Documentarea:

În acest capitol al lucrării noastre vom face recurs la literatura de specialitate pentru a defini principalele concepte cu care se va opera în partea de cercetare, a dezbate principalele aspecte teoretice aferente acestor arii tematice şi câteva cercetări privind mobilitatea socială, cu predilecţie cele din România. În finalul acestui capitol vom expune câteva refracţii privind articolele publicate într-o revistă de specialitate, Sociologie Românească, cu privire la tem abordată de noi, anume mobilitatea teritorială, migraţia externă şi fenomenul migraţional în general. 

Mobilitatea socială: perspective teoretice

În această parte a lucrării vom realiza un demers prin care încercăm o legitimare teoretico-ştiinţifică a principalelor aspecte legate de problematica abordată. Astfel, prima parte a documentării va face referire la mobilitatea socială ca fenomen general, iar în a doua parte a acestui studiu vom recurge la o analiza empirică şi epistemologică a mobilităţii teritoriale, ca specie, ca formă de mobilitate socială.  

Mobilitatea socială reprezintă un «fenomen ce se constituie prin agregarea mişcărilor indivizilor sau familiilor între diversele poziţii ale unui spaţiu social, conceput ca un sistem de categorii sociale, ierarhice sau non-ierarhice, delimitate pe baza unui criteriu, simplu sau complex.» Literatura de specialitate surprinde aspect teoretice în care definiţia expusă mai sus capătă noi valenţe semantice în contextul în care conceptul de mobilitate socială se restrânge, sub raportul realităţii sociale, prin perspectiva ierarhică a clasificării actorului social sau grupului social din care acesta face parte în cadrul straturilor aceleiaşi societăţi, deci, în acest context mobilitatea este dezbătut ca o variabilă ierarhică ce se manifestă în cadrul unui singur sistem social. Într-un alt context, mobilitatea socială este analizată din perspectiva spaţiului geografic propriu-zis, iar în acest context vorbim de o mobilitatea teritorială. Concret, mobilitate socială poate presupune existenţa, spre exemplu, a unei fluctuaţii a forţei de muncă, această mobilitate putând căpăta doua valenţe, una ierarhică, schimbarea locului de muncă prin promovarea profesională sau un regres profesional al individului, valenţă surprinsă în prima abordare a mobilităţii, iar o alta geografică, cum este cazul multor cadre didactice din învăţământul preuniversitar din, să zicem, judeţul Suceava, care, umilite printr-o remuneraţie inadecvată capacităţii profesionale, au acceptat a fi simpli culegători de căpşuni. Cercetarea mobilităţii sociale ca fenomen social, a presupus abordâri atât pe plan teoretic, epistemologic, cât şi pe plan empiric, pin realizarea unor cercetări de către sociologi, demografi şi nu numai. O tipologizare a abordărilor privind mobilitatea sociale le încadrează trei principale clase, după cum urmează

a. Unele cercetări vizează mobilitatea socială exclusiv sub raportul ierarhiilor sociale, la nivel macrosocial sau, dimpotrivă, la nivel microsocial [precizăm că o oarecare majoritate estimativă din cercetările lecturate de noi se află sub apanajul macrosocialului]. Aceste cercetări au fost efectuate, cu o predilecţie mai mare, în Statele Unite ale Americii. Cercetările americanilor au pornit de la contextele oferite de realitatea socială din momentul studiului, astfel că s-a accentuat studiul mişcărilor sociale având ca principal punct de reper statusul social sau, de ce nu, diferite diacritice de definirea ale statusului social, cum ar fi prestigiul social. Considerăm oportun a preciza că în acest context nu se impun numai variabilele ce ţin de status social, ci şi viaţa profesională şi cea de familia, în toată complexitatea ei, oferind o serie de elemente, de diacritice ale cotidianului care fac ca abordările mobilităţile sociale pe plan empiric şi epistemologic să fie cu mult mai complexe.  

b. Abordarea ocupaţională, cea profesională, este unul dintre principalele fundamente cedă consistenţă demersurilor de cercetare şi teoretizare a mobilităţii sociale. Această linie, aceasta abordare este marcată de perspective marxiste asupra mobilităţii sociale, perspective în care socialul înseşi este abordat predilect sub raportul ecoomicului, perspectivele morale, cele religioase fiind fie ocolite, fie puse sub incidenţa abordărilor ateiste. Sociologia europeană conferă o abordare şi mai restrictivă a mobilităţii sociale, strict sub raportul ocupaţiuonal, statusului socio-profesional. Astfel, aşa cum a lăsat ca trand Marx şi Weber, mobilitaea socială se limitează, aparent, la lumea economicului. „Chiar dacă există o asemenea corelaţie, diferenţa faţă de poziţia precedentă este cât se poate de importantă, cel puţin din două puncte de vedere. Mai întâi, poziţiile în spaţiul social astfel construit pot fi delimitate pe baza unor criterii obiective iar clasificările pot fi - şi sunt - utilizate şi în alte tipuri de investigaţii inclusiv în cele care furnizează date pentru contabilitatea socială. În al doilea rând, o astfel de clasificare nu realizează - decât prin eventuale artificii exterioare - o structură ierarhică. Într-adevăr, criteriul ocupaţional nu presupune în sine ideea ierarhizării, aceasta apărând numai din asocierea scalei de ocupaţii cu cea de venit, putere, instrucţie etc. Din punct de vedere al analizei formale a mobilităţii sociale, sistemul de poziţii neierarhizate reprezintă un handicap serios în tratarea datelor, fapt pentru care sociologii europeni se străduiesc uneori să ierarhizeze ocupaţiile, prin asocierile menţionate. 

c. Cele care utilizează drept criteriu clasele sociale şi păturile sau categoriile care fiinţează în orice societate alături de clase. Este, evident, cazul cercetătorilor marxişti sau apropiaţi de tradiţia marxistă. În ciuda unei anumite superiorităţi, atît în privinţa obiectivitătii şi consistenţei criteriilor de clasificare, cît şi în cea a posibilităţilor de înţelegere şi interpretare a fenomenelor implicate în procesele mobilitare, această poziţie are dezavantajul că nu realizează decupaje fine şi, prin urmare, chiar dacă evidenţiază unele tendinţe majore în m.s., nu poate da seamă de o serie de aspecte particulare, la rîndul lor de mare importanţă în societăţile actuale.(Zamfir, Vlăsceanu, 1998: 335-336) 

        Tipologii ale mobilităţii sociale

Referitor la abordările teoretice privind mobilitatea socială, sociologii şi antropologii, şi nu numai, consideră oportun a legitima, în câmpul discursiv al teoretizărilor acestui termen, câteva tipologii care să încadreze abordările mobilităţii sociale în diferite sfere.

    Astfel, se impune o clară delimitare între mobilitatea socială verticală şi cea orizontală. Dacă mobilitatea socială verticală presupune ascensiunea sau, din potrivă, decăderea, la nivel de status social/profesional sau de prestigiu, mobilitatea socială orizontală nu face recurs la ierarhie, ci la schimbarea de sistem sau schimbarea poziţiei individului sau grupului de indivizi în raport cu sistemul sau componentele acestuia. O atare distincţie este posibilă numai în unele situaţii particulare. Altfel spus, „se vorbeşte de mobilitate orizontală, atunci când sistemul poziţiilor sociale nu este decât parţial ierarhizat, deci există poziţii de acelaşi nivel între care au loc mişcări de persoane sau când straturile cuprind mai multe poziţii fiecare şi mişcarea are loc de la una la alta fără ieşirea din interiorul stratului sau când are loc o mişcare teritorială ori o schimbare a locului de muncă, fără modificarea statutului profesional etc. În opoziţie, mobilitatea verticală este mişcarea de la un strat la altul. La rândul său, aceasta poate fi ascendentă sau descendentă, primul caz corespunzând, evident, urcării pe treptele ierarhiei sociale iar al doilea, coborârii.

    Mobilitatea socială poate fi caracterizată printr-o serie de mai poate fii caracterizată şi printr-o serie de termeni specifici, în legătură cu criteriul de clasificare utilizat. Am aminti de mobilitatea analizată din perspectivă ocupaţională, analog vom mai recurge şi le o enunţare a mobilităţii  instrucţionale sau educaţională, cum este cazul, de pildă, al studenţilor care pleacă de la domiciliu pentru aşi stabili o nouă rezidenţă în localitatea în care se află un important centru universitar, sau, mai bine spus, un centru universitar ce corespunde exigenţelor lor. „Mobilitatea instrucţională sau cea educaţională este analizată în contextul structurii (oportunităţilor la diferite nivele menţionate anterior), având ca unitate de analiză indivizii în cadrul familiilor, deci analizând un tip de mobilitate intergeneraţională (de la părinţi la copii). Din punct de vedere spaţial, mobilitatea educaţională a succesorilor în raport cu predecesorii poate fi împărţită în mobilitate ascendentă (care exprimă parcurgerea unor trepte mai avansate de educaţie ale succesorilor în raport cu predecesorii) şi descendenţă (care exprimă, într-un fel, măsura în care succesorii s-au situat pe trepte inferioare de instrucţie şcolară în raport cu părinţii lor). [TOBĂ, 2002, 45-46]” Se mai poate vorbi şi de mobilitate pe scara puterii, a veniturilor etc. „”

    În altă ordine de idei, se face o distincţie clară, ce se face în toate studiile privind mobilitatea socială, între mobilitatea intrageneraţională, în interiorul aceleiaşi generaţii de indivizi, actori sociali prin excelenţă şi cea intergeneraţională. „Evenimentul mobilitar îl constituie, în primul caz, schimbarea poziţiei unui individ, pe scala aleasă, între două momente ale vieţii sale; în al doilea, este vorba de diferenţa între poziţia unui individ, la un moment dat, şi cea a familiei sale de origine, aceasta din urmă fiind caracterizată, cel mai adesea, de poziţia tatălui”[Zamfir şi Vlăsceanu, 1998:356].

Abordări teoretico-epistemologice privind mobilitatea socială: 

Problematica „mobilităţii sociale, în toată amploarea şi importanţa sa a fost relevată, mai întâi de către P. Sorokin, în clasica sa lucrare Social Mobility, apărută în 1927, însă cercetări empirice ample şi sistematice asupra acestui fenomen s-au efectuat abia în perioada postbelică. „Aici introducem în analiză  de momentul de deplasare a indivizilor în spaţiul social, adică mobilitatea socială aşa cum e definită de Pitirim Sorokin. În toate definiţiile date acestui proces de la Sorokin încoace, se poate regăsi un element invariant şi anume că mobilitatea socială înseamnă schimbarea,  deplasarea persoanelor în spaţiul social dat. [...][Conform lui] Bourdieu, spaţiul social este definit cu ajutorul conceptului de structură socială, înţeleasă ca un set de relaţii sociale. Ca într-un câmp magnetic, locaţiile în spaţiu se definesc în funcţie de “încărcătura” pe care o au, adică în funcţie de suma şi compoziţia capitalurilor" [TOBĂ, 2002:45]

"Mobilitatea socială a luat o amploare deosebită în secolul al XIX-lea în societăţile care se industrializează şi care au desfiinţat, de drept, caracterul ereditar al poziţiilor sociale. Pentru a interpreta mecanismele de funcţionare a acestor societăţi s-au opus două abordări teoretice: una în termeni de clasă socială (teoria marxistã) şi cealaltă în termeni de stratificare (abordarea americană şi vest europeanã nemarxistă) [Ferreol, coord., 1998; Rotariu, 1993]. Criteriile în raport de care sunt determinate principalele forme şi tipuri de mobilitate socială au evoluat în strânsă legătură cu „nuanţarea” abordărilor în analiza sistemelor de stratificare. Potrivit lui Weber stratificarea nu este determinată în manieră absolută de criteriul proprietăţii şi în consecinţă poziţia unui individ particular în interiorul unui sistem de clasificare nu depinde de o singură caracteristică ci de trei componente distincte implicate în/şi responsabile de stratificarea unei societăţi: clasa, statutul şi puterea.

Multiplicând criteriile stratificării sociale, Max Weber deschide cel mai prolific mod pentru analiza proceselor de structurare a relaţiilor de clasă şi a mobilităţii sociale. Modelul de clasă avansat de Weber arată în fapt o multitudine a clivajelor re rezultate din intersectarea „situaţiei de clasă”. „O clasă socială în sens weberian este formată dintr-o grupare a situaţiilor de clasă legate împreună în virtutea faptului că ele implică aceleaşi şanse de mobilitate fie în evoluţia carierei unui individ, fie de-a lungul generaţiilor” (Giddens,1973). Astfel, în locul unui model simplist unidimensional în care stratificarea este determinată exclusiv de relaţiile de proprietate apar treptat modele pluraliste ale stratificării, bazate pe combinarea poziţiei faţă de proprietate, cu posesia calificărilor validate pe piaţă, cu achiziţiile educaţionale, cu prestigiul sau comportamentele (stilurile de viaţă) asociate acestora. Noţiunea centrală în abordarea fenomenului de mobilitate socială devine astfel noţiunea de „status”

ca expresie a poziţiei unei persoane în spaţiul social al unei societăţi date. Tipurile de status exprimă varietatea poziţiilor sociale iar mişcarea indivizilor de la un status la altul reflectă mobilitatea socială. Elementele componente ale statusului au devenit, rând pe rând, criterii de evaluare a poziţiilor sociale ale persoanelor sau grupurilor sociale. Dintre acestea menţionăm: proprietatea, averea, venitul, rolurile politice, militare, religioase, tipul muncii, profesia şi prestigiul acesteia, ocupaţia, nivelul de instrucţie, aptitudinile personale, grupurile de referinţă, tipul locuinţei, imaginea despre sine, modul şi stilul de viaţă, mediul rezidenţial, etc. În ciuda acestor numeroase criterii de stratificare, majoritatea studiilor asupra mobilităţii sociale s-au axat pe dimensiunile – ocupaţie, educaţie şi venit – considerându-se că schimbările înregistrate la nivelul acestora se repercutează direct sau indirect, mai lent sau mai rapid şi asupra altor elemente constitutive ale statusului social (prestigiul, modul şi stilul de viaţă etc.). În acest sens, persoanele mobile social sunt considerate cele care îşi schimbă felul de activitate în sensul de modificare esenţială a ocupaţiei, nivelului de instrucţie şi venitului.” [Cârţână, 2000:106]

Revitalizarea bibliografiei tematice privind mobilitatea socială s-a făcut, u precădere, după secolul al-XIX, aceasta fiind o temă ce capătă valenţe prioritare în câmpul dezbaterilor sociale. 

Cuprins 2

Argumentarea studiului: 3

Documentarea: 5

Mobilitatea socială: perspective teoretice 5

Tipologii ale mobilităţii sociale 7

Abordări teoretico-epistemologice privind mobilitatea socială: 8

Mobilitatea socială şi realitatea socială în contextul istoric: 9

Mobilitatea socială în contextul paradigmei socio-antropologice 10

Perspective epistemologice asupra mobilităţii 11

Mobilitatea teritorială: cercetare longitudinală: 12

Perspective de abordare a mobilităţii teritoriale şi a migraţia în lucrări şi articole de specialitate 14

Designul Metodologic: 20

Metoda cercetării: Ancheta sociologică: 20

Tehnica de culegere a datelor: Interviul sociologic 21

Instrumentul de culegere a datelor: Chestionarul sociologic 21

Baza de date folosită: 23

Eşantionarea rspondenţilor 23

Mobilitatea teritorială în contextul aderării României la Uniunea Europeană. Studiu de caz: percepţia opiniei publice faţă de mobilitatea teritorială-2006 25

Instrumentarul cercetării: 25

Scopul studiului: 25

Obiectivele studiului: 25

Operaţionalizarea şi definirea conceptelor: 26

Definirea conceptelor: 26

Operaţionalizarea conceptelor: 31

Ipotezele studiului: 32

Prelucrarea statistică a bazei de date: 33

Interpretarea rezultatelor 33

Verificarea ipotezelor emise 47

Raportul de cercetare: 55

Bibliogrfia: 65

Anexele lucrării: 67

ANEXA 1: Cât de multumit(ã) sunteti în general de felul în care trãiti? * În urmãtoarele 12 luni, aveti de gând sã mergeti într-o tarã strãinã?