Evoluţia acestei activitaţi îşi are rădăcinile în necesitatea de a asigura călătorilor condiţii de odihnă, hrană şi adăpost, primele aşezări de acest tip fiind construite încă din antichitate.

       Primele locuri de popas amenajate pentru acest scop se pare că au aparut în preajma marilor târguri, unde îşi desfăceau negustorii mărfurile, aşezăminte în care aceştia se puteau odihni, mânca şi spăla, dar mai ales, îşi adăposteau marfurile pe timp de noapte, respectivele lăcaşuri fiind, de obicei, înconjurate de ziduri şi prevăzute cu porţi, cele mai multe dispunând atât de magazii pentru depozitarea mărfurilor, cât şi grajduri pentru animale de povară.

       Aceste aşezaminte au continuat să se dezvolte, cunoscând o creştere deosebită o data cu înmultirea expediţiilor militare şi al exploatărilor geografice, cunoscut fiind ca în Evul Mediu nu numai hanurile îi primeau pe călători, ci şi mânăstirile îi ospătau cu generozitate. 

       În Grecia Antică cazarea în primele ei forme se făcea la prieteni şi avea un caracter sfânt sau în vestibulele templelor.

         În Roma Antică existau case de vacanţă, hanuri, vile. Remarcabile  sunt şi astăzi vilele Împatrtului Tiberiu construite în Insulele Capi.

       În Evul Mediu existau hanuri dar acestea aveau condiţii mizere de cazare şi alimentaţie fiind rău famate, la ele apelând numai negustorii daca nu aveau alte posibilităţi (la prieteni sau la mânăstiri). 

       Denumirea de hotel apare în Franţa medievală, şi dacă la început desemna locuinţa de la oraş a nobilor, o dată cu creşterea fluxului de călători, semnificaţia acesteia s-a modificat încetul cu încetul, hotelul devenind unitate de cazare pentru cei ce poposeau o vreme în acele târguri.

       Solicitările pentru cazare au crescut foarte mult o dată cu dezvoltarea comerţului, pe teritoriul actual al tării noastre primele forme organizate de acest fel fiind chervăşăriile, care apar în a doua jumatate a secolului al XV-lea în Moldova, cât şi în Ţara Românească.

       La 1130 apar primele ghiduri turistice care orientează călătorii în alegerea traseelor uşor deosebite, unde sunt indicate posibilităţile de cazare.

       Creşterea fluxului de călători străini, dar mai ales a numărului mare de caravane cu mărfuri, ce veneau de la Viena şi Leipzig, mergând spre Orientul Apropiat, şi popas la Bucureşti, au făcut ca hanurie din acest oraş să se dezvolte cu repeziciune, în secolul al XI-lea fiind cunoscute, nici mai mult, nici mai puţin, de 43 de astfel de aşezăminte, dintre care unele s-au transformat, ceva mai târziu, în hoteluri; astfel, în anul 1822, în Bucureşti existau 7 hanuri de rangul 1 şi circa 30 de hanuri mici şi mijlocii de rangul 2 şi 3, cel mai important fiind “Hanul lui Manuc” construit în anul 108.

       În epoca modernă începând cu a doua jumătate a secolului XIX dezvoltarea turismului este însoţit şi de dezvoltarea condiţiilor de cazare. Se construiesc în această perioadă cabane determinate de dezvoltarea drumeţiilor şi a alpinismului; se construiesc de asemenea hoteluri de tranzit determinate de dezvolatrea rapidă a căilor ferate, apoi urmează hotelurile de lux în 1850 la Paris sub numele de GRAND HOTEL, HOTEL DE LOUVRE.

       În aceeaşi perioadă se construiesc hotelurile de vacanţă datorită apariţiei şi dezvoltării staţiunilor balneare , remarcabile (Vichy, Ragnaza, Marine,etc.).Apar şi primele moteluri motivate de dezvoltarea automobilismului .

       Forma de turism la începutul secolului al XIX-lea era neorganizată, mai apoi însă apar şi primii pionieri ai mişcării turistice organizate din ţara noastră, printre care ies în evidenţă Mihai Hareţ si Teodor Romulus Popescu.

       O dată cu acesată mişcare apar şi primele hoteluri la noi în ţară; astfel, în anul 1820, fostul han Gabroveni se transformă în hotel, în 1827 se construieşte în Bucureşti hotelul Europa, în 1870, în Sibiu, începe să se construiască hotelul Împaratul Romanilor, în 1858, tot în Bucureşti, se deschidea hotelul Froschi, iar în 1886, Hanul lui Manuc se transforma în hotel Daria.

       În 1880, la Sibiu, ia fiinţă “Asociaţia Turistică din Carpaţi”, iar în 1881 se construieşte prima cabană romanească pe Negoiu.

       O dată cu aceste acţiuni de dezvoltare a turismului, se deschid în Bucureşti noi hoteluri, cum sunt “Hotel Capşa”. Patria, France şi Orient, iar în 1911 se inaugurează în Sinaia, “Palace Hotel”, cel mai modern hotel din ţară, tot în Bucureşti, în 1912 se dă în folosinţă ‘Hotel Atene Palace”, iar în 1913, în Constanţa, “Palace Hotel”.

       După 1919 iau fiinţă două societăţi de turism, care se unesc în 1925 şi formează “Turing Club României”, la care aderă asociaţia turistică din Cluj.

       Între anii 1937-1940 a luat fiinţă ‘Organizaţia Naţională de Turism”, al cărui scop era să dezvolte toate formele de cazare din România, ajungându-se astfel, ca în 1944 să existe un număr de 35.000 locuri de cazare în întreaga ţară.

       În 1990 existau peste 300.000 locuri de cazare, din care peste 50% pe litoral.

       În 1967 ‘Direcţia Generelă de Hoteluri şi Restaurante” se transformă în “Oficiul Naţional de Turism”, iar în 1971 se înfiinţează Ministerul Turismului, cu filiale judeţene de turism, în Bucureşti activitatea fiind coordonată de “Oficiul Naţional de Turism” Bucureşti, în Brasov de “Oficiul Naţional de Turisn Carpaţi” iar pe litoral de “Centrala de Turism ONT Litoral”.

          Motelul este unitate hotelieră situată, de regulă, în afara localităţilor(la intrarea, ieşirea în/din oraş), în imediata apropiere a arterelor intens circulate. Acesta asigură nu numai cazarea, ci şi alimentaţia turiştilor, iar segmentul de clientelă a motelului fiind alcătuit din turişti automobilişti aflaţi în tranzit sau în week-end.

    Capacitatea de cazare a motelului este cuprinsă între 40-50 camere, respectivele unităţi putând oferi şi servicii suplimentare de agrement în funcţie de zona de amplasare.

    Clădirea motelului se dezvoltă pe orizontală şi are forma de “U”, “E”, “L” sau pieptene, pentru a permite parcarea maşinilor în siguranţă.

       Vilele sunt structuri de primire turistice de capacitate relative redusă(10-12 camere), funcţionând în clădiri independente, cu arhitectură specifică unde dispun de spaţii pentru bucătărie, sufragreie şi spaţii de parcare şi agrement. Sunt situate în spaţii balneo-climaterice sau în alte zone şi localităţi de interes turistic. Asigură cazarea turiştilor şi prestarea unor servicii specifice (închirierea bucătăriilor, agrement, parcare).

    Segmentul de clientelă este format din turişti aflaţi în week-end şi turişti aflaţi la odihnă sau la tratament. 

       Cabanele turistice sunt structuri de primire turistice de capacitate redusă adică 20-30 camere, funcţionând în clădiri independente cu arhitectură specifică; iar în funcţie de altitudine şi categorie dispune de camere cu 2,3,4 paturi, sau camere comune;grupul sanitar este de regulă comun şi dispune de cantină-restaurant.

    Cabanelele sunt amplasate în zone montane, rezervaţii naturale, în apropierea lacurilor sau a staţiunilor de odihnă.segmentul de clientelă este reperezentat de amatorii de drumeţii, sporturi de iarnă sau alpinism şi de turisti aflaţi la odihnă şi recreere.

    În afară de serviciile de cazare şi alimentaţie, în funcţie de sezon, cabanele trebuie să mai asigure închirieri de materie sportivă, echipamente, desfacerea unor articole de cosmetică, artizanat, matreiale sanitare, hărţi şi pliante cu traseele turistice din apropiere.

    În funcţie de amplasamentul lor, acestea pot fi:

      -cabane situate în zone greu accesibile (altitudine sub 1000 m, cu acces auto pe 

       drumuri publice);

      -cabane situate în zone greu accesibile (zone montane de creastă, izolate, fără acces

       auto pe drumuri publice).

    Alături de aceste tipuri de cabane pot exista şi cabane de vânătoare şi pescuit.

    Cabanele de vânătoare şi de pescuit sunt structuri de primire turistice, de capacitate redusă, amplasate în zone bogate în fond cinegetic şi de pescuit care asigură condiţii pentru cazare şi servicii suplimentare specifice activităţii.

       

        Campingurile sunt structuri de primire turistice destinate să asigure cazarea turiştilor în corturi sau rulote, astfel amenajate încât să premită acestora să parcheze mijloacele de transport, să îşi pregătească masa şi să beneficieze de celelalte servicii specifice acestor tipuri de unităţi. Sunt amplasate în zone de munte, mare şi alte zone cu potenţial turistic bogat, iar segmentul de clientelă este alcătuit din turişti cu venituri mici şi amatorii de durmeţii.

    Din punct de vedere constructiv şi arhitectural este un perimetru îngrădit în cadrul cătuia se află spaţii parcelate pentru amplasarea cortului sau a rulotei, grupuri sanitare, vestiare, duşuri, cantină restaurant, unităţi comerciale şi de agrement, spaţii de joacă pentru copii, spaţii pentru recepţie, spaţii de parcare.

    Elementul de bază al campingului este parcela de campare – o suprafaţă de teren bine delimitată şi marcată, unde se poate parca mijlocul de transport, instala cortul sau rulota, şi asgură o suprafaţă necesară pentru mişcare şi odihnă a patru turişti.

    Totalitatea parcelelor de campare reprezintă suprafaţa de campare amenajată.

    Campingurile trebuiesc amplasate în locuri ferite de zgomotul circulaţiei şi zone cât mai pitoreşti, trenurile acestora trebuind să fie plane, şi să nu menţină apa pluvială, chiar şi după o ploaie torenţială. Acesta trebuie să aibă delimitată parcela de parcare a mijloacelor de transport precum şi parcela pentru instalarea corturilor şi a rulotelor. Din suprafaţa sa totală 15% trebuie să fie plantată cu arbori sau arbuşti, de asemenea trebui bine delimitate aleile de intrare şi ieşire pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

    Toate campingurile trebuie să aibă paza asigurată atât ziua cât şi noaptea, să fie acordate obligatoriu la reţeaua de apă potabilă precum şi la canalizare. Grupurie sanitare se vor amplasa la 20 -25 m de cel mai apropiat spaţiu de cazare, cu cabine separate pentru femei şi pentru bărbaţi.