Immanuel Kant consideră scandalos faptul că în peste 2000 de ani de gândire filosofică, nimeni nu reușise să ofere un argument prin care să demonstreze că există intr-adevar o lume în afara noastră, exterioară nouă. Kant încearcă să demonstreze că exista o lume exterioară și că existența ei  nu poate fi pusă la îndoială. Argumentația începe după cum urmează : pentru ca ceva să existe, trebuie să fie determinabil în timp adică trebuie să putem spune când există și pentru cât timp. Intrebarea pe care Kant și-a pus-o este : “Dar cum funcționează aceasta în cazul propriei sale cunoștiințe?” . Deși, conștiința pare să se modifice constant odată cu fluxul continuu de senzații și gânduri, putem folosi termenul  ,,acum’’ spre a ne referi la ceea ce are loc literalmente în conștiința noastră. Însă ,,acum’’ nu este un moment sau o dată determinată. De fiecare dată când spun ,,acum’’ conștiința este diferită. Aici este problema : ce anume face posibil să specific acest ,,cand’’ al propriei mele existențe ? Nu putem percepe timpul în sine, în mod direct, mai degrabă percepem timpul prin intermediul lucrurilor care se mișcă, se schimbă sau rămân aceleași. De exemplu, limbile unui ceas care se mișcă constant și lent. Limbile în sine nu ne ajută să determinăm timpul, au nevoie de ceva față de care să se miște, cum sunt numerele scrise de pe cadranul ceasului. A spune că exist necesită un moment determinat în timp, fapt care, la rândul său, are nevoie de o lume exterioară care să existe efectiv și în care să se desfașoare.