Rezultate cautare

Detalii Nivel Nota Pagini Pret
Contractul de franciza

Referatul de fata clarifica notiunea de contract de franciza, raspunzand la intrebari precum: Ce se intelege prin franciza si care sunt avantajele ei? Cat de avantajos este pentru francizor un astfel de contract si cat pentru francizat? Care sunt riscurile implicate ?

Facultate 10 39 14
Etica negocierii in afaceri

Clipă de clipă, ceas de ceas, fiecare dintre noi are o dorinţă, un interes sau măcar un punct de vedere numai “al său”. Fiecare convinge sau se lasă convins. Fiecare are ceva de schimbat cu altcineva şi trebuie să ajungă la o înţelegere cu el/ea. Totuşi, după cum bine ştii şi dumneata, mai înainte de a ajunge la un acord, oamenii trec, aproape inevitabil, printr-o stare de dezacord mai mult sau mai puţin conflictual. Aceasta se întâmplă, indiferent dacă schimbă emoţii, sentimente, idei, opinii, bani sau produse.

Facultate 10 81 3
Mixul de marketing pe piata externa

În mod paradoxal, deşi toate întreprinderile doresc şi au nevoie să pătrundă şi să acţioneze pe pieţele străine, riscurile implicării în astfel de operaţii sunt ridicate, datorită existenţei unor motive serioase în această direcţie.

Facultate 10 58 3
Tranzactii de franchising. Expansiunea internationala a franchisingului

Franşizarea ( franchising) este în esenţă un aranjament comercial prin care o persoană, cedentul (engl. franchisor) acordă altei persoane, beneficiarul (engl. franchisee), în schimbul unei îndemnizatii financiare directe sau indirecte, dreptul de a-şi desfăşura activitatea sub numele său în conformitate cu "o formulă de afaceri" dezvoltata de el.

Facultate 10 54 3
Forme de abordare a negocierii in afaceri

Destinat elevilor de liceu, care doresc sa isi dezolte cunostintele despre FORME DE ABORDARE A NEGOCIERII IN AFACERI. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna FORME DE ABORDARE A NEGOCIERII IN AFACERI. Contine prezentarea in word.

Liceu 10 26 30
Procesul negocierii

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Procesul negocierii. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Procesul negocierii. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 106 3