Pentru fiecare dintre noi, copilăria este o secvenţă de istorie personală. Copii sunt cei investiţi cu propiile speranţe neîmplinite, aşa cum au făcut generaţiile dinaintea noastră, aşa cum vor face şi generaţiile care vor urma. În afară de stafeta idealurilor, copiilor trebuie să le oferim asistenţă protectoare reală.

Prin noţiunea de ocrotire părintească se desemnează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor acordate de lege părinţilor pentru a asigura creşterea şi educarea copiilor minori. Instituţia ocrotirii părinteşti este tratată în titlul III, capitolul I, secţiunea I din Codul familiei sub denumirea de “Drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii minori”, care se completează cu dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate. Ea înlocuieşte instituţia “puterii părinteşti” din vechea legislaţie (art. 325-341 Cod civil) care era definită ca totalitate a drepturilor acordate de lege părinţilor asupra persoanei şi bunurilor copilului, atât timp cât acesta este minor şi neemancipat.