FONDURI EUROPENE
Fondurile structurale şi Fondul de coeziune sunt parte a politicii structurale comunitare, care urmăreşte reducerea decalajului dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni, precum şi dintre cele ale statelor membre ale Uniunii Europene şi promovarea, în acest mod, a coeziunii economice şi sociale. în perioada 1994-1999, bugetul comunitar a alocat măsurilor structurale 208 miliarde de euro, adică aproape 35% din bugetul total al UE.
Din aceasta sumă, 90% a fost destinata regiunilor şi 10% celor patru tari denumite "de coeziune". În perioada 2000-2006, alocarea financiara a crescut la 213 miliarde euro (din care 195 pentru Fondurile Structurale şi 18 pentru Fondul de Coeziune).
Pentru regiuni, Uniunea Europeana dispune de patru instrumente financiare:
• Fondul Social European (FSE), a cărui înfiinţare a fost prevăzuta prin Tratatul de la Roma;
• Fondul European pentru Orientare şi Garantare Agricola (FEOGA), Secţiunea Orientare, creată în 1962 (împărţirea în secţiuni "orientare" şi "garantare" datează din 1964);
• Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER), înfiinţat în 1975;
• Instrumentul Financiar pentru Orientarea Pescuitului (IFOP), creat în 1993.
IN perioada 1994 - 1999, finanţările din Fondurile Structurale au fost acordate, în condiţiile respectării principiilor concentrării, parteneriatului, adiţionalităţii şi planificării, pentru şapte obiective şi treisprezece iniţiative. În scopul îmbunătăţirii eficientei acţiunilor comunitare în perioada 2000-2006, Comisia a propus, în documentul intitulat "Agenda 2000", din iulie 1997, o reformă a politicii structurale. Aceasta reforma a permis o mai buna concentrare a asistenţei şi simplificarea modului de operare a acesteia prin reducerea la trei a numărului de obiective:
• dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor ramase în urma din punct de vedere al dezvoltării şi al căror PNB pe cap de locuitor este sub 75% din media pe Uniunea Europeana (Obiectivul 1: primeşte 70% din Fondurile Structurale);
• reconversia economica şi socială a zonelor cu dificultăţi structurale (Obiectivul 2: acopera zonele cu probleme din punctul de vedere al diversificarii economice, cum sunt zonele în care economia parcurge o etapa de schimbări profunde, ZONE rurale în declin, ZONE în criză dependente de pescuit şi ZONE urbane în dificultate);
• dezvoltarea resurselor umane în alte regiuni decât cele eligibile pentru Obiectivul 1 (Obiectivul 3: constituie cadrul de referinţîă pentru toate masurile prevăzute de noul Titlu privind ocuparea forţei de munca din Tratatul de la Amsterdam şi de Strategia Europeana de ocupare a forţei de munca).
Iniţiativele comunitare au fost reduse la patru:
• Interreg, al cărei obiectiv este de a stimula cooperarea transfrontaliera, transnatională şi interregionala;
• Leader, care urmăreşte încurajarea dezvoltării rurale prin intermediul iniţiativelor promovate de grupurile de acţiune locala;
• Equal, care prevede dezvoltarea noilor practici de luptă împotriva discriminărilor şi inegalităţilor de orice natura în privinţa accesului pe piaţa muncii;
• Urban, care favorizează revitalizarea economica şi sociala a oraşelor şi a suburbiilor aflate în situaţie de criza. Uniunea Economica şi Monetara a scos în evidenta şi existenta disparităţilor economice şi sociale importante dintre statele membre ale Uniunii Europene. În scopul consolidării politice structurale a fost înfiinţat, în 1993, Fondul de Coeziune. Aceste este destinat tarilor al căror PNB este sub 90% din media pe Comunitate, adică Grecia, Spania, Irlanda şi Portugalia. Fondul de Coeziune urmăreşte finanţarea proiectelor de mediu şi de infrastructura pentru transporturi.
PROGRAMUL PHARE: rolul programului Phare a evoluat, pe măsura ritmului reformelor din tările central şi est europene, având în vedere şi procesul de lărgire a Uniunii Europene. Obiectivul general al programului Phare este de a ajută statele candidate să se pregătească în vederea aderării la Uniunea Europeană, sprijinul concentrându-se asupra priorităţilor care duc la îndeplinirea criteriilor de aderare de la Copenhaga, şi anume:
• stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, respectarea drepturilor omului şi protecţia minorităţilor;
• existent unei economii de piaţă funcţionale şi capacitatea de a face fată presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din Uniunea Europeană;
• capacitatea de a asumare a obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene.
• Circa 30% din sprijinul Phare se alocă pentru construcţie instituţională.
PROGRAMUL SAPARD:
Special Accession Programme FOR Agriculture AND Rural Development - reprezintă Instrumentul financiar de aderare pus la dispoziţia tărilor candidate de către Uniunea Europeană în perioada 2000 - 2006, pentru măsuri de sprijinire a agriculturii şi dezvoltării rurale.
Obiectivul prioritar al Programului SAPARD este acela de a crea cadrul necesar implementării unei agriculturi performante şi dezvoltării durabile a zonelor rurale în tările candidate. Programul urmăreşte adaptarea progresivă a mecanismelor de piaţă la principiile ce guvernează Politica Agricolă Comună.
Cele 11 măsuri de intervenţie în spaţiul rural cuprinse în Program, grupate în patru mari obiective, vizează: îmbunătăţirea competitivităţii în prelucrarea produselor agricole şi piscicole, îmbunătăţirea infrastructurilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală, dezvoltarea economiei rurale şi dezvoltarea resurselor umane.
FONDURILE STRUCTURALE sunt instrumente financiare prin care Uniunea Europeană acţionează pentru eliminarea disparităţilor economice şi sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice şi sociale:
Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) – este fondul structural care sprijină regiunile mai puţin dezvoltate, prin finanţarea de investiţii în sectorul productiv, infrastructură, educaţie, sănătate, dezvoltare locală şi întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi la conversia economică şi socială pentru zone care se confruntă cu dificultăţi structurale.
Măsuri eligibile
- Investiţii productive care permit crearea sau menţinerea de locuri de muncă permanente;
- Investiţii in infrastructura, cu diferite scopuri în funcţie de Obiectivul de intervenţie;
- Dezvoltări indigene: dezvoltare locală şi a IMM-urilor.
Fondul Social European (FSE) – este fondul structural destinat politicii sociale a Uniunii Europene, care sprijină măsuri de ocupare a forţei de muncă şi dezvoltare a resurselor umane.
Contribuie la:
- promovarea oportunităţilor pentru angajarea forţei de muncă - şomeri şi grupuri dezavantajate, prin creşterea mobilităţii lor şi facilitarea adaptării lor la schimbările industriale;
- implementarea Strategiei Europene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Măsuri eligibile
- Asistenţă pentru persoane: instruire educaţională şi vocaţională, ajutor pentru angajare, educaţie superioară în ştiinţă şi cercetare, informare asupra unor noi surse de locuri de muncă;
- Asistenţă pentru structuri şi sisteme: îmbunătăţirea sistemelor de educaţie şi instruire, modernizarea serviciilor de angajare a forţei de muncă, dezvoltarea de sisteme care să anticipeze nevoile de calificare;
- Măsuri însoţitoare: conştientizare, servicii, etc.
Fondul European pentru Orientare si Garantare in Agricultura (FEOGA) – secţiunea „Orientare” – este fondul structural destinat politicii agricole comune a Uniunii Europene, care sprijină măsuri pentru modernizarea agriculturii şi dezvoltare rurală.
Secţiunea „Orientare” contribuie la sprijinirea regiunilor mai puţin dezvoltate, prin îmbunătăţirea eficienţei structurilor de producţie, procesarea şi marketingul produselor agricole şi forestiere, precum şi dezvoltarea potenţialului local in zonele rurale.
Secţiunea „Garanţii” a acestui fond, care nu este de tip structural, contribuie la dezvoltarea rurală in cadrul Politicii Agricole Comune în zonele cu dificultăţi structurale.
Măsuri eligibile
- investiţii în holdinguri agricole;
- sprijin de început pentru tineri fermieri;
- instruire profesională;
- sprijin pentru scheme de pensionare anticipată;
- alocaţii compensatorii pentru zone dezavantajate;
- măsuri de agro-mediu;
- procesarea şi marketingul produselor agricole;