Mai mult decât mitologie, etică abstractă sau narațiune alegorică, basmele sunt reprezentăriale realității, și anume oglindiri ale vieții în moduri fabuloase, după cum susține și G. Călinescu. Prin aceste sintagme se confirmă apropierea basmului de viață, mai degrabă decât depărtarea lui de existența reală. Scriitori faimoși precum Ion Creangă, Ioan Slavici sau chiar Mihai Eminescu au adusmodificări impresionante ale formei populare a basmului susținute prin douăcoordonate fundamentale, și anume: accentuarea caracterului realist al universului imaginar și amplificarea valorilor stilistice și simbolice ale narațiunii.

             Un basm cult reprezentativ pentru exemplificarea metamorfozelor caracteristice bildungsromanului este “Povestealui Harap–Alb” de Ion Creangă, publicat în revista “Convorbiri literare”(1877) și care s-a bucurat încă de la început de o  receptare pozitivă, interesul major pe care l-a stârnit datorându-se mai ales modului în care autorul reușește să valorifice caracteristicile tradiționale ale specie.