Apariţia călătoriilor turistice s-a produs încă antichitate, iar activităţi turistice în spaţiul rural au început a fi practicate empiric din aceeaşi perioadă. Din a doua jumătate a secolului XX, turismul rural s-a impus încet dar consecvent, în special pe pieţele turistice din ţările dezvoltate economic, puternic industrializate şi cu un grad de urbanizare ridicat, caracterizat printr-o densitate sporită.
Turismul rural reprezintă atât posibilitatea reîntoarcerii la natură, la ceea ce înseamnă pur, curat, nealterat, precum şi o reîntoarcere la originile poporului.
1.1. Concepte şi definiţii specifice
Deşi turismul practicat în mediul rural atrage doar 10-15% dintre turişti, iar creşterea ponderii acestui tip de turism este dificil de apreciat în cifre, din cauza practicării lui şi în multe unităţi de cazare neclasificate, diverşi autori îl caracterizează ca un sector în creştere. Încă din 1996, Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) aprecia că „turismul rural este salvarea ţărilor europene”, acoperind activitatea turistică organizată şi condusă de populaţia rurală şi bazată pe potenţialul natural, antropic şi uman propriu.
În ceea ce priveşte turismul practicat în mediul rural, literatura de specialitate două noţiuni: turismul rural şi agroturismul sau turismul verde. Specialiştii în domeniu au păreri diferite în ceea ce priveşte definirea lor: unii le consideră sinonime, alţii consideră că una o înglobează pe cealaltă. Iată de ce programele Leader I, II şi III, iniţiate de Comisia Europeană, cât şi raportul „Turismul Rural în cele 12 state ale CE” (1987) accentuează necesitatea unei definiri exacte a turismului practicat în mediul rural, care ar uşura atât „vânzarea” acestui produs, cât şi conturarea strategiilor pentru dezvoltarea acestui sector în întreaga lume.
Manifestul Turismului Rural (Franţa, 1955) este considerat document de bază care sintetizează filosofia şi obiectivele turismului rural. Acesta este:
- un factor de dezvoltare economică, socială şi umană pentru lumea rurală faţă de dezvoltarea industrială a oraşelor;
- o alternativă de relaxare care satisface necesităţile generate de viaţa urbană modernă, căutând în acelaşi timp conservarea patrimoniului istoric, arhitectonic şi cultural al ţării şi echilibrul şi integrarea în mediul înconjurător şi în natură.
Conform Manifestului, prin turism rural se înţelege „întreaga valorificare turistică a lumii rurale, care are ca protagonist şi destinatar al profitului său propria societate rurală”.
În accepţiunea OMT şi a mai multor organizaţii europene, turismul rural este „o formă a turismului care include orice activitate turistică organizată şi condusă în spaţiul rural de către populaţia locală, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane), precum şi dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice”.
Această definiţie are la bază următoarele trăsături ale turismul rural:
localizarea în zonele rurale;
construirea produsului turistic pe baza caracteristicilor lumii rurale;
caracterul tradiţional;
diversitatea formelor de prezentare.
Definiţia cea mai utilizată este aceea care consideră turismul rural ca activitate turistică realizată în spaţiul rural, alcătuită dintr-o ofertă integrată de relaxare, îndreptată spre o cerere a cărei motivaţii este contactul cu mediul înconjurător autohton şi interrelaţionarea cu societatea locală (Comisia Comunităţii Europene).
Elementele care alcătuiesc definiţia anterioară a turismului rural sunt următoarele:
- să se realizeze în mediul rural, înţelegând prin acesta mediul înconjurător compus din peisaje naturale, cu caracter eminamente agrar.
- o ofertă integrată de relaxare compusă din diferite elemente: cazare, restaurante, activităţi complementare, artizanat şi produse locale;
- o motivaţie bazată pe contactul cu mediul înconjurător, unde turistul caută natura, arheologia tradiţională, gastronomia proprie, tradiţii, obiceiuri populare, etc.;
- interrelaţionarea cu societatea locală, ceea ce impune comunicarea şi participarea comunităţii locale.
Principiul fundamental al turismului rural este că trebuie să fie exercitat de locuitori dintr-un spaţiu rural, fie ei agricultori sau nu. Beneficiile economice şi sociale ale activităţii trebuie să se răsfrângă asupra populaţiei şi în nici un caz nu se urmăreşte înlocuirea activităţilor populaţiei cu turismul, ci completarea lor.
Din studiile efectuate reiese că agroturismul face referire la diferitele forme de turism aflate în legătură directă cu activităţile agricole. Această formă specifică de turism rural este bazată pe asigurarea în cadrul gospodăriei ţărăneşti a serviciilor de cazare, masă, agrement şi altele complementare acestora. Este practicată de micii proprietari din zonele rurale, de obicei ca activitate secundară; activitatea desfăşurată în ferma proprie rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit .
