Educația a reprezentat întotdeauna o componentă extrem de importantă a culturii și a progresului unui popor. Caracterul metamorfozabil al educației, faptul că se adaptează în permanență progresului științei și tehnologiei, dar și cerințelor și gusturilor tinerei generații ne dovedește, o dată în plus, faptul că educația este o componentă activă a culturii.
Procesul de învățământ actual păstrează în centrul său nevoile celui educabil, în funcție de care își stabilește obiectivele. Conținutul învățării se modifică treptat, urmărind dobândirea competențelor practice, din partea elevilor. Dar cel mai important salt în ultimii ani s-a înregistrat la nivelul metodelor, mijloacelor și tehnologiilor folosite în educație.
Progresul tehnologic rapid al ultimilor ani a determinat și o modificare considerabilă a metodelor și procedeelor de lucru din cadrul educației, modificând, în același timp și percepția asupra „tradiționalului” și „modernității”. Astfel, metode de învățământ considerate în urmă cu câțiva ani ca fiind „moderne”, acum pot fi catalogate ca tradiționale, iar locul celor moderne a fost ocupat de noua generație de metode, și anume cele din era digitală, aflate în continuă perfecționare și răspândire.