IMPOZITELE INDIRECTE – RESURSĂ IMPORTANTĂ A VENITURILOR FISCALE ALE STATULUI
În ţările dezvoltate , de regulă , aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale ale statului este mai mic decât cel al impozitelor directe.
În ţările în curs de dezvoltare , ponderea impozitelor indirecte o devansează pe cea a impozitelor directe în totalul veniturilor fiscale ale statului.
Tendinţa din ultimii ani , mai ales 1998 şi 1999 în sistemul fiscal românesc , este de creştere pronunţată a ponderii impozitelor indirecte , ca rezultat al imaturităţii sistemului , al unei politici fiscale haotice şi fără perspectivă , precum şi al unui aparat fiscal nemotivat , nestructurat şi neadecvat în totalitate menirii sale .
Impozitul indirect , în sistemele fiscale , nu este perceput conform principiului echivalenţei şi prin urmare el nu mai este deci considerat ca un cvasipuţ achitat în mod voluntar drept plată pentru serviciile furnizate .
Prelevat conform principiului capacităţii contributive , el are o natură obligatorie şi de constrângere şi în plus el este resimţit ca o sarcină.
Impozitul indirect poate fi un instrument în serviciul eficacităţii. El joacă acest rol în cadrul a două funcţii ale statului , respectiv funcţia de alocare şi funcţia de regularizare.
Două ipoteze justifică în mod obişnuit utilizarea impozitului în scopuri de alocare : existenţa efectelor externe şi dorinţa tutelară a statului.
Existenţa efectelor externe constituie un obstacol în calea alocării optimale a resurselor. În cazul unor efecte negative externe , generatoare de divergenţe între costurile private şi costurile sociale, impozitele corectează acest eşec al pieţei , restabilind preţuri optimale. Impozitul selectiv asupra vânzării de anumite bunuri , poate fi justificată prin necesitatea de a internaliza efectele negative provocate prin consumatorii lor , preţul de vânzare reflectând atunci adevăratul lor cost social.
Impozitarea alcoolului şi a tutunului , de exemplu , răspunde la acest obiectiv , rolul său disuasiv satisfăcând pe de o parte dorinţa statului de a pune aceste bunuri sub tutelă.
Prin acţiunea sa tutelară , statul subscrie preferinţele sale proprii preferinţelor individuale în scopul de a maximiza interesul colectiv. Această tutelă corectoare se bazează pe insuficienta informare a indivizilor care reacţionau împotriva propriilor interese.
Impozitele indirecte constituie împreună cu cele directe şi cu cheltuielile publice , o variabilă a politicii bugetare. Politicile care privilegiază acţiunea asupra cererii globale utilizează impozitele ca mijloace de stabilizare conjuncturală.
În practică impozitele indirecte răspund la trei obiective :
Finanţarea producţiei de bunuri şi servicii „colective pure ” ;
Finanţarea deficitului exploatărilor monopolurilor publice care funcţionează cel mai adesea în situaţia unor randamente crescătoare ;
Operarea unor realocări optimale a resurselor.
Impozitele indirecte considerate un mod normal de finanţare a cheltuielilor publice trebuie să concilieze patru preocupări enunţate de Adam Smith :
a) Justeţea : egalitatea în faţa impozitului ;
b) Certitudinea : realizarea unei asiete fiscale obiective , care să elimine arbitrajul în stabilirea impozitului şi care să fie viabilă ;
c) Comoditatea : stabilirea unor reguli simple din punct de vedere al înţelegerii susceptibile , deci de a favoriza acceptabilitatea socială a sistemului fiscal ;
d) Eficacitatea : finanţarea cheltuielilor publice cu cel mai mic cost .
În concepţia economistului Iulian Văcărel, preferinţa pentru impozitele indirecte se poate explica prin aceea că :
necesită o perioadă scurtă de timp din momentul luării deciziei de instituire a impozitului printr-un act normativ şi până devin operaţionale ;
reclamă cheltuieli modice de aşezare , percepere şi urmărire ;
sunt mai voalate , fiind cuprinse în preţul de vânzare al produselor , iar nemulţumirea cumpărătorilor se îndreaptă asupra agenţilor economici care practică preţuri majorate , iar nu a statului care a ordonat sporirea impozitelor , ce a dus la scumpirea acestora ; cumpărătorul nu ştie cât din preţul plătit pentru produsul (serviciul) achiziţionat revine agentului economic şi cât ajunge în tezaurul public .
Milton Friedman , laureat al premiului Nobel pentru economie , surprinde unele dintre atuurile impozitelor indirecte .
Astfel „ prin utilizarea aproape exclusivă a impozitelor indirecte s-a reuşit eliminarea aproape totală a evaziunii şi ca urmare , nivelul general de taxare a scăzut , permiţând indivizilor şi corporaţiilor să-şi exprime liber opţiunea pentru consum şi investiţii ”.
CUPRINS
I. CARACTERIZARE GENERALĂ A IMPOZITELOR INDIRECTE
ÎN PERIOADA DE TRANZITIE
1.1. Conţinutul şi rolul impozitelor; ….Pg.1
1.3.1. Principii de politică financiară; …pg 4
1.3.3. Principii social-politice; ...pg. 5
1.4. Impozitele indirecte-resursă importantă a veniturilor fiscale ale statului; pg. 5
1.5. Armonizarea legislaţiei române cu cea comunitară, în materie de impozite indirecte; …pg.9
II. TAXELE DE CONSUMAŢIE … pg.12
2.1. Taxele speciale de consumaţie- Accizele- … pg.12
2.1.1. Caracterizarea accizelor;
2.1.2. Modul de determinare al accizelor; … pg.13
2.1.3. Scutiri de la plata accizelor; pg. 15
2.1.4. Evoluţia sistemului de impozitare prin accize; … pg.18
2.2. Taxele generale de consumaţie : caracteristici generale; … pg.19
2.2.1. Impozitul pe cifra de afaceri brută; … pg. 20
2.2.2. Impozitul pe cifra de afaceri netă : impozitul pe circulaţia mărfurilor şi taxa pe valoarea adăugată; … pg. 20
III. TAXELE VAMALE … pg. 41
3.1. Caracterizarea taxelor vamale; … pg. 41
3.2. Clasificare taxelor vamale; …pg 43
3.4. Participarea taxelor vamale la formarea veniturilor bugetare; … pg.55
IV. STUDIU DE CAZ
