1.1. Introducere
În pragul unui nou mileniu economia modernã prezintã o serie de trãsãturi caracteristice care constituie simultan o ºansã dar ºi o provocare pentru întreprinderile mici:
• Tendinþa de globalizare. Eliminarea barierelor între naþiuni ºi a diferenþelor dintre piaþa internã ºi cea externã afecteazã nu numai întreprinderile orientate cãtre export, ci ºi pe cele focalizate cãtre piaþa internã, care trebuie sã facã faþã competiþiei cu cele mai performante firme din lume.
• Preponderenþa serviciilor, care reprezintã circa 2/3 din PIB al þãrilor dezvoltate. Serviciile oferã numeroase posibilitãþi de valorificare a cunoºtinþelor ºi ingeniozitãþii unui întreprinzãtor fãrã a necesita, de regulã, investiþii însemnate.
• Importanþa cunoºtinþelor. Componenta informaþionalã oferã posibilitãþi de succes superioare celor determinate de munca fizicã sau capitalul investit, întreprinzãtorii capabili sã punã la punct noi tehnologii, produse sau servicii beneficiind de avantaje evidente.
• Competitivitatea nu mai e legatã de dimensiunea întreprinderii. Ca urmare a evoluþiei tehnologiei ºi introducerii calculatoarelor, a dezvoltãrii sistemelor de fabricaþie ºi control automatizate, producþia la comandã sau de serie micã poate fi la fel de profitabilã ca cea de serie mare, avantajele economice de scalã estompându-se.
• Specializarea comercializãrii. Întreprinderile mici au o capacitate ridicatã de a concura marile întreprinderi pe anumite segmente de piaþã specializate.
• Permanenþa schimbãrii. Ciclul de viaþã al produselor se scurteazã continuu oferind noi oportunitãþi întreprinderilor mici, care sunt mai flexibile.
În aceste condiþii se poate vorbi despre o adevãratã revoluþie intreprenorialã datoratã schimbãrilor tehnologice, economice, sociale, politice ºi psihologice care au avut loc în ultimii ani, caracterizatã printr-un ritm accelerat de iniþiere ºi dezvoltare a întreprinderilor mici.
Întreprinderile mici au un impact major în economie (contribuie cu 55-90 % la realizarea PNB, sunt principalul furnizor de venituri la bugetele naþionale ºi locale, reprezintã germenii viitoarelor întreprinderi mari), tehnologie (produc 75-85 % din înnoirile tehnice ºi peste 50% din noile produse, servicii ºi tehnologii), în plan social (ocupã 60-90 % din forþa de muncã din economie ºi creazã noi locuri de muncã, asigurã posibilitatea împlinirii profesionale ºi sociale a unei pãrþi apreciabile a populaþiei) ºi politic (întreprinzãtorii reprezintã componenta principalã a clasei de mijloc care asigurã stabilitatea politicã ºi economicã a unei þãri).
Aceste elemente explicã interesul tot mai accentuat pentru fenomenul întreprinderilor mici al oamenilor politici, care sunt chemaþi sã promoveze legi ºi mãsuri de sprijinire a dezvoltãrii sectorului, precum ºi al cercetãtorilor în management, sociologie, psihologie care vizeazã furnizarea unui fundament ºtiinþific pentru deciziile politice în domeniu, perfecþionarea activitãþii întreprinderilor mici ºi a serviciilor de sprijin ºi consultanþã pentru acestea.
1.2. Definiri
Nu existã o singurã definiþie, unanim acceptatã de specialiºti, a întreprinderii mici.
Definiþia unei întreprinderi mici variazã în funcþie de natura activitãþilor sale, de scopul în care este fãcutã definiþia ºi de nivelul de dezvoltare la care se aflã întreprinderea. Criteriile dupã care o întreprindere poate fi descrisã drept "micã" pot fi : numãrul de angajaþi, cifra de afaceri, capitalul social, profitabilitatea, necesitãþile maxime de energie sau alte criterii ºi combinaþii ale acestora.
Prezentãm în continuare câteva dintre cele mai cunoscute definiri ale întreprinderii mici cu scopul de a crea o imagine cât mai completã asupra acestui concept.
Bolton Committee(1971) defineºte întreprinderea micã prin intermediul a trei caracteristici:
• deþine o cotã de piaþã relativ micã;
• este condusã de proprietar sau asociaþi într-un mod personalizat ºi nu prin intermediul unei structuri manageriale formalizate;
• este independentã, în sensul cã nu constituie o parte a unei întreprinderi mari.
Wynarczyk(1993) defineºte întreprinderea micã prin elementele care o diferenþiazã de întreprinderile mari, ºi anume:
• incertitudinea externã mai pronunþatã a mediului în care opereazã, împreunã cu consistenþa internã mai mare a motivaþiilor ºi acþiunilor sale;
• rolul mai activ în activitatea de inovare, atât în sensul precizat de Schumpeter(1934) constând în introducerea unor produse, servicii tehnologice complet noi, cât ºi în sensul inovãrii legate de ocuparea unor "niºe" ale pieþei prin furnizarea unui produs sau serviciu foarte specializat, eventual în zone geografice izolate;
• dinamismul ºi flexibilitatea mai pronunþate, constând în ritmul de creºtere mai rapid, în parcurgerea mai multor etape de evoluþie în cadrul ciclului de viaþã al firmei ºi în schimbarea structurii ºi organizãrii firmei în corelaþie cu evoluþia sa în cadrul ciclului de viaþã.
Comisia Europeanã pentru intreprinderi mici ºi mijlocii defineºte intreprinderile din cadrul acestui sector utilizând criteriul numãrului de angajaþi ºi identificã în cadrul sãu trei componente:
• micro-întreprinderile: cele care au între 0 ºi 9 angajaþi;
• întreprinderile mici: cele cu 10 pânã la 99 angajaþi;
• întreprinderile mijlocii: cele cu 100 pânã la 499 angajaþi.
Deci, conform acestei definiþii întreprinderile mici sunt cele care au între 10 ºi 99 angajaþi.
În schimb în S.U.A. întreprinderi mici sunt considerate cele care au pânã la 20 angajaþi, definiþie care coincide cu cea a Organizaþiei de Cooperare ºi Dezvoltare Economicã Internaþionalã.
Analizând definiþiile prezentate prin prisma rezultatelor cercetãrilor lui Atkinson ºi Meager (1994) care demonstreazã cã funcþiile manageriale (nu doar ºefi de echipã) sunt create când firmele ating o dimensiune care depãºeºte 10-20 muncitori, observãm cã definiþia datã întreprinderii mici de cãtre Bolton Committee (1971) e compatibilã doar cu definiþia întreprinderilor mici din S.U.A. ºi cu cea a O.C.D.E.I.
