Fundamentalistii realizeaza estimari si previziuni asupra preturilor de pe piata pornind de la statistici economice, industriale, ale companiilor. Principalele variabile de decizie folosite de ei imbraca forma profiturilor si dividendelor. Analiza fundamentala judeca valoarea bursiera pe baza unui cadru conceptual al riscului si rentabilitatii, fundamentat pe capacitatea de a aduce beneficii si pe mediul economic.

      Acest lucru implica un effort considerabil , fara garantia unui succes sigur , chiar daca munca este bine realizata. Informatiile folosite sunt cele aflate la dispozitia oricui , deci informatii disponibile. Astfel , chiar daca analistul gaseste un titlu subevaluat , este foarte probabil ca si multi altii sa-l gaseasca , o multime de indivizi folosind aceleasi date si in general aceleasi reguli. Daca toti ajung la concluzia ca un titlu este subevaluat , ei se vor grabi sa-l cumpere , ceea ce va avea ca efect crestere cursului acelui titlu , el nemaifiind subevaluat. Conform tehnicienilor care folosesc analiza tehnica , titlurile subevaluate pot fi gasite si cu alte metode.

        “Cred ca viitorul este doar repetarea trecutului , dar intrat pe o alta poarta” a spus Sir Arthur Wing Pinero in 1893.

In acest capitol vom examina o abordare alternativa a estimarii comportamentului cursurilor bursiere, si anume analiza tehnica. Acest tip de analiza nu constituie un substituent al analizei fundamentale ci mai degraba cunoaste o utilizare complementara cu a acesteia. In aceste conditii, analiza tehnica poate, si de cele mai multe ori o face, sa confirme rezultatele derivate din aplicarea aanlizei fundamentale.

         Analiza tehnica este procesul de analizare a istoriei cursului valorilor mobiliare , intr-un effort de a determina cursulrile viitoare probabile.Un chartist demodat ar putea defini  analiza tehnica ca un proces in care istoria se repeta , pe când altii l-ar putea defini ca un proces prin care invatam din trecut.

       Asemeni fundamentalistilor, tehnicienii isi bazeaza demersul tot pe valoare, dart nu in sensul pe care il reţin si il folosesc cei dintai. Tehnicienii sau chart-isti cred ca fortele cererii si ofertei sunt reflectate de preturile si volumele tranzactiilor, de modelele create pe baza acestora. Examinand aceste structuri, ei pot realiza estimari si prevederi cu privire la sensul in care se vor misca cursurile, precum si la amplitudinea acestor miscari.

         In sensul cel mai restrans, analistul tehnic crede ca fluctuatiile pretului reflecta forţe si influente logice si emotionale. Mai mult, miscarile pretului, oricare ar fi factorii ce le determina, odata aparute, vor persista inca o perioada de timp, putand fi astfel detectate.

         Se constata, asadar, ca analiza tehnica poate fi folosita ca mai mult decat un suplement al analizei fundamentale. Cea din urma permite analistului sa determine randamentul in perioada de posesie si riscul obtinerii beneficiului respectiv, dar acestea singure nu sunt suficiente pentru a indica daca el sa cumpere sau sa vanda. Analiza tehnica devine importanta in indicarea momentului lansarii ordinului de vanzare sau cumparare - ordin fundamentat, de altfel, pe previziunile referitoare la risc si rentabilitate.

1) sa identifice tendinta

2) sa determine sfarsitul trend-ului, momentul cand preturile incep sa evolueze in directia opusa acestuia.

     Aspectul esential consta in a identifica si a face distinctie intre "intoarcerile" si "rasturnarile" din cadrul trend-ului si schimbarile, modificarile trend-ului insusi. Aceasta problema este critica, atata vreme cat modificarile preturilor nu se fac intr-o maniera "lina" si neintrerupta.

     Tehnicienii privesc modificarile preturilor si semnificatia lor prin prisma statisticilor referitoare la pret si volum. Acesti indicatori ajuta la cuantificarea si masurarea relatiilor pret-volum si cerere-oferta atat pentru ansamblul pietei, cat si pentru actiunile individuale. Analiza tehnica se bazeaza rareori pe un singur indicator, nici unul nedovedindu-se infailibil, ci acorda credit utilizarii unui grup de indicatori agregati.  

Prin utilizarea indicatorilor de presiune tehnicienii pot previziona evolutia intregii piete prin urmatoarele trei tipuri de indicatori :

A) indicatori care arata ce fel de investitori cumpara si vind actiuni;

B) indicatori care evalueaza activitatea pe piata;

C) indicatori care releva psihologia indivizilor;

Daca se considera ca unii cumparatori sunt mai “inteligenti”, mai informati , mai rapizi in decizii decât altii , achizitiile si vinzarile de titluri vor fi coordonate cu actiunile acestor investitori , daca ei pot fi identificati. Astfel,  daca acestia nu cumpara , preferind sa-si sporeasca pozitia de lichiditate , trebuie adoptata aceeasi tactica. Acest lucru presupune insa identificarea corecta a acestor investitori inteligenti , precum si aflarea informatiilor care dezvaluie actiunile lor . 

        Micul investitor nu cumpara de obicei mai mult de 100 de actiuni ale unei companii. Aceste pachete de pana la 100 de actiuni si-au gasit in literatura de specialitate, denumirea de "odd-lot", spre deosebire de pachetele mari de actiuni numite"round-lot".

      Cei care vand si cumpara "odd-lot" incearca sa actioneze in modul cel mai bun pe piata in cea mai mare parte a timpului, adica sa cumpere cand piata este in scadere, respectiv sa vanda cand aceasta creste. Este de fapt ilustrarea unei reguli de aur a oricarui investitor: "cumpara ieftin si vinde scump". Cu toate acestea tehnicienii inclina sa creada ca micul investitor tinde sa actioneze gresit in punctele critice, de cotitura a pietei. In concluzie, daca presupunem ca investitorul obisnuit, "nesofisticat" de regula se inseala, atunci va fi avantajos sa urmam o strategie total opusa cu a sa.

      Pentru a descoperi cum actioneaza micul investitor, sunt adunate statistici cu privire la tranzactiile odd-lot. Volumul acestora este cuantificat si raportat zilnic. Statisticile au in vedere numarul actiunilor cumparate, al celor vandute si al vanzarilor "scurte".

          Daca raportam cumpararile de "odd-lot" la vanzari (cumparari/vanzari), se obtine un indice "odd-lot". 

       Evolutia acestuia este urmarita de obicei in paralel cu cea a unuia din indicii pietei. O crestere a acestui indice sugereaza ca pe piata se cumpara mai mult decat se vinde, in timp ce o scadere arata ca se vinde relativ mai mult.

         De-a lungul unui ciclu al pietei asa-zisii "odd-loter"-eri vor vinde cand piata este in crestere si vor cumpara cand ea scade. In timp ce piata creste, indicele "odd-lot" scade. In orice caz, in apropierea sau in momentul de varf al pietei, indicele incepe sa creasca pe masura ce "odd-lot"-eri vand proportional mai putin. Volumul cumpararilor de "odd-lot" creste notabil chiar inainte de intrarea pietei in declin. In mod similar, de-a lungul declinului, indicele creste. In momentul premergator cresterii pietei, volumul vanzarilor de odd-lot creste foarte mult si indicele incepe sa scada.

         Indicele "odd-lot" se poate construi si ca diferenta dintre cumpararile si vanzarile de acest gen. Cumpararile nete "odd-lot" sunt utilizate de chartisti ca un indicator esential al preturilor pietei. In cazul in care cumpararile nete sunt pozitive, este de presupus ca va urma o cadere a preturilor pe piata, in timp ce vanzarile nete sunt asteptate sa apara la sfarsitul unei perioade "bear". 

        Presupusa lipsa de sofisticare a celor care vand sau cumpara "odd-lot"-uri poate fi verificata pe mai departe, prin studierea activitatii acestora in domeniul vanzarilor "short".

          Se poate calcula un indice raportand vanzarile scurte de odd-lot la vanzarile totale de odd-lot. Acest raport ilustreaza activitatile speculative ale investitorului comun. Cei care vand scurt "odd-lot" tind sa-si mareasca volumul vanzarilor in apropierea punctului cel mai scăzut al declinului pieţei. Imediat ce piaţa îşi modifica tendinţa, ei tind sa-si piardă încrederea si sa-si reducă vânzările "scurte" in mod considerabil. Un raport vânzări "scurte"/ vanzari, in creştere sugerează un declin ("bearishness") in creştere al pieţei; o rata in scădere indica faptul ca declinul se apropie de sfârşit.

         O alternativa la direcţia de a acţiona in funcţie de direcţia in care acţionează micii investitori o constituie identificarea investitorilor inteligenţi si urmarea acţiunii lor.

        Pentru aceasta este necesar sa se identifice acei investitori , sa se găsească indicatorii obiectivi  ai activităţii lor de tranzacţionare. Investitorii inteligenţi pot fi consideraţi gestionarii profesionişti de bani , persoanele care gestionează portofoliile fondurilor de pensii , fondurilor mutuale , etc. 

      Fondurile mutuale , de exemplu , raportează lichidităţile in fiecare luna. Astfel , aceşti indicatori de structura a portofoliului lor se modifica la fiecare raportare, acţionându-se după respectivul model , ei interpretându-se astfel: creşterea lichidităţilor caracterizează o piaţa in scădere , iar scăderea lichidităţilor semnifica o piaţă in creştere.

       Managerii portofoliilor pot fi “inteligenţi “ , dar in mod sigur cel mai  inteligent investitor dintre toţi trebuie sa fie un insider, cineva care lucrează intr-o companie , cineva care afla de la sursa ce plănuieşte compania sa facă in viitor.

In acest mod se poate tranzacţiona după modelul insiderilor: daca  ei cumpăra , se va cumpăra si se va vinde daca ei vând.          Din nefericire , informaţia poate avea vechime de câteva luni faţa de momentul dezvăluirii ei .

De asemenea , investitorii trebuie sa discearnă care influenta este mai puternica daca insiderii cumpăra si vând in acelaşi timp.

        Odată cu încercarea de a identifica grupurile de vânzători si cumpărători , mulţi tehnicieni recunosc că este importanta măsurarea presiunilor de cumpărare si vânzare pentru ansamblul pieţei. In acest scop sunt folosite următoarele metode :

1. Teoria Dow

2. Volumul tranzacţiei (OBV,PVT)

3. Indicele creştere / descreştere (AD-R)

4. Indicele valoare maximă / valoare minima (NH/NL)

5. Închiderea ponderata (Weighted Close)

6. MACD

7. Oscilatorul stocastic

       Unul din instrumentele utilizate de analiştii tehnici pentru a măsura cererea si oferta si a previziona preţul acţiunilor este teoria lui Dow. Aceasta teorie, fundamentata de Charles Dow la începutul secolului, este probabil cea mai veche abordare tehnica formala a pieţei. Este utilizata pentru a indica modificările, "răsturnările" de preţ si tendinţa pieţei in ansamblu sau pentru titlurile individuale.

        Teoria lui Dow pleacă de la aserţiunea ca piaţa evoluează la întâmplare si este influenţata de trei tendinţe ("trend-uri") ciclice distincte care îi determina orientarea generala. Prin urmărirea si observarea acestor trend-uri se pot face estimări ale tendinţei generale a pieţei. Ciclurile a fost clasificate de Dow in cicluri primare sau principale, secundare si minore.