Rezultate cautare
| Detalii | Nivel | Nota | Pagini | Pret |
|---|---|---|---|---|
|
Bursa de valori
Trebuie să ne întoarcem cu mult înaintea erei creştine, ca să descoperim urmele primelor pieţe financiare. Avântul pe care comerţul l-a luat în Mesopotamia i-a determinat pe comercianţi să împrumute bani ca să-si poată dezvolta activităţile. Astfel, primele operaţiuni bancare s-au bazat pe împrumutul cu dobândă. Câteva secole mai târziu, romanii perfecţionau acest sistem si inventau sistemul bursier. În Roma antică, publicanii, care au obţinut din partea statului exclusivitatea pentru colectarea impozitelor, înfrumuseţarea oraşului, construcţia templelor si a drumurilor mai importante, aprovizionarea armatei si gestionarea întreprinderilor de transport, au constituit societăţi importante (societates publicanorum), în comandită pe acţiuni, ale căror acţiuni se negociau în bazilici construite special în acest scop. |
Facultate | 10 | 90 | 3 |
|
Sistemul de tranzactionare al bursei de valori Bucuresti
În limbajul comun cuvântul bursă este utilizat în două înţelesuri diferite. Unul, precis delimitat, se referă la alocaţia bănească oferită de către stat, instituţii sau firme pentru elevi, studenţi, cercetători, etc. (bursă de studii) şi trimite etimologic la „săculeţul” folosit în Evul Mediu pentru păstrarea banilor (bursa în limba medievală, provenind din grecescul byrsa care a dat bourse in franceză, bolso in spaniolă, borserra în italiană şi bursa studenţească la noi). |
Facultate | 10 | 90 | 13 |
|
Studiul structurii sistemului oxidic
În fizica corpului solid şi în tehnologia sistemelor bazate pe oxizi şi compuşi oxidici, oxizii metalici şi sistemele oxidice bazate pe aceştia ocupă un loc important. Aceste sisteme sunt interesante atât sub aspect ştiinţific, cât şi ca materiale de mare importanţă practică, datorită proprietăţilor fizice şi chimice pe care le prezintă. Oxizii reprezintă una dintre cele mai interesante şi studiate clase de compuşi, cu interes pentru fizica şi chimia solidului. Practic, toate elementele (cu excepţia unor gaze inerte) formează combinaţii cu oxigenul, în majoritatea cazurilor la diferite stări de oxidare. |
Facultate | 10 | 70 | 14 |