Una dintre cele mai importante cuceriri ale revoluţiei pe plan social şi moral a fost determinarea pe o bază cu totul nouă, structural deosebită, a raporturilor din cadrul familiei. Importanţa acestei probleme rezultă atât din cuprinsul actelor normative care le reglementează, cât şi din modul în care diferitele organe concură la aplicarea lor ( la aplicarea prevederilor sunt chemate diferite organe de stat sau private autorizate ) .

Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea şi pe dreptul şi indatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor ( art. 48, pct. 1 din Constituţia României ). Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie ( art. 48, pct. 3 din Constituţia României ). Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunitaţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor ( art. 50 din Constituţia României ).     Părinţii au dreptul de a asigura, potrivit propiilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine ( art. 29, pct. 6 din Constituţia României  ) .

Familia prin funcţia educativă a avut în toate timpurile un rol important în educaţia copiilor. Desigur, funcţia educativă a familiei a suferit schimbări determinate de evoluţia societaţii. Educaţia, în familie are ca scop formarea unui om cu o dezvoltare multilaterală şi armonioasă. Părinţii sunt datori să crească copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui, spre a-l face folositor colectivitaţii ( art. 101, alin. 2 Codul familiei ). Există o unitate între educaţia în familie şi educaţia în societate. Statul edictează norme juridice şi stabileşte atribuţii anumitor organe de stat, în vederea asigurării desfăşurării corespunzătoare a procesului educativ în familie .

Mai multe constituţii ale statelor europene au prevăzut protecţia familiei ca un obiectiv important al ordinei constituţionale. De asemenea, diferite acte internaţionale se referă la locul şi ocrotirea familiei şi protecţia drepturilor copilului. Familia este o formă de relaţii sociale dintre oamenii legaţi între ei prin căsătorie sau rudenie. Din familie fac parte soţii, părinţii şi copiii, precum şi, uneori, alte persoane între care există relaţii de rudenie. Şi soţii singuri, fără copii, formează o familie .

Definirea noţiunii de familie poate fi privită atât din punct de vedere sociologic cât şi juridic. În sens sociologic, familia, ca formă specifică de comunitate umană, desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viaţă, interese şi întrajutorare.

În acest înţeles se poate spune că familia este o realitate socială prin comunitatea de viaţă dintre soţi, dintre părinţi şi copii, precum şi dintre alte rude .  În cadrul relaţiilor de familie apar aspecte morale, psihologice, fiziologice şi economice între cei care formează comunitatea de viaţă şi interese. Relaţiile de familie au un caracter de complexitate nemaiîntâlnit la alte categorii sociale. Avându-se în vedere un anumit aspect al relaţiilor de familie, s-a spus că familia este o realitate biologică prin uniunea dintre bărbat şi femeie şi prin procreaţie .

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în 10 decembrie 1948, proclamă dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea propriei persoane, dreptul fiecărui om la securitate socială şi la un nivel de trai satisfăcător pentru a-i asigura sănătatea şi bunăstarea sa şi a familiei, dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului, dreptul mamei şi copilului la ajutor şi asistenţă socială. În baza dreptului fundamental la viaţă şi securitatea propriei persoane, în contextul drepturilor fundamentale ale omului, ocrotirea socială a familiei, femeii, mamei şi copilului constituie obiectivul unor documente de drept internaţional: declaraţii, pacte, convenţii, rezoluţii. În spiritul acestor documente de drept internaţional, “Declaraţia drepturilor copilului”, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în noiembrie 1959, consacra imperativul protecţiei speciale a copilului de către toţi oamenii, de părinţi în special, guverne, autorităţi locale, organizaţii de binefacere .

Preambulul Declaraţiei precizează: “Copilul trebuie să se bucure de toate drepturile, fără discriminare de rasă, culoare, religie, opinii politice, origine naţională sau socială, naştere. Copilul trebuie să beneficieze de protecţia socială, să i se acorde posibilitatea să se dezvolte într-un mod sănătos şi normal pe plan fizic, intelectual, moral şi social, în condiţii de libertate şi demnitate”. Cele zece principii ale Declaraţiei reprezintă codul universal al drepturilor copilului şi respectiv al îndatoririlor societaţii pentru respectarea lor.

    Acestea sunt:

- Copilul trebuie să se bucure de toate drepturile enumerate în Declaraţie, drepturi recunoscute tuturor copiilor, fără excepţie, fără discriminări de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii politice, origine naţională sau socială, naştere sau orice altă situaţie.

- Copilul trebuie să beneficieze de o protecţie specială, acordându-se posibilităţi şi facilitaţi de-a contribui la dezvoltarea sănătoasă şi normală pe plan fizic, intelectual, moral, spiritual şi social, în condiţii de libertate şi demnitate.

- Copilul are de la naştere dreptul la un nume şi la o naţionalitate.

- Copilul trebuie să beneficieze de securitate socială, să crească şi să se dezvolte într-un mod sănătos; se acordă ajutor şi protecţie specială mamei prin îngrijiri prenatale şi postnatale adecvate; se prevăd dreptul la alimentaţie, locuinţă, joc şi timp liber, îngrijiri medicale adecvate.

- Copilul dezavantajat din punct de vedere fizic, mental sau social trebuie să primească tratamentul, educaţia şi îngrijiri speciale.

- Pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii, copilul are nevoie de dragoste şi înţelegere, pe cât posibil să crească sub supravegherea şi responsabilitatea părinţilor săi, într-o atmosferă de afecţiune şi securitate morală şi materială: copilul foarte mic nu va fi separat de mama sa decât în condiţii speciale; societatea şi autoritaţile publice au datoria de a purta de grijă copiilor fără familie sau celor care nu au condiţii de existenţă necesare dezvoltării lor; este necesar să se acorde familiilor numeroase alocaţii de stat sau alte mijloace de întreţinere.

- Copilul are dreptul la o educaţie gratuită şi obligatorie la nivel elementar care să contribuie la cultura sa generală şi să-i permită, în condiţii de egalitate a şanselor, să-şi dezvolte capacitaţile, judecata, responsabilitatea morala şi socială, pentru a deveni util societăţii; această responsabilitate o au în primul rând parinţii; să se acorde toate înlesnirile pentru joc şi activităţi recreative, orientate spre atingerea scopurilor educative.

- În orice împrejurări copilul să fie primul care primeşte protecţie şi securitate.

- Copilul trebuie protejat împotriva oricărei forme de neglijenţă, cruzime şi exploatare; el nu va fi acceptat să muncească înainte de a avea vârsta minimă potrivită, nu va fi folosit în activităţi care să-i prejudicieze sănătatea şi educaţia, dezvoltarea fizică, mentală sau morală.

- Copilul trebuie protejat contra practicilor de discriminare rasială, religioasă, etc. şi crescut într-un spirit de înţelegere, de toleranţă, de prietenie între popoare, de pace şi fraternitate universală şi în sentimentul de consacrare a energiei şi a talentelor în slujba semenilor.

Introducere....................................................................................................................

Capitolul I. Copilul şi educaţia pentru drepturile copilului

1.1. Scurt istoric privind evoluţia drepturilor copilului

1.2. Copilul. Starea de minoritate reflectată pe plan juridic

Capitolul II. Drepturile copilului

2.1. Reglementarea drepturilor copilului în conformitate cu dispoziţiile internationale

2.2. Principiii aplicabile în materia drepturilor copilului

2.3. Drepturi şi libertăţi civile 

2.4. Drepturi privind mediul familial şi îngrijirea alternativă

2.5. Drepturi referitoare la sănătatea si bunăstarea copilului

2.6. Drepturi vizând educaţia, activităţile recreative si culturale

Capitolul III. Protecţia alternativă a copilului liprsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi

3.1. Tutela copilului

3.1.1. Caracterele juridice ale tutelei

3.1.2. Principiile tutelei

3.1.3. Condiţiile legale pentru instituirea tutelei

3.1.4. Drepturile şi îndatoririle tutorelui

3.1.6. Răspunderea tutorelui

3.2. Curatela copilului

3.2.1. Procedura de instituire a curatelei

3.3. Măsurile de procţie specială a copilului

3.3.1. Monitorizarea aplicării măsurilor de protecţie specială, modificarea sau încetarea măsurilor de protecţie speciale

3.3.2. Plasamentul

3.3.3. Plasamentul în regim de urgenţă

3.3.4. Supravegherea specializată

3.4. Adopţia. Aspecte referitoare la corelarea dispoziţiilor din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului cu anumite norme din Legea nr. 273/2004, privind regimul juridic al adopţiei

Capitolul IV. Alte măsuri de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi

4.1. Protecţia copiilor refugiaţi şi protecţia copiilor în caz de conflict armat

4.1.1. Protecţia copiilor refugiaţi 

4.1.2. Protecţia copiilor în caz de conflict armat 

4.2. Protecţia copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal 

4.2.1. Limitele şi consecinţele răspunderii penale a minorilor în sisteme penale vechi

4.2.2. Măsuri educative pentru minorul care a săvârşit o faptă penală, dar nu răspunde penal

4.3. Protecţia copilului împotriva exploatării

4.3.1. Protecţia copilului împotriva exploatării economice

4.3.2. Protecţia copilului împotriva consumului de droguri

4.3.3. Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei 

4.3.4. Protecţia copilului împotriva răpirii sau oricăror forme de traficare

4.3.5. Protecţia copilului împotriva altor forme de exploatare

Capitolul V. Ocrotirea părintească

5.1. Principiile ocrotirii părinteşti

5.2. Drepturile şi îndatoririle părinteşti

5.3. Exercitarea ocrotirii părinteşti

5.3.1. Exercitarea ocrotirii părinteşti de către ambii părinţi

5.3.2. Exercitarea ocrotirii părinteşti de către un singur părinte

5.3.3. Situaţii speciale privind exercitarea ocrotirii părinteşti

5.3.4. Scindarea ocrotirii părinteşti

5.4. Sancţiunea neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a îndatoririlor părinteşti

5.4.1. Legea penală pedepseşte faptele cu grad ridicat de periculozitate socială săvârşite de părinte, în calitatea sa de părinte

5.4.2. Răspunderea civilă pentru rea administraţie

5.4.3. Unele fapte săvârşite de părinte atrag răspunderea sa contravenţională

Capitolul VI. Din practica instanţelor judecătoreşti cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor copilului

Concluzii

Bibliografie