Drepturile şi îndatoririle părinteşti.

Clasificarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti.

           În opoziţie cu instituţia puterii părinteşti din vechea legislaţie civilă, dispoziţiile Codului familiei pun accentul pe îndatoririle ce revin părinţilor, drepturile părinteşti fiind recunoscute numai în măsura în care sunt necesare pentru asigurarea aducerii la îndeplinire a îndatoririlor.

                      În funcţie de obiectul lor, drepturile şi îndatoririle ce intră în conţinutul ocrotirii părinteşti, pot fi grupate în două mari categorii : drepturi şi îndatoriri privitoare la persoana copilului, respectiv drepturi şi îndatoriri privitoare la bunurile copilului.

           Drepturile părinţiilor cu privire la bunurile copilului sunt, în accepţiunea tuturor autorilor de specialitate, aceleaşi, şi anume:dreptul de administrare a bunurilor copilului, dreptul de a-l reprezenta pe copil în actele juridice civile şi dreptul de a-i încredinţa actele civile. Aceeaşi situaţie există şi în ceea ce priveşte obligaţiile părinteşti cu privire la bunurile copilului, care se referă la: obligaţia de administrare a bunurilor, obligaţia de a cere întocmirea inventarului, obligaţia de a cere stabilirea sumei anuale necesare întreţinerii copilului şi administrării bunurilor sale, obligaţia de a prezenta darea de seamă anuală şi cea generală.

 Drepturile şi îndatoririle părinteşti privitoare la persoana copilului.     

 Faţa de persoana copilului minor, părinţii au drepturi şi îndatoriri. Dat fiind că ocrotirea părintească există în interesul minorului, pe primul plan sunt îndatoririle, iar nu drepturile părinteşti.

      Drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor în cadrul ocrotirii părinteşti cu privire la persoana copilului minor sunt enumerate în literatura de specialitate într-o mare varietate de păreri. Totuşi ceea ce diferă este doar formularea drepturilor şi îndatoririlor deoarece, de regulă, prin determinarea conţinutului acestora se acoperă întreaga arie a ocrotirii părinteşti.

          Conform legii, părinţii „sunt datori să îngrijească pe copil” şi de asemenea, „sunt obligaţi să crească pe copil îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizica, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia”.

      Aceste drepturi şi îndatoriri sunt:

             1. Dreptul şi îndatorirea părinţilor de a creşte copilul. Părinţii sunt datori să îngrijească de persoana copilului (art. 101 alin. 1 C. fam.), ei au obligaţia de a creşte copilul (art. 101 alin. 2 C. fam.) unde se arată in ce constă obligaţia de a  creşte copilul:

    - datoria de a îngriji de sănătatea şi dezvoltarea fizica a copilului;

    - datoria de a îngriji de educarea copilului;

    - datoria de a îngriji de învatatura şi pregătirea profesională a copilului.

      - paza şi supravegherea copilului

                Cheltuielile necesare pentru îndeplinirea acestor îndatoriri, în măsura în care nu se suporta de către stat şi daca în acest caz copilul nu are venituri revin părinţilor (art. 86 alin. 1 şi art. 107 alin. 2 din  C. fam.).

                    Creşterea copilului constituie pentru părinţi nu numai o îndatorire, ci şi un drept (art. 44, pct. 1 din Constituţie) se referă la dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. Îndeplinirea îndatoririi părinţilor de a creşte copilul, trebuie să se exercite continuu.

     a. Dreptul şi îndatorirea de a îngriji de sănătatea şi dezvoltarea fizica a copilului.

         Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat prin Constituţie (art. 33 pct. I). Salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii. Măsurile de protecţie privesc regimul de muncă al femeilor şi tinerilor, repausul săptămânal, concediul de odihna plătit (art. 38, pct. 2 din Constituţie). Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor (art. 45, pct. 1 din Constituţie).

                    Statul acordă alocaţia de stat pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori handicapat. Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi ce le-ar dauna sănătăţii, moralităţii ori le-ar pune în pericol viaţa sau dezvoltarea normala sunt interzise (art. 45, pct. 3 din Constituţie). Minorii sub 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi (art. 45, pct. 4 din Constituţie).

           Părinţii au dreptul şi obligaţia de a folosi măsurile luate de stat pentru asigurarea sănătăţii şi dezvoltării normale a copiilor. Astfel, dacă minorul este bolnav, părinţii au dreptul şi obligaţia de a-l îngriji şi a solicita pentru el asistenţă medicală de stat. Părintele încadrat în munca are drept la ajutor de boala şi la îngrijirea copilului bolnav, prin măsurile de asigurare socială de stat.

                    Potrivit art. 97 din Legea nr. 3/1978, privind asigurarea sănătăţii populaţiei, părinţii sau ceilalţi ocrotitori legali au obligaţia, la orice solicitare a unităţilor sanitare, sa prezinte copilul pentru examinare medicala si aplicarea masurilor profilactice.

                     Conform art. 149 din Codul familiei, tutorele are obligaţia sa îngrijească de persoana celui pus sub interdicţie, spre a-i grăbi vindecarea si a-i îmbunătăţi condiţiile de viata. Autoritatea tutelara, de acord cu serviciul sanitar competent si ţinând seama de împrejurări, va cotari daca cel pus sub interdicţie va fi îngrijit la locuinţa lui ori intr-o instituţie sanitara.                    

                 b. Dreptul si îndatorirea de a îngriji de educarea copilului.

                    Constituţia prevede în art. 29, pct. 6, ca părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingerii, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine. Părinţii au datoria de a educa copilul, pentru a-l face folositor colectivităţii (art. 101 alin. 2 din C. fam.).

          Dreptul părinţilor de a îngriji de educaţia copilului înseamnă, in primul rând, dreptul de a-si educa personal copiii. In virtutea aceluiaşi drept, părinţii pot alege pe educatorii copilului ori pot încredinţa educaţia copilului unei alte persoane sau unei instituţii. În toate cazurile, părinţii au dreptul de a supraveghea modul în care se săvârşeşte educarea copilului.

                 c. Dreptul şi obligaţia de a îngriji de învăţătura şi pregătirea profesională a copilului.

           În România, dreptul la învatatura face parte din drepturile fundamentale ale cetăţenilor. Acest drept este asigurat tuturor cetăţenilor, fără deosebire de naţionalitate, rasă, sex sau religie şi fără vreo alta îngrădire ce ar putea constitui o discriminare.

                    Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare (art. 32, pct. 1, din Constituţie).

                Felul învăţăturii şi pregătirii profesionale a copilului se stabileşte de către părinţi, iar în lipsa acestora de către tutore. Minorul este îndreptăţit, după împlinirea vârstei de 14 ani, să ceară autorităţii tutelare încuviinţarea de a-şi schimba felul învăţăturii ori pregătirii profesionale stabilite de părinţi ori tutore (art. 102 din C. fam.). Autoritatea tutelara va da copilului încuviinţarea cerută, dacă aceasta este în interesul lui. Copilul, la împlinirea aceleiaşi vârste, este îndreptăţit a cere schimbarea locuinţei, pentru ca aceasta să corespundă învăţăturii sau pregătirii sale profesionale (art. 102 C. fam.).

               d. Paza şi supravegherea copilului.

 Dreptul şi îndatorirea de pază au ca obiect apărarea copilului de orice împrejurarea care l-ar putea ameninţa în existenţa sau sănătatea lui: accidente, boala, etc. Paza copilului suplineşte lipsa de discernământ a acestuia şi-i asigură astfel o dezvoltare normală. Dreptul şi îndatorirea de supraveghere au ca obiect îndrumarea copilului într-o anumită direcţie prin felul cum este crescut şi împiedicat de la săvârşirea anumitor acte.

         

2. Dreptul de a lua anumite măsuri faţă de copil.

            În acest caz este vorba de măsurile de convingere sau disciplinare luate de părinţi asupra minorului.

                       Părinţii pot să ia faţa de copii şi unele măsuri mai severe, mai exigente, însa acestea nu trebuie să depăşească limitele unei comportări fireşti a părintelui faţă de copil şi să nu primejduiască dezvoltarea fizică, intelectuală, morală ori sănătatea copilului. Măsura care depăşeşte aceste limite, în raport de gravitatea şi pericolul pe care-l poate prezenta pentru copil, justifică fie plasamentul familial ori încredinţarea copilului unei persoane, familii ori instituţii de ocrotire (art. 42 din C. fam.), fie decăderea din drepturile părinteşti (art. 109 din C. fam.), fie sancţiunea pentru infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului (art. 306 Cod penal).

  3. Dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care-l ţine fără drept.

            Părinţii au dreptul de a cere, prin acţiune în justiţie, înapoierea copilului de la persoana care-l ţine fără drept (art. 103 alin. 1 din C. fam.). În aceasta situaţie poate fi atât o persoana străina, cât şi celălalt părinte, căruia nu i-a fost atribuit copilul, ca efect al acţiunii de divorţ (art. 43 alin. 1), al nulităţii căsătoriei (art. 24 alin. 2) ori în cazul copilului din afara casatoriei (art. 65). Dreptul părintelui de a cere înapoierea copilului este imprescriptibil.

                       Înapoierea copilului este subordonată intereselor acestuia, ceea ce înseamnă că acţiunea poate fi respinsă (art. 103 alin. 2 C. fam.). În cazul în care părinţii cer înapoierea copilului, instanţa are obligaţia să dispună efectuarea anchetei sociale la domiciliul părinţilor şi cel al persoanei care deţine copilul; instanţa va ţine seama nu numai de situaţia materială şi locativă, ci în special de climatul moral şi familial. În cazul în care copilul a împlinit vârsta de zece ani, instanţa este obligată să-l asculte.

    4. Dreptul de a consimţi la adopţia copilului sau de a cere desfacerea adopţiei.

            Acest drept îl au numai părinţii fireşti ai copilului. Părintele adoptator nu are dreptul de a consimţi la adopţia copilului adoptat. Astfel, adopţia încheiată fără consimţământul părinţilor fireşti ai adoptatului poate fi desfăcută, prin instanţa judecătorească, la cererea oricăruia dintre părinţi, dacă este în interesul copilului ca el să se întoarcă la aceştia.

          5. Dreptul de a avea legături personale cu copilul.

               Problema unui astfel de drept se pune în cazurile în care copilul minor nu se găseşte la părintele său, şi anume:

    - în cazul divorţului, când copilul este încredinţat unuia dintre părinţii săi sau când copilul este încredinţat unei alte persoane ori instituţii de ocrotire;

               - în cazul încetării căsătoriei (în condiţiile art. 22 din C. fam., recăsătorirea soţului persoanei declarată moartă prin hotărâre judecătorească, hotărâre anulata apoi după data recăsătoririi), când se aplică, prin asemănare, dispoziţiile din materia divorţului;

               - în cazul desfiinţării căsătoriei, când se aplică, prin asemănare, dispoziţiile din materia divorţului (art. 24 alin. 2 din C. fam.);

  - în cazul încredinţării copilului din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită faţă de ambii părinţi, când se aplică, prin asemănare, dispoziţiile din materia divorţului (art. 65 din C. fam.);

                - în cazul încredinţării copilului unei alte persoane decât părinţii sau unei instituţii de ocrotire, în condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 26/1997.

                - în cazul decăderii părintelui din drepturile părinteşti.

    - în cazul în care adoptatorul este decăzut din drepturile părinteşti şi instanţa a încredinţat pe copil unei alte persoane. Adoptatorul decăzut poate avea legături personale cu adoptatul numai dacă autoritatea tutelară a încuviinţat aceasta.

       În aceste cazuri, legătura personală cu copilul este permisă numai cu condiţia ca prin aceasta sa nu fie în primejdie creşterea, educarea, învăţătura sau pregătirea profesională.

         6. Dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului.

              Problema acestui drept se pune în aceleaşi cazuri în care se pune şi problema dreptului de a avea legături personale cu copilul şi se rezolva în mod asemănător. Chiar şi în cazul decăderii din drepturile părinteşti, dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului există pentru părinte independent de vreo încuviinţare din partea unui organ.

CAPitolul i  Ocrotirea minorului prin parinti

• Sectiunea 1 – Notiune si reglementare

• Sectiunea 2 – Principiile ocrotirii parintesti

• Sectiunea 3 – Drepturile si indatoririle parintesti

                 Subsectiunea a – Clasificarea drepturilor si indatoririlor parintesti

                 Subsectiunea b – Drepturile si indatoririle parintesti privitoare la persoana copilului.

                 Subsectiunea c - Drepturile si indatoririle parintesti privitoare la bunurile copilului.

• Sectiunea IV – Exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti

                Subsectiunea a – Exercitarea drepturilor si indatoririlor  parintesti de ambii parinti

                Subsectiunea b – Exercitarea ocrotirii parintesti de catre un singur parinte

                Subsectiunea c – Scindarea ocrotirii parintesti

• Sectiunea V – Sanctiuni pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzatoare a ocrotirii parintesti

CAPitolul ii Ocrotirea minorului prin tutela

• Sectiunea 1 – Notiune si caractere

• Sectiunea 2 –  Principiile generale ale tutelei

Sectiunea 3 –  Deschiderea tutelei

• Sectiunea 4 –  Capacitatea de a fi tutore

• Sectiunea 5 – Drepturile si indatoririle tutorelui

• Sectiunea 6 - Raspunderea tutorelui

• Sectiunea 7 - Incetarea functiei tutorelui

• Sectiunea 8 - Incetarea tutelei

CAPitolul iii    autoritatea tutelara

• Sectiunea 1 – atributiile autoritatii tutelare cu privire la ocrotirea parinteasca

• Sectiunea 2 –  competenta teritoriala a autoritatii tutelare

CAPitolul iv    Ocrotirea minorului prin curatela

• Sectiunea 1 – atributiile autoritatii tutelare cu privire la ocrotirea parinteasca

• Sectiunea 2 –  competenta teritoriala a autoritatii tutelare

Capitolul v      protectia copilului aflat in    dificultate

• Sectiunea 1 – Organismele  prin  intermediul  cărora  se  exercita  protecţia  copilului  aflat  în dificultate

• Sectiunea 2 –  Organismele private care desfasoara activitati în domeniul protecţiei copilului

• Sectiunea 3 –  Masurile privind protecţia copilului aflat în dificultate

• Sectiunea 4 - Forme de ocrotire a copilului aflat in dificultate

• Sectiunea 5 - OCROTIREA MINORULUI PRIN UNELE MIJLOACE DE DREPTUL FAMILIEI SI DE DREPT CIVIL.

Concluzii

Bibliografie