Produsele din ciocolată sunt printre cele mai populare din gama deserturilor, de aceea,definirea caracteristicii distinctive ale consumatorului de ciocolată este maidificilă. Ciocolata poate fi un desert dulce de care se bucură întreagafamilie, în special copiii, un cadou pentru o persoană sau pentru o ocaziedeosebită.
Acest produs se adresează consumatorilor de toate vârstele, femei, bărbaţi, copii.Dintre consumatorii de ciocolată, mai mult de jumatate sunt femei, aproximativdouă treimi provin din gospodării cu 3 sau 4 membri şi nu mai puţin de un sfertdintre consumatori au copii. Ocaziile de consum au loc mai ales împreună cufamilia sau prietenii, cu ocazia unor aniversări sau a unor evenimentespeciale.
Evoluția pozitivă a pieței avenit pe fondul creșterii economice, propulsată de avansul semnificativ alconsumului. Pe fondul dezvoltării ofertelor și mai ales a investițiilorsemnificative în marketing și promovare, românii s-au arătat tot mai interesațide ciocolată.
Stabilirea problemei decizionale și a scopului unei cercetării de marketing
a)Definirea problemei decizionale
Situația cu care se confruntăfirma Probleme decizionale posibile
- reducereanumărului de vânzări pentru produsul “Ciococarmel” ciocolată.
1. îmbunătățirea imaginiiprodusului “Ciococaramel” ciocolată.
2. eficientizrea companiilorpromoționale.
3. îmbunătățirea activitățiide merchandisin
4. îmbunătățirea calitățiiciocolatei “ Ciococaramel”
b)Determinarea scopului cercetării de marketing
Problema decizională Scoplulcercetării
1. îmbunătățirea imaginiiprodusului “Ciococaramel” ciocolată. - evaluarea imaginii ciocolatei “Ciococaramel”în rândul cliențiilor.
2. eficientizrea companiilorpromoționale. - îmbunătățirea campaniilor promoționale
3. îmbunătățirea activitățiide merchendizing - evaluarea activitatiilor de merchendizin
- determinarea preferințelorcliențiilor privind organizarea ciocolatei “Ciococaramel” în magazinele care ocomercializează.
4. îmbunătățirea calitățiiciocolatei “Ciococaramel” - identificarea preferințelor cliențiilor în ceea ceprivește calitatea ciocloatei “Ciococaramel”