Concentrarea schimburilor. Dezvoltarea de-a lungul timpului a relaţiilor de vânzare-cumpărare a impus concentrarea schimburilor într-un spaţiu determinat. Acesta înseamnă reunirea în acelasi loc a negustorilor, bancherilor, industriasilor, intermediarilor, a tuturor celor interesaţi în afaceri; dacă la început târgurile periodice îndeplineau această funcţie, treptat locul lor este luat de instituţia bursei .

    Prima bursă, în înţelesul actual, este considerată a fi cea de la Anvers, fondată în 1531. O 

dezvoltare timpurie cunosc pieţele bursiere în oraşele italiene (Veneţia, Genova, Florenţa), promotoare ale spiritului negustoresc pe plan internaţional. Adevărata afirmare a bursei în lumea comercială si financiară se realizează însă odată cu crearea burselor de la Londra (1554, Royal Exchange, iniţiată de unul  din precursorii ştiinţei economice, Thomas Gresham), de la Amsterdam (1608), precum si cea de la Paris (1639).

    Este încă perioada de pionierat a bursei; dar funcţiile sale economice se pun încă de pe acum clar în evidenţă; ca si “excesele”, de altfel.

    Reglementarea tranzacţiilor. Bursa se bucură de interes în lumea de afaceri în măsura în care asigură un cadru organizat pentru realizarea tranzacţiilor si un sistem de principii si norme care să garanteze încheierea si executarea contractelor în condiţii de exactitate si corectitudine.

    Pe măsura dezvoltării bursei se produce si un proces de diferenţiere a burselor de mărfuri de cele de valori, patentul din 1 septembrie 1771 al împărătesei Maria Tereza creează prima bursă de valori în adevăratul înţeles al cuvântului, adică o piaţă organizată, având un statut si un regulament propriu de funcţionare.

    “Dematerializarea” schimbului. Unul din principalele obiective ale organizării schimburilor în cadrul bursei il reprezintă asigurarea operativităţii tranzacţiilor comerciale si financiare, realizarea acestora pe o bază standardizată. Necesitatea extinderii si intensificării circuitului comercial a generat de timpuriu o tendinţă de “dematerializare”a mărfurilor; de la bunuri corporale determinate s-a trecut la mostre, eşantioane reprezentative pentru utilitatea mărfii. Pe măsura consacrării de uzanţe comerciale, procesul merge mai departe, de la eşantion trecându-se la tipuri si denumiri uzuale, adică la calităţi abstracte de marfă, pe baza cărora se încheie contractele comerciale. În acest fel bursa simplifică la maximum activitatea de tranzacţionare, reduce negocierea la elementele sale esenţiale: sensul operaţiunii (vânzare / cumpărare), marfa, cantitatea, preţul, termenul de livrare.

    Comerţul de bunuri viitoare. Procesul de dematerializare a mărfii creează premisele tehnice ale dezvoltării tranzacţiilor cu “bunuri viitoare”, adică mărfuri care sunt prezente la încheierea contractului doar sub formă de eşantion sau prin imaginea lor abstractă, ca tipuri de marfă. În acest fel, tranzacţia tradiţională – vânzarea cu livrarea imediată a mărfii si plata preţului – este dublată de formula executării contractului la un anumit termen de la încheierea acestuia.

    Extinderea creditului. Dacă în comerţul la termen executarea tranzacţiei este amânată până la o dată viitoare, în cazul creditului comercial se face o departajare a momentului livrării mărfii de cel al plăţii preţului: vânzarea pe credit înseamnă livrarea imediată si plata ulterioară.  Odată cu  separarea  în timp  a  celor  două  operaţiuni pe care le presupune actul 

vânzării, se deschide un întreg proces de creare de efecte de comerţ.

Banii de hârtie si titlurile de stat. Implicarea statului în calitate de debitor, prin emisiunea de bonuri de tezaur în vederea atragerii de fonduri pentru visterie, sporeşte rapid volumul hârtiilor de valoare în circulaţie. Pentru ca aceste titluri să aibă credibilitate, era necesară o piaţă unde să poată fi lichiditate, transformate în bani; băncile si apoi bursa îsi asumă acest rol de piaţă secundară, adică de piaţă “la a doua mână”, pentru titluri care au fost emise anterior. Cu cât nevoile de împrumut ale statului sunt mai mari, cu cât firmele emit mai multe hârtii de valoare, cu atât această piaţă este alimentată mai abundent, cu atât rolul său în economie creşte. Extinderea utilizării hârtiilor de valoare impune deci formarea unei pieţe pentru aceste titluri, care să asigure reconectarea lor la lumea valorilor reale.

    Societăţile pe acţiuni. Un proces care vine să sporească importanţa bursei este apariţia societăţilor pe acţiuni. Valorificarea oportunităţilor comerciale pe care le deschid marile descoperiri geografice, bogăţiile “lumii noi” se realizează în principal sub forma juridică a companiilor sau a societăţilor pe acţiuni. O astfel de societate apare în Anglia la mijlocul secolului al XVI-lea, Moscovy Companie, dar cele care vor reprezenta simbolul succesului comercial al epocii sunt Compania (Olandeză) a Indiilor Orientale (Oost Indische Companie), înfiinţată în 1602, la Amsterdam, si mai ales celebra Companie (Engleză) a Indiilor Orientale (East India Company), înfiinţată în Anglia în 1599 si obţinând un privilegiu (monopol) imperial în 1600.

    Constituirea societăţilor pe acţiuni a reprezentat baza corporaţională a expansiunii comerciale si, totodată, o principală sursă de creare de hârtii de valoare: extinderea afacerilor a generat nevoia de surse financiare, în speţă de atragere a capitalului prin emisiunea publică de acţiuni. Ca atare, a apărut cu necesitate si o piaţă pe care aceste titluri puteau fi cumpărate de către cei care doreau să investească în societăţile emitente sau puteau fi vândute si retransformate în bani; este vorba de bursa de valori.

CAPITOLUL 1

BURSA DE VALORI -CARACTERIZARE 1

1.1.Mondializare progresivă 1

1.2.Începuturile bursei 3

1.3.Definirea bursei 5

  1.4.Titlurile financiare 7

1.5.Structura pieţei financiare 10

1.6.Funcţiile bursei în economie 13

CAPITOLUL 2 11

PREZENTAREA BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI      18

2.1.Bursa în Romănia 18

2.2.Organizarea Bursei de Valori Bucureşti 18

  2.3.Cota Bursei de valori Bucureşti 20

  2.4.Înscierea valorilor mobiliare la Cota bursei 28

2.3.1.Proceduri şi condiţii 28

2.3.2.Suspendarea,retogradarea şi retragerea de la Cota bursei 33

2.4.Sistemul de tranzacţionare al Bursei de valori Bucureşti 33

2.4.1.Tipuri de ordine 34

  2.4.2.Ordine comune 34

  2.4.3.Ordine condiţionate 36

      2.4.4.Restricţii de timp 37

  2.4.5.Termeni speciali de execuţie a ordinelor 38

  2.4.6.Priorităţi în executarea ordinelor 39

  2.4.7.Stările pieţei 40

  2.4.8.Pieţele secundare ale Bursei de Valori Bucureşti

CAPITOLUL 3

MANAGEMENTUL BURSIER 45

3.1.Conducerea bursei 45

3.2.Tranzacţii la Bursa de Valori Bucureşti 47

3.2.1.Compensarea şi decontarea tranzacţiilor 48

  3.2.2.Riscul de neplată 49

  3.2.3.Registrul Bursei de Valori Bucureşti 50

  3.2.3.Fondul de Garantare 50

  3.3.Informatizarea bursei 51

  3.3.1.Întroducerea noului sistem de tranzacţii la BVB 56

CAPITOLUL 4

INDICII BURSIERE 64

 4.1.Formarea cursului şi trendului bursier 64

4.2.Clasificarea indicilor bursiere 66

4.3.Construcţia indicilor bursiere 69

4.4.Calculul indicilor bursiere 72

4.5.Indici bursieri reprezentativi 74

4.5.1.Indici bursieri naţionali 74

4.5.2.Indici bursieri internaţionali 77

4.6.Indicii Bursei de Valori Bucureşti 77

4.6.1.Indicile BET 77

4.6.2.Indicele BET-C 80

CAPITOLUL 5

CONCLUZII ŞI PROPUNERI 82

5.1.Analiza pieţei finaciare 82

5.2.Concluzii şi propunerii privind Bursa de Valori Bucureşti 84

BIBLIOGRAFIE 86

Anexa I 87

Anexa II 90