Rezultate cautare

Detalii Nivel Nota Pagini Pret
Mobilitatea teritoriala in contextul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana

Supunându-ne unei ipoteze general valabile în acest context, anume că mobilitatea socială cunoaşte o dinamică ascendentă, acest fenomen social devenind din ce în ce mai prezent în morfologia socială, în realitatea socială, atât la nivel naţional (fie că vorbim despre mobilitatea în interiorul ţarii noastre, fie că vorbim de mobilitatea socială ce se manifestă sub forma emigrării) cât şi la nivel internaţional, interesul nostru vizând, cu precădere arealul paneuropean, deschidem retorica lucrării de faţă sub semnul unei incertitudini din ce în ce mai prezente în studiul empiric al mobilităţii sociale. Incertitudinea la care facem referire nu este legată de acurateţea definirii conceptului de mobilitate socială, nu face referire la încărcătura semantică a acestei noţiuni şi nici la aparatul metodologic la care recurgem pentru a dezbate acest subiect, incertitudinea pe care o supunem atenţiei dumneavoastră se leagă de probele privind o concluzie sau alta, concluzii la care ajungem prin analiza bazelor de date pe care le avem la dispoziţie cu privire la acest fenomen social.

Facultate 10 67 4