Litoralul românesc de la Marea Neagră se întinde de la granițe cu Ucraina (Nord) până la cea cu Bulgaria (Sud). Este cea mai exploatată zona turistică din România. De-a lungul mării se întind 2 municipii, 2 orașe mai mari și alte 2 orașe mai mici. Principalele orașe dar și principala zona de interes, unde se află majoritatea stațiunilor și atracțiilor turistice, este județul Constanța, iar celălalt județ este Tulcea.
Principalul oraș, fiind socotit și capitala acestei zone este Constanța. Al doilea oraș că mărime este Mangalia . Apoi vine orașul Năvodari. Alte orașe sunt: Sulina, Eforie și Techirghiol.
Țărmul este deosebit de variat, format din forme ușor ondulate, cu capuri accentuate și golfuri prelungite adânc pe văile dobrogene, cu faleze, plaje și cordoane de nisip. Marea în acțiunea ei erodanta, a făcut că țărmul să se retragă continuu, fie prin transformarea golfurilor în limane și lagune, fie prin abraziunea în dreptul promotoriilor.
Falezele care reprezintă două treimi din lungimea litoralului , au înălțimi ce variază între 20 și 40 m: de la Capul Singol (punctul “Pescărie” la intrare în Mamaia) faleză crește spre sud până la 35 m pentru a scădea apoi la 10-15 m , că să ajungă la Eforie și Capul Tuzla până la aproape 40 m, că spre Costinești și Mangalia să scadă din nou spre 10-20 m și apoi să crească spre Vama Veche.
Litoralul românesc concurează cu cel al Mediteranei, fiind renumit pentru nisipul sau fin, de o calitate superioară. Apa Marii Negre are o salinitate redusă în comparație cu alte mari continentale, și permite practicare sporturilor sub-acvatice și nautice în condiții bune.
Zona plajei are o înclinatie extrem de redusă. Există zone întinse de 100-200 m unde apă nu depășește 1-1,5 m adâncime, orice factor de risc fiind astfel exclus. Plajă este orientată spre est, ceea ce oferă turiștilor posibilitatea admirarii răsăritului de soare și o luminozitate maximă pe tot parcursul zilei.
Obiective arheologice de vizitat în zona litoralului sunt: Cetatea Histria aflată pe malul Lacului Sinoie, ruinele Cetății Tomis și Callatis, Muzeul Arheologic din Mangalia, Muzeul de Istorie din Constanța, Moscheia din Constanța și din Mangalia, Biserica Sf. Petru și Pavel din zona istorică a orașului Constanța.
Litoralul românesc al Marii Negre oferă condiții foarte bune practicării turismului estival dispunând și de de diverse resurse balneare că ape minerale și mineralizate, nămoluri terapeutice, oferite de lacurile din vecinătatea litoralului: Techirghiol, Tatlageac, Neptun, Belona, Siutghiol, Corbu, Sinoe, Năvodari, Tasaul.
Litoralul românesc al Mării Negre reprezintă o zona turistică de mare importanță pentru România care oferă o gamă largă de atracții:
• stațiuni cu plaje întinse;
• acvarii;
• spații de distracție (parcuri, discoteci);
• parcuri de agrement;
• stațiuni cu potențial balneo-climateric și care atrege anual un număr însemnat de turiști români și străini (în special veniți din Franța, Germania, sau vecinele României).
Forma principală de turism practicată aici este cea balnear-maritimă, pentru cură heliomarină (băi de mare, însoțite de tratamente cu nămol terapautic) și ce climaterică. Pe litoralul Marii Negre această funcție este deținută de următoarele stațiuni: Mamaia, Neptun, Saturn, Varna, Ialta, Soci etc.