenţiale.

Orice boală nu este decât o o greşeală  în organizarea terenului pe care se înscrie textul vieţii.

Percepţia bolii se face decătre specialist după reguli, are cunoaşterii diferenţiale impunându-se ca ca tulburare a organizării. 

    Din perspectiva transculturală  sănătatea pshică e apreciată diferit în diferite grupuri.

    Sănătatea psihică din perspectivă morală pune accent pe scala de valori a societăţii.

    Boala acută presupune o distincţie faţă de normalitate, o anumită procesualitate, un tablou clinic evident şi anumite simptome ce pot fi reunite în sindroame. Boala pare a avea un anumit grad de normalitate, mai ales că uneori oamenii normali au reacţii patologice sau invers. 

    Aceasta este o deviere de la normalitate  şi vizează procesualitatea care  este un hiatus,  iar faptul individual reprezintă procesul morbid al acestuia.

În boala cronică viaţa e salvată, dar tulburarea nu e total şi ireversibil înlăturată; bolile cronice dau morbiditatea pacientilor.

Feomenologia clinică poate fi uşoară, dar de lungă durată, putând fi vorba de forme latente, cu evoluţie inaparentă, infraclinică.

Capitolul I

1.1Noţiunea dreptului muncii ...................................................................pag. 1

1.2 Legătura dreptului muncii cu alte ramuri de drept ..………………..pag.  2

1.3 Obiectul dreptului muncii ...................................................................pag. 3

1.4 Raporturile juridice de muncă ..……………..……………………...pag.  4

1.5 Principiile dreptului muncii ……..………………………………….pag.  6

1.6 Sănătatea, boala,normalitatea şi handicapul …..………………........pag.  7

1.7 Dispoziţii generale, definiţii şi principii .............................................pag. 16

Capitolul II - Sănătatea şi securitatea în muncă

2.1 Reguli generale ....................................................................................pag. 19

2.2 Protecţia muncii ...................................................................................pag. 20

2.3 Accidentele de muncă ……………………………………………....pag.  21

2.4 Boala profesională ………….………………………………………pag.  22

2.5 Accidentele de muncă şi bolile profesionale….…………………….pag.  24

2.6 Boala profesională .…………………………………………………pag.  25

2.7 Regimul de protecţie a muncii femeilor, a tinerilor  şi a persoanelor cu           handicap ………………………………………………………………...pag.  27

2.8 Regimul de protecţie a muncii tinerilor ….…………………………pag.  28

2.9 Regimul de protecţie al persoanelor cu handicap………….……….pag.  29

2.10 Timpul de lucru …….……………………………………………...pag.  33

2.11 Timpul de odihnă .…………………………………………………pag.  38

2.12 Concediul de odihnă …….………………………………………...pag.  39

Capitolul III

3.1 Protecţia salariaţilor prin servicii medicale .………………………..pag.  45

3.2 Orientare, formare profesională, ocupare şi angajare în muncă a persoanelor  

cu handicap …………………………………………………………….pag.  47

3.3 Răspunderea juridică pentru încălcarea normelor legale privind protecţia 

muncii .………………………………………………………………….pag.  49

3.4 Contractele colective de muncă ……………..……………………..pag.  52

3.5 Practică juridică …………………..………………………………...pag.  53

Bibliografie…………………………………………………………….