Europa constituie a cincea vestică a landului eurasiatic. Are un raport mai mare de coastă cu mărimea mării decât orice alt continent sau subcontinent. Granițele sale maritime sunt formate din Oceanul Arctic la nord, Oceanul Atlantic la vest și Marea Mediterană, Negre și Caspică la sud.
Relieful funciar în Europa prezintă variații mari în zone relativ mici. Regiunile de sud sunt mai muntoase, în timp ce se deplasează spre nord, terenul coboară din Alpii, Pirinei și Carpații înalți, prin dealuri deluroase, în câmpie nordică, largă, care este vastă în est. Această câmpie extinsă este cunoscută sub numele de Marea Câmpie Europeană, iar în inima sa se află Câmpia Germană. Pe coasta nord-vestică există, de asemenea, un arc de dealuri, care începe în partea de vest a insulelor din Marea Britanie și Irlanda, apoi continuă de-a lungul coloanei montane, din Norvegia.
Această descriere este simplificată. Subregiunile, cum ar fi Peninsula Iberică și Peninsula Italiană, au propriile lor caracteristici complexe, la fel ca și Europa Centrală centrală, unde relieful conține numeroase platouri, văi și bazine fluviale care complică tendința generală. Subregiuni precum Islanda, Marea Britanie și Irlanda sunt cazuri speciale. Primul este un teren în sine în oceanul nordic, care este considerat ca parte a Europei, în timp ce acestea din urmă sunt zone montane care au fost odată alăturate pe continent.
Definiția predominantă a Europei ca termen geografic a fost utilizată de la mijlocul secolului al XIX-lea. Europa este considerată a fi limitată de corpuri mari de apă la nord, vest și sud; Limitele Europei către estul îndepărtat sunt de obicei considerate Ural, Râul Ural și Marea Caspică; la sud-est, inclusiv Munții Caucazului, Marea Neagră și căile navigabile care leagă Marea Neagră de Marea Mediterană.
