Adopţia poate fi definită ca operaţiunea juridică prin care se creează raporturi de filiaţie şi rudenie civilă, în condiţiile legii, între persoanele prevăzute de lege. Prin adopţie se nasc legături de filiaţie între copilul adoptat si adoptator sau, după caz, soţii adoptatori. În virtutea acestor raporturi de filiaţie, drepturile şi îndatoririle părinteşti revin parinţilor adoptatori.Prin operaţiune juridica de adopţie, legătura de filiaţie îşi are fundamentul în voinţa celor care, potrivit legii, consimt să creeze o legătură de filiaţie civilă, sociologică.¹ Legislaţiile naţionale reflectă atitudini diferite faţă de adopţie, în raport cu tradiţiile familiale, concepţiile religioase, moravurile şi chiar istoria statelor. Adopţia este un fenomen socio-juridic.Adopţia internaţională presupune confruntarea cu o diversitate legislativă.

Prin noţiunea de ocrotire părintească se desemnează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor acordate de lege părinţilor pentru a asigura creşterea şi educarea copiilor minori. Instituţia ocrotirii părinteşti este tratată în titlul III, capitolul I, secţiunea I din Codul familiei sub denumirea de “Drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii minori”, care se completează cu dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate. Ea înlocuieşte instituţia “puterii părinteşti” din vechea legislaţie (art. 325-341 Cod civil) care era definită ca totalitate a drepturilor acordate de lege părinţilor asupra persoanei şi bunurilor copilului, atât timp cât acesta este minor şi neemancipat.