Având în vedere complexitatea domeniului  audio-vizual  şi faptul că acest domeniu  se află  în proces de derulare  şi  in permanentă schimbare  m-a  motivat să abordez radioul  din  cele două perspective : perspectiva tradiţională  şi  perspectiva  modernă. Mi-am ales această temă  ţinând cont  şi de faptul că îmi va oferi cadrul teoretic  a ceea ce intenţionez să  fac în viitor .  Într-o oră a vieţii derulate frenetic , în care informarea promptă, oportună, pe segment  scurt  este primordială ,  abordarea radioului  , evoluţia lui  de-a  lungul  timpului   cât  şi  importanţa  actuală  acordată  acestuia,  au constituit pentru  mine întrebări la care am încercat să le găsesc  posibile răspunsuri .

Demersul meu a luat naştere, pe de altă parte , din dorinţa de  a aborda un domeniu care până în 1990 nu a fost studiat  îndeajuns, abia după 1990, presa audio-vizuală  începea să fie studiată şi comentată de către public cu o voluptate neîntâlnită până atunci.

Această lucrare încearcă să sintetizeze modalitatea de evoluţie a radioului , ce funcţie  îndeplinea ea până în 1990  şi cum s-a diversificat de-a lungul timpului.

-comod(poate fi ascultat în circumstanţe  diferite)  

-rapid(informaţia poate fi transmisă concomitent  cu derularea  evenimentului-  transmisiune  în direct  de la faţa locului).

-ascultarea  poate fi  acţiune secundară,cu impact informaţional şi emoţional; a asculta  radioul  şi a desfăşura o acţiune de bază este deja o  obişnuinţă.

         Atenţia distributivă,cultura generală care ajută la “prelungirea” înţelesurilor  prime şi delectarea simultan cu informarea sunt atu-uri  ale procesului de ascultare a radioului.

        Radioul este cel mai ieftin mijloc de informare şi culturalizare,uneori singurul(mai ales pentru categoria de vârstnici ,în zone montane sau izolate). Este responsabilitatea  producătorilor şi directorilor  de programe de a formula proiecte în care  dimensiunea culturală  să aibă o pondere apreciabilă.

        Radioul a devenit spectacolul trăit gradual , de la ascultarea familială,în 1920, la  ascultarea  individuală(în 1950, graţie tranzistoarelor).  El propune coparticiparea  receptorilor , îi desemnează  spectatori ai unui eveniment , care se derulează chiar în acele momente şi care se transmite în direct  la radio.

         Apariţia radioului se datorează  oamenilor  de ştiinţă  care au descoperit resursele tehnice  fără de care acest canal mediatic  n-ar fi existat  motiv  pentru care  în primul capitol  am  încercat să aduc în prim plan modul cum a luat naştere radioul  , care sunt oamenii de ştiinţă care au contribuit la descoperirea lui, şi,de asemenea  începuturile şi evoluţia lui  în România.

Mi-am  propus să abordez,tot  în acest capitol, funcţiile radioului  public:funcţia de informare,funcţia de culturalizare şi funcţia de divertisment,funcţii care se bucură încă de o actualitate la radioul public. 

Pe  aceeaşi linie  a modalităţii evolutive  a radioului  am încercat  să sintetizez modul cum s-a manifestat radiodifuzinea în lume şi cum s-a manifastat în România. Cel de-al II-lea capitol este dedicat radioului modern. În demersul meu  în analiza modernităţii radiofonice   mi-am propus să tratez succint  şi funcţiile  radioului.

Pentru  a sintetiza cât mai bine aspectele radioului înainte şi după  revoluţia din 1989 am realizat  o analiză  a  audienţei radioului  în România post-comunistă cât şi aspectele  economice  ale radioului  public in comparaţie cu  radioul privat.

Modernitatea este marcată şi prin apariţia diverselor forme de radio:radioul local, radioul regional,radioul naţional , ca mai târziu să apară radioul online.

Cel de-al III-lea capitol  care constituie studiul  de caz constă în interpretarea sondajului de opinie realizat de Institutul Social Oltenia în anul 2003. Intenţia mea a fost de a analiza, în rândul populaţiei din Craiova, care este audienţa posturilor publice naţionale în comparaţie cu  cele private , importanţa acordată radioului în comparaţie cu presa  şi televiziunea  şi totodată  preferinţele  publicului din Craiova.

Finalitatea  demersului  meu vizează  şi interpretarea sondajului de opinie în rândul ascultătorilor  Radio Oltenia Craiova prin care am urmărit să identific emisiunile şi programele agreate de ascultătorii Radio Oltenia Craiova. 

Radioul a fost şi va rămâne un mijloc de informare comod, rapid şi foarte ieftin. El a apropiat diverse civilizaţii ,asumându-şi riscul adresării către un public eterogen ca pregătire şi preocupări pe care îşi propune să-l informeze şi să-l formeze. 

Radioul pătrunde atât în intimitatea individului pe care îl găseşte acasă, dar poate deveni în acelaşi timp un bun însoţitor pentru public,atent şi responsabil,care dă individului posibilitatea  unor trăiri imaginative.

       În  ultimul  deceniu  al  secolului  XX, radioul  a  devenit  ceva  de  la  sine  înţeles. Nu  există  loc in lume, oricât  de  îndepărtat  unde  să  nu  ajungă  undele  radio. În  prezent  la  nivel  mondial  există  peste  40.000  de posturi  de  radio.

        Apariţia  radioului  ca  mijloc  de  comunicare  în  masă  a  fost  posibilă  datorită  preocupărilor  oamenilor  de  ştiinţă, care  au  descoperit  resurse  tehnice  fără  de  care  acest  canal  mediatic  nu  ar  fi  existat. Radioul  este  tânăr, istoria  sa  nu  are  decât  cu  puţin  peste  o  sută  de  ani..

       Cei  mai  importanţi  oameni  de  ştiinţă  care  au  participat  la  descoperirile  tehnice  au  fost : Samuel F.B. Morse care a constituit un telegraf  funcţional,privit  cu suspiciune de lumea tehnicii,Alexander Bell,care  în anul 1876 a reuşit să transmită  vocea  umană  prin cabluri  electrice,fizicianul  englez  James  Clerk  Maxwell  care  a  dezvoltat  pe  la  mijlocul  secolului  al – XIX – lea  teoria  sa  despre  undele  electromagnetice  pe  care  germanul  Heinrich  Hertz  avea  să  o  confirme  mai  târziu.

       Hertz  a  reuşit  pentru  prima  dată  în  1886  să  demonstreze  existenţa  undelor  electromagnetice  şi  astfel  a  început  epoca  radioului ; mai  târziu, în  anul  1894  Aleksander  Stepanovici  Popov  a  inventat  antena; aceste  două  descoperiri  au  creat  condiţiile  necesare  celui  care  este  considerat  “părintele  radioului”  Guglielmo  Marconi, din  Bologna  care  în  anul  1895  a  început  experimentele  de  utilizare  a  undelor   radio  pentru  transmisiile  fără  fir. 

Marconi  nu  a  experimentat  cu  voci  sau  muzică,  ci  cu  semnale  morse; în  1899, a  reuşit  prin  invenţia  sa  să  traverseze  Canalul  Mânecii  şi  doi  ani  mai  târziu  chiar  Atlanticul  de  Nord. 

        Edison  a  realizat  prima  imprimare  a  vocii  umane  pe  aparatul  construit  de  el, numit  fonograf  cu  ajutorul  căruia  a  reuşit  să  păstreze  vocea, iar  în  1896  Guglielmo  Marconi  transmitea  vocea  cu  ajutorul  undelor  electromagnetice.

        Reginald A. Fessenden a avut ideea radiodufuziunii, vocea lui fiind  auzită  în căşti. Invenţia lui Lee De Forest,audio-ul, lampa sau tubul  cu vid va duce  la amplificarea transmisiei radio şi a însemnat dezvoltarea  acestuia;aparatul de radio se va perfecţiona şi în acelaşi timp va deveni portabil. David Sarnov  va fi primul  raporter radio, care  va comenta  în direct  în anul 1912  un eveniment  internaţional, cu  impact tragic:scufundarea  vasului”Titanic”.  Întreaga Americă va trăi  simultan cu naufragiaţii dezastrul timp de 72 de ore.  Ziua  de  15  iunie  1920  reprezintă  momentul  de  cotitură  în  utilizarea  în  favoarea  publicului, a  noului  mijloc  de  comunicare  în  masă.

       De  la  gara  din  Chelmsford (SUA)  a  fost  transmis  un  concert  al  cântăreţei  Nellie  Melba, care  a  fost  recepţionat în  mai  multe  regiuni  americane.

       În  acelaşi  an  la  Pittsburgh  ia  fiinţă  primul  post  oficial  de  radio. Programele  vorbite, transmiterea  de  ştiri  şi  muzică  în  cele  mai  îndepărtate  colţuri  ale  lumii  vor  deschide  oamenilor  posibilităţi  nebănuite  până  atunci , de  cunoaştere a evenimentelor  ce  se  desfăşoară  în  lume, cu  o  viteza  de  care  presa  scrisă  nu  dispune  nici  în  prezent. Edwin Amstrong a fost cel care a inventat radiodifuziunea FM. În 1933 cercetările sale s-au concretizat  în definirea undelor FM.

      În  perioada  de  pionierat  a  radioului, industria  germană  de  transmisiuni  a  trăit  mai  mult  din  sarcinile  încredinţate  de  către  armată, mai  ales,  trupele  terestre  şi  cele  de  marină. 

        Pe  vremea  aceea  nu-i  venise  nimănui  ideea  de  a  folosi  undele  radio  astfel  decât  pentru  transmiterea  de  ordine  sau  sarcini  de  serviciu, adică  de  a  le  folosi, de  pildă  pentru  transmisiile  muzicale  sau  de  divertisment. Instalaţiile  de  emisie  au  fost  rechiziţionate  în  totalitate  pentru  scopuri  militare.

        Deşi  calitatea  tehnică  lăsa  mult  de  dorit  apelarea  la  transmiterea  fără  fir  a  informaţiilor  s-a  transformat  într-o  practică  de  rutină. Iar tehnica  a  ajuns  rapid  în  situaţia  de  a  putea  asigura  transmisii  radio  pentru  oricine.

        Încă  din prima  jumătate  a  acestui  secol, oamenii  politici  au  folosit  radioul  ca  mijloc  de  propagandă.

      De  exemplu,  Hitler  a  redus  numărul  ziarelor  la  jumătate, a  ars  cărţi, dar  a  considerat  radioul  ca  fiind  un  mijloc  de  constrângere  colectivă  a  conştiinţelor  şi  s-a  folosit  de  posibilităţile  adresării  prin  radio.

      Lăsând  la  o  parte  aceste  tendinţe  putem  considera  important  faptul  că  radioul  a  devenit  un  mijloc  de  transmitere  a  informaţiilor, indiferent  de  genul  acestora, un  partener  al  presei  scrise, iar  apoi  şi  al  TV, în  sistemul  mass-media.

         La  începuturile  radioului, ştirile  erau  citite  din  ziare, fără  o  prelucrare  a  textelor, pentru  a  răspunde  specificului  noului  mijloc  de  comunicare.

        În  timp  însă  modalităţile  publicistice  au  fost  perfecţionate şi adaptate  acestui  nou  tip  de  suport. În  acelaşi  timp  a  apărut  profesia  de  gazetar  radio  în  care  cel  ce-şi  propune  să  o  practice  are  nevoie  de  calităţi  specifice  şi  de  cunoştinţe  temeinice  de  publicistică  radio.

        Începuturile  şi  evoluţia  radioului  în  România  sunt  condiţionate  de  evoluţia  societăţii  şi  de  dezvoltarea  tehnicii  în  anumite  perioade  istorice. Mărturiile  arhivistice, Fonoteca  de  aur, revista  radioului  ( care  a  purtat  mai  multe  denumiri  de-a  lungul  propriei  sale  istorii), sunt  repere  demne  de  investigaţia  detaliată. Arhiva  Societăţii  Române  de  Radiofuziune ( post  public  naţional  şi  unic, până  la  Revoluţia  din  decembrie  1989)  păstrează  texte  ale  emisiunilor  din  1932, primele  texte  ale  conferinţelor  difuzate  la  radio  şi  colecţiile  incomplete  ale  revistelor  “Radiofonia” , “Radio  România” , “Radio  Adevărul” , “ Radio  Universul”. În  colecţiile  Societăţii  Române  de  Radiodifuziune  sunt numeroase  fotografii  care  ilustrează  istoria  Radiofoniei  şi  culturii  româneşti.

        Dacă  îmi   propun  să  punctez  momentele  importante  în  apariţia  radioului  la  noi  în  ţară, nu  pot  trece  peste  primele  încercări  reprezentate  de  radiotelegrafie  care şi-a  găsit  prima  aplicaţie  practică  în  ţara  noastră, în  anul  1908  prin  instalarea  la  Constanţa  a  primului  post  de  către  serviciul  Marinei  Române. În  anul  următor  marina  militară  a  instalat  trei  posturi  sistem  Telefunken  la  Călăraşi, Giurgiu  şi  Cernavodă.

        Un  nou  post  cu  puterea  de  150  Kw  a  fost  instalat  în  anul  1916  la  Herăstrău, dar  din  cauza  războiului  a  fost  evacuat  în  luna  noiembrie  a  aceluiaşi  an  în  Moldova  şi  reinstalat  la  Botoşani, iar  în  februarie  1917  transferat  la  Iaşi  pe  dealul  Copoului, ca  din  1918  după  semnarea  armistiţiului  acesta  să  fie  readus la  Bucureşti. Odată  drumul  deschis, instalarea  şi utilizarea  acestor  posturi  va  deveni  un  fapt  normal  pentru  acele  vremuri  astfel  încât  în  anul  1920, la  Universitatea  din  Bucureşti, a  fost  introdus  primul  curs  de  radiocomunicaţii, iar  în  1921  Guvernul  de  la  acea  dată  a  hotarât  înfiinţarea  unei  reţele  de  posturi  radiotelegrafice  care  să  acopere  întreg  teritoriul  naţional.

        Un  moment  important  în  evoluţia  radiofoniei  româneşti  a  fost  în  iulie  1925  cânt  s-a  transmis  prima  emisiune  în  limba  română. Astfel  au  devenit  posibile  primele  audiţii  publice  de  două  ori  pe  săptămână, joia  şi  sâmbăta  la  orele  21.30. Din  acest  moment  se  poate  spune  că şi  în  România  s-a  trecut  de  la  radiotelegrafie  şi  radiotelefonie   la  radiofonia  propriu-zisă  cu  toate  că  postul  de  radio  nu  devenise  oficial.

        Principalul  animator  al  reuşitelor  ce  au  urmat  a  fost  profesorul  Dragomir  Hurmuzescu , directorul  Institutului  Electrotehnic, adevăratul  părinte  al  radiofoniei  româneşti. La  1  noiembrie  1928  avea  loc  prima  emisiune  oficială  a  Societăţii  de  Difuziune  Radiotelefonica  din  România  chiar  dacă  şedinţa  de  constituire  a  avut  loc  la  17 ianuarie  1928. Această  transmisie  a  unei  emisiuni  a  postului  public  s-a  făcut  din  sediul  situat  în  strada  general  Berthelot  nr.60  cu  un  emiţător  de  400  de  W  pe  401,6 m . Profesorul   Dragomir  Hurmuzescu  a  rostit cu  ocazia  inaugurării  postului  de  radio  românesc , câteva  cuvinte  memorabile : “Să nu se  creadă  că  radiofonia  este  o  chestiune  numai  de  distracţie. Radiofonia  este  de  o mare  importanţă  socială, cu  mult  mai  mare  decât  teatrul  pentru  răspândirea  culturii  şi  pentru  unificarea  sufletelor, căci se  poate adresa  la  o lume  întreagă, pătrunzând  în  coliba cea mai răzleaţă a ţăranului'' 

        Emisiunea   a   mai  cuprins  printre  altele, un  buletin  de  ştiri, informaţii  meteorologice, muzică  şi  prima  conferinţă  difuzată  la  radio, intitulată  “Poezia  populară  românească”  prezentată  de  Horia  Fortună. 

        Încă  din  primele  luni  de  existenţă  se  puteau  menţiona  momente  de  pionierat  cum  ar  fi : emisiuni pentru copii,primele sfaturi medicale la radio,prima emisiune umoristica.