Statul exprimînd interesele cetăţenilor săi în diferite ramuri ale vieţii, elaborează şi aplică o anumită politică – economică, socială, ecologică, demografică etc. Funcţia de reglare a statului în sfera economică se manifestă în forma financiar-bugetară, monedă şi credit, mecanismul preţurilor, care reprezintă un mijloc de corelaţie între subiectul şi obiectul sistemului de stat al reglării economice.

    Sistemul financiar-bugetar include relaţiile sociale privind formarea şi utilizarea resurselor financiare ale statului – fondurile bugetare şi extrabugetare. El este conceput pentru a asigura o dezvoltare efectivă a economiei, realizarea funcţiei sociale şi alte funcţii ale statului. O “artera” importanta a sistemului financiar-bugetar o reprezintă impozitele .

    Evoluţie istorică a impozitelor, diversitatea lui de la un stat la altul şi îndeosebi condiţiile perceperii practice oferă deducţie unor concepţii despre impozite. Pe lîngă acestea, evoluţie istorică a impozitelor a fost însoţită mai ales în perioada contemporană de caracterizări şi teorii doctrinare care justifică necesitatea şi rolul impozitelor.

    Cu însemnătate concepţională mai mare, în evoluţia de pînă acum a doctrinei financiar-fiscale sînt acreditate teoria echivalenţii impozitelor şi teoriile cu argumente de natură financiară.

    Teoria echivalenţei impozitelor a fost formulată de cele mai multe ori concis, afirmîndu-se de exemplu că “impozitele reprezintă preţul serviciilor prestate de stat” sau că impozitele “sînt preţuri stabilite prin constrîngere pentru serviciile guvernamentale”.

    În ultimele decenii, teoria echivalenţei impozitelor a fost actualizată în Statele Unite ale Americii unde Tribunalul Suprem Federal într-un litigiu fiscal s-a exprimat astfel: “Puterea de a impune, indispensabilă pentru existenţa oricărui guvern civilizat, se exercită în baza presupunerii unui echivalent restituit contribuabilului prin protecţia persoanei şi a proprietăţii sale, prin crearea şi menţinerea unor avantaje publice de care el profită”. Această actualizare a teoriei echivalenţei impozitelor, mai mult decît formulările teoretice anterioare oferă şi caracterizarea echivalentului pe care statul modern îl acordă contribuabilului plătitor de impozite şi care constă atît în protecţia persoanelor şi a proprietăţii lor, cît şi în toate avantajele publice social-culturale.

    Facultatea sau capacitatea contributivă a cetăţenilor în statele moderne se apreciază raţional ca fiind determinată de venitul sau profitul net al oricărui patrimoniu sau activităţii lucrative. Realizarea unui venit sau profit net ca diferenţă pozitivă între veniturile şi cheltuielile curente ale unui patrimoniu sau activităţii lucrative este condiţia elementară a perceperii de impozite şi implicit a existenţei unei capacităţi sau facultăţi contributive nu numai a persoanelor fizice ci şi a celor juridice.

Impozitul reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor sale. 

    La etapa actuală s-a ajuns la următoarea definiţie a impozitului: “Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil datorată conform legii bugetului de stat de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile pe care le obţin sau pentru bunurile pe care le posedă” .

    Din definiţia de mai sus putem constata următoarele:

1. Impozitul este o contribuţie bănească în sensul că persoanele fizice şi juridice sînt datoare să participe după anumite criterii la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii, necesare finanţării unor trebuinţe social-economice în folosul întregii colectivităţi. Forma pecuniară a impozitelor e obişnuită în statele moderne însă nu este exclusivă deoarece chiar şi în perioada contemporană s-a recurs alăturat impozitelor datorate şi plătite în bani la impozite în natură.

Impozitele în bani sînt cu totul predominante deoarece şi cheltuielile publice se efectuează în bani respectiv prin repartiţia şi întrebuinţarea unor sume de bani.

    În mod excepţional, unele impozite cum este cel funciar s-au perceput în natură prin obligarea producătorilor agricoli să plătească statului, cu titlu de impozit, o anumită parte din producţia anuală de cereale. Impozitele în natură în acest fel au fost reglementate cu aplicabilitate temporară şi excepţională justificat de împrejurări excepţionale de seceta şi alte cauze naturale, reprezentând un mijloc de intervenţie a statului în scopul protecţiei consumului intern de produse agricole la preţuri corespunzătoare.

    Prin prisma acestor condiţionări, în timp ce impozitele în bani se stabilesc în funcţie de cuantumul bănesc al veniturilor, de valoarea exprimată în bani a clădirilor, terenurilor şi altor bunuri pentru care se datorează, impozitele în natură se stabilesc ca părţi cantitative – fixe sau în creştere – din producţia agricolă a fiecărui contribuabil debitor.

2. Este o contribuţie obligatorie în sensul că toate persoanele fizice şi juridice care beneficiază de acţiunile sau obiectivele finanţate din fondurile generale ale societăţii trebuie să participe la formarea acestor fonduri.

3. Impozitele sînt prelevări cu titlu nerambursabil în sensul că odată făcute în scopul formării fondurilor generale ale societăţii, ele sînt utilizate numai la finanţarea unor acţiuni şi obiective necesare tuturor membrilor societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup.

4. Stabilirea autoritară unitară a impozitelor prezintă importanţă sub două aspecte: cel al instituirii exclusiv de către organele de stat cărora li s-a rezervat această competenţă şi cel al reglementării unitare prin norme fixe aplicabile pe întreg teritoriul statelor şi pentru toţi contribuabilii.

    Instituirea impozitelor exclusiv de către organele parlamentare în mod autoritar a devenit esenţială în statele moderne şi contemporane – aşa cum rezultă din evoluţie istorică a impozitelor, pentru a se evita arbitrarul şi abuzurile aparatului fiscal.     În condiţiile generalizării impozitelor în statele contemporane a devenit necesară şi reglementarea şi aplicarea lor pe întreg teritoriul fiecărui stat, respectiv în toate diviziunile administrativ-teritoriale. 

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

1.1    Noţiunea de impozit şi elementele sale.

1.2   Clasificarea impozitelor

1.3   Reglementarea juridică a impozitului pe venit în unele ţări dezvoltate.

CAPITOLUL II

REGIMUL JURIDIC AL IMPOZITULUI PE VENIT PERCEPUT DE LA PERSOANELE CARE PRACTICĂ ACTIVITATE DE ANTREPRENORIAT

2.1   Accepţiuni generale privind impozitul pe venit a persoanelor ce practică activitatea de antreprenoriat

2.2.   Impozitul pe venit reţinut de la persoane juridice.

2.3   Impozitul pe venit perceput de la persoanele fizice ce practică activitatea de antreprenoriat

CAPITOLUL III

3.1   Regimul juridic al impozitului pe venit perceput de la persoanele fizice

3.2   Impozitul pe venit reţinut la sursa de plată 

ÎNCHEIERE

Bibliografie