Declaraţia universală a drepturilor omului  precizează expres că „oricine munceşte are dreptul la un salariu echitabil şi suficient care să-i asigure, lui şi familiei sale, o existenţă conformă cu demnitatea umană” .

    Conform  Art. 154. din Codul muncii, Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă”.

    Salariul reprezintă „totalitatea” drepturilor băneşti cuvenite pentru munca prestată.

    Salariul reprezintă, pe de o parte, un cost, o componenta a costului total al bunului sau serviciului economic obţinut (din punctul de vedere al unităţii economice) si pe de alta parte un venit pentru cei ce au contribuit la realizarea acelui bun sau serviciu. Salariul depinde deci de munca depusa si de rezultatul obţinut, iar mărimea sa concreta pentru fiecare salariat se poate stabili numai la nivel de firma. Diferenţierea are la baza caracterul muncii, rezultatele obţinute si nu in ultimul rând calităţile, aptitudinile fiecărui angajat. Apropierea/egalizarea salariilor ar putea surveni numai in măsura in care elementele de diferenţiere dispar sau se restrâng, ceea ce ar presupune o egalizare a cunoştinţelor si a muncii prestate, lucru imposibil de realizat si care contravine concurentei. Atât mărimea salariului, cat si diferenţele dintre salarii, trebuie astfel stabilite încât sa păstreze permanent vie incitaţia la munca si aspiraţia la ridicarea pregătirii, ca determinante pentru obţinerea unui salariu mai mare.

    Salariul variază astfel pe tari, domenii, firme si persoane. Pe termen lung, mărimea salariului are tendinţa generala de creştere. Aceasta se întâmplă datorita creşterii cheltuielilor cu instruirea si calificarea, dar si datorita creşterii productivităţii, care îi îndreptăţeşte pe salariaţi sa ceara un salariu mai mare.

    Salariul nominal este suma de bani pe care angajatul o primeşte in schimbul serviciilor prestate; include prime datorate vechimii, tipului de activitate, etc.

    Salariul real reprezintă cantitatea de bunuri si servicii de consum care poate fi cumpărată, la un moment dat, cu salariul nominal. Salariul real este direct proporţional cu salariul nominal, si invers proporţional cu nivelul preturilor. Salariul real este de o importanta deosebita pentru comportamentul salariatului in munca. El este si o baza in determinarea salariului nominal, in lupta dintre patronat si sindicate.

    Salariul brut este salariul nominal, la care de obicei se angajează cele doua părţi.

    Salariul net este suma primita in mana de angajat, după ce s-au scăzut din salariul brut impozitele pe salarii.

    Pe lângă salariul individual, pentru stimularea salariaţilor s-au mai constituit salariul colectiv si salariul social.

    Salariul colectiv se acorda tuturor salariaţilor firmei ca participare la rezultatele sale, la realizarea profitului. Se acorda numai din profit si poate fi diferenţiat in funcţie de participarea salariaţilor la realizarea profitului.

    Salariul social este o suma pe care societatea, in ansamblul sau, o acorda pentru a spori veniturile unor categorii de salariaţi sau nesalariaţi. Salariul social se acorda de la buget tuturor celor care au dreptul la el, in mod egal. In timp ce salariul colectiv duce la creşterea nivelului de trai al salariaţilor, salariul social asigura doar nivelul minim de existenta.

    Mărimea si dinamica salariului sunt influenţate si de numeroşi factori indirecţi, cum ar fi: gradul de organizare in sindicate si capacitatea acestora de a obţine câştig de cauza pentru revendicările salariaţilor, capacitatea salariaţilor de a se organiza si de a dialoga cu unitatea economica, cu organizaţiile patronale si cu organele specializate ale statului, migraţia internaţionala a forţei de munca, legislaţia cu privire la mişcarea grevista si revendicativa din fiecare tara, etc.

    Salariul de baza minim brut pe tara este suma minima pe care trebuie sa o garanteze ca salariu brut lunar o persoana fizica sau juridica ce angajează personal salariat cu contract de munca. In cazul salariatului angajat cu o fracţiune de norma, se garantează in plata un salariu egal cu nivelul salariului de baza minim brut pe tara, corespunzător fracţiunii de norma.

    Salariul de baza minim brut pe tara este stabilit prin Hotărâre de Guvern. Prezentam in continuare nivelurile salariului de baza minim pe tara in ultimii ani:

1 august 1996 – salariul de baza minim brut pe tara se stabileşte la 97.000 lei lunar pentru un program complet de 170 de ore in medie pe luna, ceea ce reprezintă 570.60 lei/ora

1 februarie 1997 – salariul de baza minim brut pe tara se stabileşte la 150.000 lei lunar pentru un program complet de lucru de 169,33 ore in medie pe luna in anul 1997, reprezentând 885,85 lei/ora

1 august 1997 – salariul de baza minim brut pe tara se stabileşte la 225.000 lei lunar pentru un program complet de lucru de 169,33 ore in medie pe luna in anul 1997, reprezentând 1.328,80 lei/ora

1 octombrie 1997 – salariul de baza minim brut pe tara se stabileşte la 250.000 lei lunar pentru un program complet de lucru de 169,33 ore in medie pe luna in anul 1997 reprezentând 1.476,45 lei/ora

1 aprilie 1998 – salariul de baza minim brut pe tara se stabileşte la 350.000 lei lunar pentru un program complet de lucru de 170 de ore in medie pe luna in anul 1998 reprezentând 2.058,85 lei/ora

1 mai 1999 – salariul de baza minim brut pe tara se stabileşte la 450.000 lei lunar pentru un program complet de lucru de 172 de ore in medie pe luna in anul 1999, reprezentând 2.616,30 lei/ora

1 februarie 2000 – salariul de baza minim brut pe tara se stabileşte la 700.000 lei lunar pentru un program complet de lucru de 170,67 ore in medie pe luna in anul 2000, reprezentând 4.101,50 lei/ora

1 decembrie 2000 – salariul de baza minim brut pe tara se stabileşte la 1.000.000 lei lunar pentru un program complet de lucru de 170,67 ore in medie pe luna in anul 2000, reprezentând 5.859,30 lei/ora, si, respectiv, pentru un program complet de lucru de 170 ore in medie pe luna in anul 2001, reprezentând 5.882,40 lei/ora

1februarie 2002 salariul minim brut pe economie este de 1.400.000 lei/luna.

1 martie 2002, salariul minim pe economie, creste la 1,75 milioane lei/luna şi îşi va păstra acest cuantum pana in martie 2003.

    “Potrivit metodologiei, valoarea salariului minim pe economie este dedusa in raport cu ponderea altor venituri in bugetul familial, fiind stabilita valoarea care trebuie acoperita din salariu. Cu alte cuvinte, valoarea minimului de subzistenta va fi echivalata cu veniturile băneşti totale obţinute in medie de o familie, stabilita ponderea medie a veniturilor salariale in total venituri, iar suma rezultata va fi tradusa in salariul minim.

    Problematica salarizării în instrumente elaborate de Organizaţia Internaţională a Muncii

    Deşi , salariul este unul din elementele esenţiale ale raportului juridic de muncă, reglementarea sa la nivelul Organizaţiei     Internaţionale a Muncii se loveşte de limitări evidente. În plus, există un domeniu în care reglementarea internaţională precisă nu este posibilă şi anume cel al cuantumului salariului, acesta depinzând evident de condiţiile economice, sociale şi politice specifice fiecărei ţări.

    Dar s-a considerat important şi posibil să se stabilească norme internaţionale mai precise în legătură cu alte aspecte ale salariului.

    Aşa este în primul rând stabilirea salariilor minime , cu privire la care au fost definite prin convenţii şi recomandări metode de fixare a acestora , iar în 1970 au fost adoptate texte noi cu câmp de aplicare mai largă. Iar, în afara problemei salariilor minime a apărut necesitatea protecţiei salariilor împotriva diferitelor forme de abuz , din acest punct de vedere ridicându-se şi importanta chestiune de principiu „salariu egal pentru muncă egală”.

    În 1970 , Conferinţa Internaţională a Muncii a adoptat Convenţia Nr. 131 , care a fost ratificată de un număr important de state, prevede angajamentul acestora de a stabili un sistem de salarii minime care să protejeze toate grupurile de salariaţi ale căror condiţii de ocupare necesită o protecţie. Aceste grupuri sunt determinate de autoritatea competentă din fiecare ţară în acord cu organizaţiile reprezentative ale patronilor şi lucrătorilor interesaţi sau după consultarea acestora.

    Fiecare ţară trebuie să indice , în rapoartele lor privind aplicarea convenţiei , grupurile care nu beneficiază de această protecţie , precum şi motivele avute în vedere şi de asemenea trebuie să precizeze stadiul legislaţiei şi practicii în ceea ce priveşte aceste grupuri şi măsura în care s-a dat curs convenţiei sau se intenţionează să se facă acest lucru.

    Tot în Convenţia Nr. 131 se precizează de asemenea că la fixarea salariului minim va trebui să se ţină cont pe cât posibil de :

    -Nevoile lucrătorilor şi familiilor lor , având în vedere nivelul general al salariilor în ţara respectivă , costul vieţii , prestaţiile sociale şi nivelul de trai , comparate cu alte grupuri sociale.

    Factorii de ordin economic , inclusiv exigenţele de dezvoltare economică, productivitatea şi interesul de a menţine un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă

    Problema protecţiei salariului a făcut obiectul a două texte de aplicare mai generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) şi anume Convenţia Nr. 95 şi Recomandarea     Nr. 85 privind protecţia salariului. Scopul acestor instrumente a fost, pe de o parte să protejeze salariatul împotriva unor practici de menţinere a acestuia într-o dependenţă excesivă vis-a-vis de patron şi pe de altă parte , să asigure plata rapidă şi integrală a salariului.

    Convenţia a stabilit o serie de norme privind în special , forma de plată a salariului (în principiu în numerar) , condiţiile în care se face plata salariilor în natură. Convenţia conţine , de asemenea dispoziţii, privind reglementarea reţinerilor din salarii, regularitatea plăţii salariului, zilele şi locurile de plată, informarea lucrătorilor, stabilirea de sancţiuni şi alte măsuri care sã asigure aplicarea convenţiei.

CAPITOLUL I 2

1 INTRODUCERE 2

1.1 CADRUL GENERAL AL DECONTĂRILOR CU PERSONALUL 2

1.2 CONCEPTUL DE SALARIU 4

1.3 SISTEMUL DE SALARIZARE A MUNCII ÎN ALTE ŢĂRI. 7

1.3.1 Sistemul salarial în Franţa 9

1.3.2 Sistemul salarial în Germania 11

1.3.3 Sistemul salarial în Anglia 12

1.3.4 Sistemul salarial în Belgia 13

1.3.5 Sistemul salarial în Statele Unite ale Americii 14

2 FORMELE DE SALARIZARE 14

2.1 SALARIZAREA ÎN REGIE (DUPÃ TIMPUL LUCRAT) 15

2.2 SALARIZAREA ÎN ACORD 15

2.3 SALARIZAREA MIXTÃ 16

2.4 ALTE FORME DE SALARIZARE 17

3 CONTABILITATEA SALARIILOR DATORATE PERSONALULUI 18

3.1 CONTABILITATEA ALTOR DREPTURI DE PERSONAL 20

3.2 CONTABILIZAREA CONTRIBUŢIILOR LA ORGANISMELE DE ASIGURĂRI ŞI PROTECŢIE SOCIALĂ 22

3.3 CONTRIBUŢII PATRONALE LA ASIGURĂRILE ŞI PROTECŢIA SOCIALĂ 22

3.3.1 Contribuţia unităţii la asigurările sociale (CAS) 22

3.3.2 Contribuţia unităţii la fondul de şomaj (CFS) 23

3.3.3 Contribuţia unităţii la fondul de asigurări de sănătate (CASS) 23

3.3.4 Contribuţia pentru accidente de muncă şi boli profesionale 23

3.3.5 Comisionul datorat Casei Naţionale de Pensii 23

3.4 CONTRIBUŢII ALE SALARIAŢILOR LA ASIGURĂRILE ŞI PROTECŢIA SOCIALĂ 24

3.4.1 Contribuţia salariaţilor la asigurările sociale 24

3.4.2 Contribuţia personalului la fondului iniţial de asigurări sociale de sănătate 24

3.4.3 Contribuţia personalului la fondului de şomaj 25

3.4.4 Alte reţineri datorate terţilor. 25

3.5 INDEMNIZAŢII SOCIALE 25

3.5.1 Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă 25

3.5.2 Indemnizaţia pentru maternitate 26

3.5.3 Indemnizaţia pentru creşterea copilului 26

3.5.4 Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav 27

3.5.5 Indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă. 27

3.5.6 Ajutorul de decese 28

3.5.7 Alte concedii plătite: 28

4 DETERMINAREA SALARIULUI IMPOZABIL ŞI ALE IMPOZITULUI PE VENITUL DIN SALARII 29

4.1 DETERMINAREA SALARIULUI IMPOZABIL 29

4.2 DETERMINAREA IMPOZITULUI PE VENITUL DIN SALARII 31

5 DOCUMENTE PRIVIND EVIDENŢIEREA SALARIILOR 32

6 CONTURI UTILIZATE ÎN EVIDENŢA DECONTĂRILOR CU PERSONALUL 32